„Am trei copii și mă gândesc la următorii, deși cei din jur îmi spun să-i mai las pe alții”

În plină pandemie, Andreia a scris o carte pentru copii.

Ileana Mirescu
mamă a trei copii
Andreia Birtu spune că e dependentă de valul de iubire care o înconjurat-o odată cu primul plânset al fiecărui copil.

Cine e nebun să îşi dorească mai mult de trei copii?- întreb eu. Nu sunt prea multe mame care să se înghesuie să ridice mâna; tătici, nici atâta! Întreb deoarece, dintre toţi, o nebună sunt eu. Am trei copii şi mă gândesc la următor…ul sau chiar următorii.

De ce? Pentru iubirea aceea nepământeană pe care o simţi atunci când auzi primul plânset al copilului tău. Nici nu-l vezi. Doar îl auzi şi e de-ajuns ca un vulcan de iubire să erupă din inima ta. Cel puţin, aşa a fost la mine. De trei ori.

Sunt dependentă de acea iubire, pe care pot să jur că, altfel, nu o voi mai putea simţi niciodată. Si dependenţa aceasta mă îndeamnă să o iau de la capăt. Dar mintea îmi spune să mă temperez, iar corpul îmi spune că nu mai poate. Înăuntrul meu se duce o luptă: inima cere, mintea refuză.

„Sunt frumoși copiii, dar să mai facă și alții”

Mai sunt şi alţii în jurul meu care duc greul. De exemplu, doamna care m-a ajutat cu creşterea primilor doi copii s-a bucurat mult când i-am spus că va urma al treilea. După care, a completat: ”Dar sper că e ultimul!” La botezul mezinului, când cineva m-a intrebat dacă mai fac un copil, mama soţului a răspuns înainte: ”Sunt frumoşi copiii, da’ să mai facă şi alţii!”

Fiecare copil aduce cu el o repoziţionare în cuplu şi în familie: atât pentru fraţii mai mari, cât şi pentru familia extinsă. Iar această repoziţionare înseamnă schimbarea unor obisnuinţe şi introducerea altora noi. De exemplu, fraţii mai mari ştiu că, atunci când mezinul doarme, facem linişte. Pentru ca un copil de doi ani să facă linişte pentru fraţii săi mai mici este nevoie de răbdarea noastră şi a lor, a copiilor. Iar totul se întâmplă în timp; nimic peste noapte.

Cu toate acestea, încă mă gandesc la copii. Dar simt că sunt într-un impas. În astfel de situatii, cer un semn de la destin; sau de la Dumnezeu, cum vrei să îi spui. Destinul îmi răspunde mereu. Acum, cer iar. Dar e pandemie și nu stiu ce să pricep: distanţarea socială poate duce la apropiere fizică în cuplu, aşa că … Oare ce vrea să-mi spună destinul?!

O carte scrisă în pandemie

Norocul meu este că, cine îmi răspunde, are răbdare să reformuleze atunci când neuronii mei nu reacţionează. În plină pandemie, am înțeles că e de-ajuns ca ceva să crească în mine, să iasă din ungherele corpului meu, ca să îl consider creaţia mea. Dar nu trebuie să fie un copil în carne şi oase. Așa am ajuns să scriu prima cea carte, în perioada de izolare impusă de pandemie, o poveste pentru copii despre iubire, despre provocări şi despre dorinţa de a-ţi depăşi limitele.

Ca să pot scrie, m-am izolat de mass media și de social media

Ca să pot scrie, m-am izolat în primul rând de frica pe care ţi-o injectează canalele de ştiri şi nu numai. Am renunţat la tot ce înseamnă mass-media şi social media, chiar şi la Whatspapp, pentru mai multe săptămâni.

Această renunţare aduce cu ea o integrare în realitatea imediată. Sunt mai prezentă în activităţile zilnice care, de multe ori în primăvara lui 2020, se traduc prin a pregăti şi a strânge mese, a pregăti copiii de culcare şi a-i distra atunci când nu dorm ori nu mănâncă. Într-un fel sau altul, această simplitate a vieţii îmi aduce o linişte mentală binemeritată. Este momentul în care încep să mă gândesc la mine, la cine sunt şi la ce-mi doresc.

Pot fi mama oricâtor creații

Îmi doresc să călătoresc, îmi doresc să am copii, îmi doresc să fac totul! Cu restricţiile astea de stopare a virusului, văd în cale numai piedici. Dar, înainte de toate, piedicile sunt mentale. Odată ce trec de minte, înţeleg că pot călători oriunde, că pot avea câţi copii vreau şi că pot face tot ceea ce îmi propun. Călătoriile pot fi imaginare, în lumi create de mine, unde totul se întâmplă pentru că îi dau fiinţă în interiorul meu. Aceste lumi sunt noii mei copii, pe care îi iubesc neconditionat.

Ca să ajung aici a fost nevoie să fac linişte; în mine, în casa mea. Şi câtă rabdare nu mi-a trebuit! În universul copiilor am descoperit dragostea nepamânteană şi tot în universul lor şi al cărţilor pentru ei, am aflat că pot fi mama oricâtor creaţii. Pot simţi iubire infinită, fără vreo limitare trupească, mentală sau socială.

Confesiune scrisă de Andreia Birtu, mamă a trei copii și autor de cărți de copii

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa