Știți filmulețul cu tatăl care dă interviu la BBC, iar copiii dau buzna în biroul lui de acasă? Da, acela care a făcut furori pe net. Așa e viața mea în fiecare minut din ultimii 3 ani, de când m-am întors la serviciu, dar nu am plecat de acasă. Adăugați gătitul, spălatul, gospodăritul, în general.
Desigur, eu nu dau interviuri la BBC și nu îmi exprim părerea de expert despre Coreea de Nord, dar am destule conferințe pe Skype în care anunț de la început prezența asistentului meu, Radu, și destule dialoguri serioase la telefon care sunt întrerupte de solicitări, mai ciudate sau nu. Multe dintre aceste activități sunt făcute cu el în brațe, în timp ce mă piaptănă cu degețelele. După asemenea sesiuni, îmi sunt recunoscătoare pentru răbdare și coerență.
Nu am pus întâmplător în titlu mai întâi frustrările și apoi avantajele. De fiecare dată când spun cuiva că lucrez de acasă primesc replica ”ce bine de tine!”, adică oamenii văd doar avantajele. Dintre cele două cuvinte cheie din propoziția ”lucrez de acasă”, pentru cei care își petrec ziua de muncă la birou cuvântul ”acasă” se aude mai tare decât ”lucrez”. Așa că am decis să fac o listă de aparente avantaje care ascund evidente frustrări. Sunt ale mele, puteți să nu fiți de acord cu ele, dar eu le simt zilnic, uneori acut și mereu sâcâitor.
1. Sunt aici când copilul are nevoie, dar nu prea sunt.
După ce terminăm cu rutina de dimineață, deschid calculatorul să lucrez, copilul hop-țup, sare în brațe. Odată instalat, pune stăpânire pe taste, ca pe clapele unui pian. Am pierdut câteva documente în timp ce piticul compunea simfonii la calculator. Dacă adulților le vine greu să înțeleagă ce înseamnă să lucrezi de acasă, atunci copilului îi este imposibil să priceapă cum poate mama să fie în casă, dar să nu fie acolo să se joace cu el.
Pentru a avea două clipe legate să pot lucra ceva, îi găsesc o activitate. După cinci minute are nevoie de asistență. Cel mai bine funcționează să ”lucrăm” în același birou, el pe podele, eu la masă. Cât timp e treaz, rezolv părțile care nu cer atenție la detalii și concentrare pe termen lung. Și textele pentru Totul despre mame au fost scrise adesea pe bucăți, unele mai mici (formate dintr-o propoziție, hai, două) altele mai consistente, dar nu mai mult de un alineat. La sutele de ”mamiiiii” rostite pe zi, la unele răspund din spatele monitorului, la altele sar ca arsă (în funcție de notele pe care le atinge apelul). Dar mă alin cu ideea că și astfel copilul învață să fie independent, să-și găsească și singur activități. Momentele în care recuperez din porțiunile ce solicită atenție maximă la serviciu, sunt cele două ore de somn, uneori mai puțin, uneori deloc. Dacă nu doarme deloc atunci rămâne să amân acele activități pentru somnul lui de noapte sau pentru a doua zi.
2. Pot merge la medic cu el și în timpul zilei
Da, acesta e un mare avantaj, mai ales în primii ani de colectivitate, când dintr-o lună copilul mergea trei zile la grădiniță și restul stătea acasă. Așa că mi-am făcut de multe ori programul de muncă după programul pediatrilor și orl-iștilor. Am pierdut proiecte importante în acest timp? Da, și nu unul. Dar să știu că e bine copilul a fost mai important.
3. Îmi fac singură programul după cele patru colaborări și o familie
Simțiți ironia? Ce program să-mi mai fac singură? Mi-l fac cei cinci factori de mai sus.
4. Sunt mereu liberă la fel de mult pe cât sunt ocupată
Timpul pentru o mamă care lucrează de acasă e un nisip extrem de mișcător. Teoretic, pot strecura în program și o ieșire la magazin sau la bancă. Practic, aceasta presupune să las pe mâine ceva din lista de azi. Și fac acest compromis adesea.
5. Lucrez de acasă. Voi auziți ”acasă”, eu ”lucrez”.
Revin la ideea de mai sus. Mi se pare adesea că nimeni dintre cei din jur, nu aud cuvântul ”lucrez”, iar eu îl simt zi de zi de zi. Mă urmărește din mailuri, din liste cu teme, din ideile din carnețel, din conferințele la telefon.
6. Sunt mai relaxată. Doar aparent.
Aici nu o spun eu, ci un raport al ONU care spune că la cei care lucrează de acasă apare ”tendința de a induce o prelungire a programului de lucru, de a crea o suprapunere între munca salariatului și viața privată și de a antrena o intensificare a muncii”. Conform studiului, ”41% dintre angajații foarte mobili raportează niveluri ridicate de stres, față de 25% în cazul celor care lucrează tot timpul la birou”.
7. Îmi supraevaluez timpul
Asta e partea la care am de lucru. Dimineața am certitudinea că azi e acea primă zi în care voi șterge toate punctele din lista de lucruri de făcut. Către seară descopăr că azi a fost ca toate celelalte zile precedente.
”Ce te lamentezi atât, ia-ți un serviciu de la birou”, veți spune. În acest moment, pentru familia mea, acesta este mijlocul de aur. Așa că, rămân așa cum m-am definit și în prezentarea din site – mama-caracatiță care încearcă să jongleze cu tot ce planează deasupra capului ei. Mă aleg cu frustrări? Da, multe, după cum vedeți. Am satisfacții? Da, și ele deloc puține.
