Un banal mesaj pe grupul de WhatsApp al președinților de comitete de clasă de la noi din școală a reușit să tulbure vacanța de vară a tuturor și continuă să facă valuri și acum, după începerea școlii. Cum stăteam noi liniștiți și ne topeam de la caniculă, am primit un mesaj lung, prin care eram anunțați că din septembrie copiii vor avea uniformă. Ro-Alert a fost mic copil pe lângă efectele acestei vești.
Pentru a înțelege mai bine situația, e nevoie de un mic istoric. Școala noastră, care este o unitate de învățământ de stat din București, a avut uniformă încă de acum 10 ani. Copiii din școala primară aveau bluză albă și vestă cu carouri roz și negru, iar elevii de gimnaziu aveau o vestă depresivă, ce-i drept, o combinație de negru cu maro. Pentru că firma care le făcea nu era prea serioasă și pentru că erau realizate dintr-un material ce rivaliza la compoziție cu punguța de la Mega, la un moment dat s-a renunțat la ele. A venit pandemia și subiectul uniformelor a trecut pe locul 9329049.
Când ne-am întors la școală post pandemie, s-a decis, pentru a nu forța pe nimeni să cumpere niște haine anume, să vină toți copiii cu bluze albe și cu pantaloni/ fuste închise la culoare. Numai că modele sunt multe. Bluzele albe erau pentru unii tricouri polo decente, pentru alții topuri cu multă piele la vedere. Pentru că s-a acceptat ca tricoul să aibă un mic logo sau desen, fiecare a înțeles ce a vrut. Pe scurt, am ajuns de nu mai știam dacă e tricou roșu cu un model alb sau invers. Practic, doar ”fraierii” țineau cont de uniformă, deși profesorii atrăgeau mereu atenția. Totuși, cine să îi ia în seamă când nu era nicio repercusiune, iar nota la purtare nu se scade din atâta lucru?
Uniforma școlară, acest motiv de discuții inutile
Anul trecut, directoarea a luat decizia de a relua discuțiile despre o uniformă adevărată. Fiecare clasă a votat culoarea tricourilor. La noi, s-a optat pentru bluze polo, bleu. Până aici, liniște și pace. Ei bine, când a venit mesajul cu firma aleasă, oferta de preț și termenele de plată, s-a declanșat nebunia. Zeci de mesaje zilnc pe grupul de WhatsApp. Brusc, nimănui nu îi mai convenea nimic: nici culoarea, nici materialul, nici prețul, nici modelul. Evident, nici uniforma în sine nu mai era bună.
Iată câteva modele de mesaje care au tot circulat pe grup:
- „Nu mai suntem pe vremea comuniștilor, să fim obligați să ne îmbrăcăm într-un anume fel.”
- ”Absurd pusă problema, nu e nimic implementat ca sa fim obligati să ne conformam. Mai e democrație sau ne-am întors la totalitarism? Până la urmă, școala a fost băgată în acest hei rup de imagine de comitetul de părinți pe școala, nu ? Când școala mă va obliga și voi semna pentru asta, atunci mai discutam”
- ”Acesta este o uniformă de penitenciar. Se calcă greu, se face urâtă după câteva spălări. Aspectul ei e groaznic în timp. Dacă se pătează, nu prea ies petele din ea. Te încingi groaznic, iar în sălile de clasă e cumplit de cald. Purtați dumneavoastră așa ceva, eu fetele nu le îmbrac in ea. Copiii au alergii la astfel de material și se umplu de bubițe. Se poate găsi o bluza frumoasă pentru uniformă, nu așa ceva care să le facă scârbă. Întrebați acasă, în special pe cei mari, ce opinie au. Uniforma trebuie să fie motiv de mândrie, nu de rușine. Mlitarii tac pentru nu au de ales, dar copiii mei și-au spus clar și răspicat părerea și eu îi susțin până la capăt!”
- ”Și eu sunt mamă a doua fete și nu mă încântă culoarea, dar votul a fost dat de fiecare părinte al scolii. Culorile nu au fost inspirate. S-a ales dintre mov și bleu. Nu a existat varianta de verde. Sigur toți părinții de băieți au votat bleu, doar ca să nu își îmbrace băietii iî mov..ar fi fost ideal dacă puteam să alegem între verde și bleu, poate aveam șanse să iasa verde. Dar așa, doar ne conformăm, ca într-o democrație.”
Și uite așa ne-am contrazis pe parcursul a (prea) multe mesaje dacă bleu este culoare de băieți sau nu, ce înseamnă culoare unisex și cum vor plânge fetele din școală că au fost obligate să poarte o culoare oribilă.
Costul uniformei, cel mai mic motiv de revoltă
Printre aceste mesaje mai apăreau și altele, legate de cost. Discuția asta, chiar ar fi meritat purtată însă, pentru că prețul nu e mic, mai ales pentru o familie cu mai mulți copii în școală. Pentru un copil, costul pentru trei tricouri cu mânecă scurtă, două cu mânecă lungă și un hanorac ajunge la aproximativ 500 de lei. Nu este deloc ieftin. Din acest punct de vedere, nu mi se pare deloc corect ca școala să impună achiziția uniformei, fără să asigure un ajutor familiilor cu venituri mici. Nu mai punem la socoteală că mai trebuie cumpărate tricouri albe și încălțăminte specială pentru sport, pantaloni, încălțăminte de stradă și o mulțime de alte lucruri.
În ciuda acestor discuții care par interminabile, avem nevoie de uniformă. Dă copilului sentimentul de apartenență la grup, dă impresia de unitate, imprimă un anumi respect. Personal, ca mamă, scap de problema zilnică ”Cu ce mă îmbrac azi?”și mă pot concetra pe cealaltă dilemă legată de ce mâncăm (dar asta este altă discuție).
Uniforma nu va opri bullyingul
Nu cred că purtarea uniformei va opri bullyingul pe teme de fashion, că nu în bluze stăteau laudele. Încălțămintea, rucsacul, brățările, pantalonii rămân motive pe care copiii le pot folosi pentru a ieși în fața celorlalți colegi, dacă vor neapărat asta. Probabil că am auzit de sute de ori despre faptul că X-ulescu are adidași Jordan, Off White sau alte branduri care fac furori printre copii și adolescenți și costă de la 600 la 6000 de lei, sau mai mult. Nu am auzit (aproape) niciodată cereri de bluze scumpe, pentru că nimeni nu se laudă cu ele la școală.
Acum așteptăm să vină uniformele de la producător. Vom continua circul după ce primii copii vor face alergii de la cusături, după ce vor vomita în baie de la cât de urâtă este culoarea albastră. Totuși, un lucru e cert. Nu poate fi nimeni acuzat că impune uniforma ca în comunism. Pentru că dacă ar fi un sistem totalitarist, nimeni nu ar mai comenta nimic. Ar purta hainele și atât.
