O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris experiența familiei ei atunci când copilul a avut nevoie de internare în Institutul Matei Balș, la Pediatrie. Mama a fost uimită să descopere că secția în care a fost tratat cel mic are condiții excelente, iar personalul se poartă impecabil. Redăm integral relatarea mămicii:
„De obicei, mă plâng de condițiile proaste din spitalele noastre de stat, de incompetență, de lipsa de educație, lipsa de curățenie…multe lipsuri. Însă, de data aceasta, vreau să-mi mărturisesc profunda recunoștință. Jos pălăria în fața întregului personal de la Institutul Matei Balș din București, unde copilul meu a fost internat timp de 10 zile, alături de tatăl lui!
Îmi pierdusem speranța că voi mai găsi un lucru bun în acest sistem vicios
Băiețelul are 3 ani și am ajuns la Balș cu o febră mare, care începuse cu 5 zile înainte de internare și care, deși urmam tratamentul de la pediatru, nu ceda deloc. Lucrurile au decurs puțin greoi la camera de gardă, dar odată ajunși pe secție, șoc, în cel mai bun sens al cuvântului. Toată lumea de la „Matei Balș” e săritoare, zâmbitoare, capabilă, empatică, îndemânatică, profesioniști desăvârșiți! Parcă era un vis frumos, ne era frică să ne trezim. Dar e aievea, e realitatea, e în România, chiar în București. Juram că nu am să găsesc un lucru bine făcut în țara mea, îmi pierdusem și ultima speranță, tot lovindu-mă de acest sistem bolnav, infect și vicios.
Copilul a fost diagnosticat aici cu otită și pneumonie acută, însă nici cu antibiotic intravenos lucrurile nu păreau să se amelioreze și febra tot apărea. La scurt timp de la internare, am fost trimiși la „Grigore Alexandrescu” pentru un CT, în urma căruia medicii au constatat că e nevoie de o intervenție chirurgicală la ambele urechi. Au făcut acolo intervenția, au drenat infecția, iar apoi am revenit la „Matei Balș”, unde copilul a continuat tratamentul, internat.
Îmi doresc să le calce și alții pe urme
Doamna doctor Ivan Mariana Adina s-a ocupat impecabil de David. A făcut chiar mai mult decât am fi cerut noi vreodată. În urma unei abordări excepționale a cazului nostru foarte dificil, copilul meu a primit cel mai bun tratament, în condiții foarte bune. Chiar și șefa secției, prof. Dr. Monica Luminos, a urmărit îndeaproape cazul nostru și s-a asigurat că totul decurge bine din toate privintele. De fapt, dumneaei conduce cu foarte mare iscusință această secție, face un lucru fantastic!
Într-un sistem plin de bube, doamna doctor reușește să fie diferită. Îmi doresc să îi calce și alții pe urme. Am întâlnit la Matei Balș oameni care, prin atitudine și profesionalism, reușesc să ne șteargă urmele de îngrijorare, ne dau încredere că va fi bine, și speranța reînvie…speranța intr-un viitor normal! Privind atitudinea personalului, te convingi instantaneu că se poate și asta îți oferă o siguranță greu de găsit în vreun spital în aceste timpuri, chiar și privat.
Copilul și soțul au avut TV în salon și baie proprie. Mâncarea nu are stele Michelin, dar a fost gustoasă, chiar și cea de regim. A fost curat și plăcut! Mulțumim, Institutul Matei Balș! Jos pălăria!”
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste despre experiența de internare în Institutul Matei Balș, secția Pediatrie, îți recomandăm să citești și: