Pierdeam azi timpul pe Facebook și deodată mi-am dat seama că îmi pierd și respirația. Un părinte întreba, sub protecția anonimatului, pe un grup de donații din București, dacă îi poate împrumuta cineva un câine pentru a-l dărui de Crăciun copilului său. Următoarele rânduri sunt cele care m-au făcut să mi se facă sufletul ghem. Urma ca după câteva zile animăluțul să fie dus înapoi, iar copilului să i se spună că nu îl merită, pentru că nu învață bine la școală.
Probabil cu toții am fost amenințați la un moment dat că dacă nu suntem cuminți, nu mai vine niciun Moș, că ne văd spiridușii pe geam când facem prostii. Poate și noi la rândul nostru am mai scăpat câte o astfel de formulare, când cuprinși de neputință, i-am lăsat pe părinții noștri să vorbească prin noi. Evident, de fiecare dată Moșul venea și, de cele mai multe ori, aducea ceea ce i se ceruse.
În cererea părintelui de pe Facebook e altceva. L-as întreba cine l-a rănit atât de tare de i-a pervertit sufletul într-un asemenea mod încât să îi producă cu bună știință o așa suferință propriului copil. L-aș întreba de câte ori a plâns singur în camera lui neînțeles, neconsolat, simțindu-se neiubit, neacceptat.
Scenariul din ziua de Crăciun….
Cât timp citeam, îmi și imaginam scena din dimineața de Crăciun din familia băiețelului. Copilul se trezește și se duce bucuros la brad. Acolo îl așteaptă cățelul care nu înțelege de ce este în altă casă. Cel mic este extaziat, ia bichonul în brațe, îl pupă, îl mângâie. Probabil că și l-a dorit de foarte mult timp și acum, în sfârșit, Moșul i-a îndeplinit dorința.
De pe canapea, părinții își freacă mâinile și zâmbesc în colțul gurii numărând orele până când îi vor putea spune că bichonul nu rămâne, pentru că băiatul nu îl merită. După numai câteva luni de școală, și-au dat seama că nu este un elev studios și îi vor lua câinele să se învețe minte să se pună cu burta pe carte.
Pe partea cealaltă a camerei copilul își face planuri. Îi pune un nume câinelui, se gândește cum o să fie când o să se alerge cu el în parc, cum o să doarmă cu el și ce prieteni buni vor fi. Se vede bucuria în ochii lui. Nici nu apucă bine să se dezmeticească nici el, nici câinele, că sunt despărțiți.
…și deziluzia de apoi
Nu, câinele nu se pierde, nu moare, se întoarce la el acasă, de unde a fost împrumutat. Copilului i se spune că nu îl merită, că nu învață bine. Cel mai probabil, i se ține o teorie despre ce-o să facă el în viață, despre cât de dezamăgiți sunt părinții și despre ce-or să spună rudele că nu a terminat cu FB pe linie clasa întâi. Poate se fac și comparații. Inevitabil, în jur există întotdeauna un alt copil care învață mai bine. Poate fi un frate sau băiatul contabilei de la firma lu’ unchiu Costel. Ce contează cine e? Important e că el învață și își face părinții tare mândri.
Ce crezi că va face băiatul astfel pedepsit? Se va apuca să facă liniuțe și bastonașe a doua zi de Crăciun doar ca să fie părinții fericiți? Se va apuca să citească Schopenhauer și Shakespeare în varianta originală? Probabil că nu. În schimb, va fi profund rănit. Se va simți atât de neiubit, că eu, dacă aș fi acolo, nu aș avea putere să mă uit în ochii lui. Nu aș putea să cuprind toată deznădejdea lui, de suflet de copil, pentru care părinții au pus la cale un plan diabolic pentru a-i arăta că nu merită nimic.
- CITEȘTE ȘI: 12 sfaturi pentru educaţie fără pedepse
Copiii au nevoie de iubire necondiționată
Dragă părinte care ai uneltit așa ceva, mai gândește-te! Înțeleg din comentarii că ai găsit ”potaia”, dar renunță la planul tău. Nu rupe în mii de bucăți sufletul copilului tău care te iubește necondiționat. Pentru el ești sprijin. Se bazează pe tine să îl ghidezi în viață să îl ții de mână la fiecare pas, să îl accepți oricum ar fi. Chiar și fără FB pe linie. Chiar și atunci când greșește. Chiar și atunci când ia o notă mai mică decât a copiilor prietenilor și rudelor tale. Chiar și dacă e mai scund. Chiar și dacă nu mănâncă tot din farfurie.
Probabil că îl iubești și tu și îi vrei binele. Dar binele ăsta e relativ. Poate un copil pe care l-au iubit necondiționat părinții, dar nu a fost de 10 la școală să fie mai fericit și mai realizat decât unul care a fost olimpic, dar i s-a luat câinele primit de Crăciun pentru că nu îl merita. Pentru că acesta din urmă nu ar reuși niciodată să fie mulțumit de el însuși.
Du câinele ăla înapoi—oare de ce a acceptat cineva să intre într-un asemenea scenariu, că nici el, săracul animal, nu are nicio vină pentru traumele tale. Du-te apoi acasă și îmbrățișează-ți copilul. Spune-i că îl iubești. Apoi mergeți împreună la un adăpost de animale și alegeți de acolo un suflet amărât. Așa se întâmplă magia Crăciunului. Cu iubire.
Totuși, încă mai sper că am scris aceste rânduri degeaba. Sper ca cererea este un fake menit să atragă cât mai mulți oameni pe grupul acela. Sper că cineva n-a avut ce face și a vrut să încingă spiritele de Crăciun, dar putea să întrebe dacă se pune mazăre în salata boeuf și era măcar haios. Cu toate astea, știu în realitate părinți capabili de atât sau chiar mai mult. De aceea am scris. Pentru toți care au uitat că iubirea părintelui față de copil trebuie să fie necondiționată.
Dragă părinte, te rugăm să citești și articolele următoare. Sunt scrise de specialiști în parenting, de psihologi și alți oameni care au studiat ce presupune pe termen lung acest tip de comportament asupra copiilor.
- Abuzul emoțional, un mod parșiv de a-i frânge copilului aripile
- Abuzul verbal asupra copiilor. Efecte negative
- 13 semne că ești un părinte toxic și nici nu îți dai seama
- Cum îţi dai seama că pui prea multă presiune pe copil
- Ce simte copilul tău când te porți dur cu el, așa cum o făceau părinții tăi cu tine?
