Grădinița în pandemie prin ochii unei educatoare. „Nu putem respecta nici jumătate din ceea ce scrie în ordine”

Cum este grădinița în pandemie din punctul de vedere al unui cadru didactic cu experiență? Grea pentru toți cei implicați.

Cristina Călin, redactor-șef
grădinița în pandemie
Orice am face nu putem fi siguri că în grădiniță copiii și personalul sunt protejați de COVID.

Au fost lungi discuții dacă să se deschidă sau nu școala și grădinița în pandemie. Unii părinți au insistat că este bine ca cei mici să meargă la cursuri, alții s-au împotrivit cum au putut. Rodica Nina Secelean este educatoare la o grădiniță din Sfântul Gheorghe (județul Covasna). Ea a povestit ce se întâmplă în săli după ce copiii sunt preluați de la poarta instituției.

Cum este grădinița în pandemie din punctul de vedere al unui cadru didactic cu experiență?

„Eu sunt educatoare, una din miile de educatoare din România care nu se bat în piept cu vocația și nici nu flutură steagul sacrificiului în numele iubirii pentru copii. Acestea nu sunt valori despre care să vorbești, cu care să te lauzi. Sunt ca și dragostea de părinți și de țară: se dovedesc, nu se clamează.

Aș vrea să vorbesc despre profesia mea cum nu cred că a mai făcut-o cineva.

Acum câțiva ani, la un curs de perfecționare, formatorul, profesor universitar, referindu-se la cadrele didactice a vorbit despre învățători și profesori, dar niciun cuvânt despre educatoare. Eu, ca fată binecrescută, am tăcut până în clipa în care acesta a spus că învățătoarea îi pune copilului creionul în mână. Am sărit ca arsă.

Mi-am cerut scuze față de colegele învățătoare de la curs și l-am contrazis. Cea care îi pune creionul în mână copilului este, încă, educatoarea. Încet -încet locul meu va fi luat de educatorul -puericultor de la grupele de antepreșcolar.

Educatoarea învață copilul să țină creionul în mână

Eu, educatoarea, îl învăț să țină creionul corect în mână. Am exersat până și scrisul cu mâna stângă pentru a-l putea îndruma și ajuta pe micul meu învățăcel. Eu îi îndrum primii pași pe drumul cunoașterii.

Nu! Nu este infatuare. Este adevărul. Copiii vin de acasă cu multe cunoștințe. Eu sunt cea care îl învăț să le organizeze și ce să facă cu ele.

Spun aceste lucruri pentru cei care au uitat sau care nu știu de menirea mea. Și îi spun, mai ales, ministrului meu.

Emoții mari în prima zi când a reînceput grădinița în pandemie

Din 8 februarie ne-am întors în sălile de grupă. Nu am avut așa emoții nici în prima zi de carieră. Acum experții și cei cu vocația la purtător își dau ochii peste cap.

De ce? Pentru că știam că nu puteam respecta nici jumătate din ceea ce scrie în ordinul comun. Într-un an de zile, știind că vine valul 2, 3, 5, 20, că mai devreme sau mai târziu va trebui să deschidem școlile și fizic nu ați fost în stare să rezolvați problema spațiilor și a personalului. Am rămas în aceleași săli de grupă, cu același număr mare de copii (eu personal nu, dar încă avem grupe cu 25-30 de copii) și nu s-a făcut nicio angajare de personal auxiliar.

Așa că deși sunt obligată să stau 30 de ore pe săptămână (cu o normă didactică de 25 de ore), nu mai apuc să îmi fac toată treaba mea de educatoare. Pierd timp prețios făcând treaba de îngrijitoare. Îmbrac și dezbrac copii, șterg pe jos cu mopul ca nu cumva copiii să se ude la picioare, în timpul în care ar trebui să pregătesc materialele pentru activități și să îi observ pe copii în timpul jocului.

Nu este personal auxiliar suficient

De ce fac eu asta? Pentru că sunt doar trei îngrijitoare pentru 7 grupe care aleargă e curg apele de pe ele să preia copiii de la părinți, să îi prezinte asistentei, să îi ducă la grupă, să dezbrace 1-2 copii, să fugă iar la ușă, să preia alt copil sau alți copii.

În timpul acesta eu, care am privilegiul de a avea grupa mare, deci copii de 5 ani, îi mai ajut la dezbrăcat și descălțat (știți câte haine are un copil pe el iarna?), pun haine pe umerașe, umerașele în dulapuri, mai arunc o privire la ceilalți copii aflați deja în sală.

Trimit copiii la spălat pe mâini, îmi potrivesc masca care stă acum în toate direcțiile (apropo, de cele mai multe ori, nu apuc sa mă spăl pe mâini) fug în grupă, văd ce fac copiii, mai scot ceva din materiale, ies, șterg apa de pe jos sau mulțumesc colegei care a făcut asta înaintea mea, preiau alt copil, înjur în gând că nu o pot ajuta pe colega care se chinuie să dezbrace o gâgâlice de 3 ani care plânge cu sughițuri că vrea la mama. Și fac asta timp de aproape o oră.

Ce se întâmplă la grupă după ce vin toți copiii?

Au sosit toți copiii. Mergem la spălat pe mâini pentru că se apropie ora mesei de dimineață. Câte un copil se lipește de mine și îmi spune că mă iubește. Încremenesc. Nu m-am spălat pe mâini, așa că las copiii să o ia înainte și fug să mă spăl. Masca este scârbos de udă, așa că trebuie schimbată din stocul propriu. Cred că suntem singurii care nu primesc măști de la locul de muncă.

Nu vă mai spun cum decurge ziua pentru că încet intră pe un făgaș cât de cât normal. Mai puțin faptul că îngrijitoarea ajunge aproape deloc să mă ajute pentru că trebuie să spele vase, să dezinfecteze sala de mese, holurile, clanțele, aduce gustarea, apoi dezinfectează mesele.

În timpul ăsta eu fac o cafea. Adică opăresc niște cafea în cană. Dacă am noroc pot da o fuga la toaletă. În timpul acesta îngrijitoarea mai ascute niște creioane sau spală palete de acuarele.

Am copii extraordinari în grupă: inteligenți și foarte harnici. Sunt îndeajuns de independenți și am reușit să le formez niște deprinderi de învățare care fac posibilă recuperarea a ceea ce s-a pierdut on-line.

Da! Eu recunosc că deși m-am dat peste cap să fac lucrurile ca lumea, jocuri interactive, tutoriale, în on-line nu am atins performanța pe care mi-am dorit-o. Probabil nu am destul de multă vocație și spirit de sacrificiu.

Să nu credeți domnule ministru al meu că mă plâng de muncă. Mă plâng că nu mai am timp pentru ceea ce contează cu adevărat în munca mea de educatoare.

Ordinele de ministru nu țin cont de ce se întâmplă în grădinița în pandemie

Aș vrea să îi întreb pe cei care au făcut ghidul (de desfășurare a orelor în grădinițe, n.r.) dacă au vreun pic de habar despre cum se face răspândirea acestui virus. Spun ei, experții și specialiștii, că înterzicând intrarea părinților în grădiniță, se limitează răspândirea virusului. Pe naiba!

Îngrijitoarea ia copilul de la părintele care merge la serviciu, la cumpărături, în mijloacele de transport unde este expus la contactul cu virusul. Copilul este contact direct. Și eu, și îngrijitoarea stăm la câțiva centimetri de copiii care strănută, vorbesc, povestesc aproape de hainele noastre de lucru. Sunt aceleași pentru o zi întreagă de muncă. Unde mai pui că nu poți spăla podeaua după fiecare copil și călcăm cu papucii de grădiniță în mocirla adusă de copii pe încălțăminte?

E iarnă! Mă spăl pe mâini, mă dezinfectez, dar eu ating cu obrazul zeci de hăinuțe. Îmi ating obrajii cu mâna, apoi ajut un alt copil să se îmbrace. Ați prins ideea? Cu sau fără părinți în grădiniță, virusul se plimbă ca la el acasă. Cu singura diferență, că și eu și copiii pierdem timp prețios cu lucruri mai puțin importante decât învățarea.

Ce-ar fi ca experții și specialiștii să stea de vorbă cu noi, să gândească logic și să refacă acest ghid care oricum nu poate fi aplicat ad litteram pentru că tocmai cei care ar trebui să îl aplice nu o fac.

Eu sunt educatoare. Una din miile de educatoare care vor să își îndeplinească menirea cu profesionalism. Ori menirea mea este să educ copiii, să îi iau de mână și să le călăuzesc primii pași spre cunoaștere.”

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa