Nu suntem niște părinți cu o imaginație foarte bogată atunci când vine vorba să ne jucăm în casă cu copiii noștri. Nu am avut niciodată idei creative și am privind cu admirație, poate chiar și cu invidie uneori, la cei care făceau tot felul de scenarii din două plușuri și trei cuburi. Totuși, am găsit soluții pentru a petrece timp de calitate cu copiii.
Nu am fost niciodată împotriva privitului la televizor. Evident, nu ne-am lăsat copiii când erau foarte mici la desene animate. Totuși, nici nu am făcut vreo tragedie dacă preț de 10-15 minute s-a întâmplat să se uite. Am petrecut cât mai mult timp afară. În casă am încerat jocuri clasice ori s-au jucat singuri cu noi prin preajmă.
Odată cu trecerea timpului acest aranjament nu a mai fost interesant nici pentru ei, dar nici pentru noi. Așa că ne-am gândit să îmbinăm ceea ce ne place nouă să facem în timpul liber cu ceea ce credeam că le va plăcea și copiilor. Am început să ne uităm la filme. Nu am făcut acest lucru în fiecare zi, ci în weekend, mai ales în zilele în care nu puteam ieși afară.
La început ne-am uitat la cele de animație. Când au mai crescut, am pus în program și unele mai artistice și mai apoi seriale. Acum când sunt adolescenți ne uităm la aproape orice și considerăm că a fost cea mai bună alegere pe care o puteam face.
Filmele, dar și alte emisiuni televizate au fost liantul ce ne-a unit și au deschis teme de discuții pe care altfel nu cred că aveam motive să le dezbatem. Chiar și la început când ne uitam la filme de animație am vorbit despre prietenie, despre diferite tipuri de familii, despre violență, despre bune maniere, despre bani, despre emoții și multe altele. Apoi când filmul se termina ei recreeau anumite scene cu păpușile, plușurile sau alte jucării pe care le aveau la îndemână și uneori intram și noi în joc. Acesta este doar unul dintre avantajele pe care le-am identificat. Le detaliez mai jos pe restul.
1. Am creat o rutină în familie
O mulțime de studii spun că pentru a fi fericiți și a face cât mai puține tantrumuri copiii au nevoie de rutină. Masa, baia, ora de somn trebuie să fie aceleași pentru că cei mici se simt în siguranță atunci când știu ce urmează. Noi am adăugat la acest program și filmele. Aproape în fiecare duminică seară ne-am uitat la câte un film și am mâncat fidea cu lapte. Poate mai bine de trei ani am avut acest program. Rutina am urmat-o mai ales toamna și iarna, când afară era frig și nu puteam merge în parc. Am văzut atât producții noi, cât și din cele clasice astfel încât până au mers la școală copiii au avut o vastă cultură cinematografică.
- CITEȘTE ȘI: Filme românești pe Netflix. 10 recomandări
2. Le-a dezvoltat imaginația
La fel ca și cititul poveștilor, la care nu am renunțat niciodată, și filmele au darul de a îmbogăți imaginația și de a le spori creativitatea celor mici. I-am văzut apoi cum se jucau de-a personajele din animațiile la care ne uitam. Îmbogățeau scenariul sau încercau să le deseneze ei înșiși. Dacă, de exemplu, ne-am uitat la Ice Age, și-au făcut bagajele și au plecat și ei însoțiți de mai multe plușuri ca personajele. Apoi și-au făcut niște corturi să se apere de zăpadă. După Transformers băiețelul nostru s-a jucat zile în șir cu mașinuțele pe care le are din această serie.
3. I-a făcut să pună întrebări
Viața pe care o ducem nu implică în general situații foarte diverse. Trezit-mâncat-îmbrăcat-mers la grădiniță/școală-acasă-teme-parc-baie-cină-culcare. Nu prea se întâmplă mare lucru în viața reală, aș putea spune, din fericire. În filme, paleta de situații de viață este foarte ofertantă. De la familii monoparentale, la moarte, la căsătorii, la colegi răutăcioși. Orice găsești acolo. Așa le-am vorbit despre subiecte despre care altfel mi s-ar fi părut dificil să le deschid tam-nesam. Ei au început să cunoască lumea. Nu s-au mirat când au văzut că bunica lor are un vecin de culoare. Au înțeles din filme că există diversitate. Cu toate acestea, și-au dat seama că nu suntem foarte diferiți.
Când au crescut am început să vorbim despre relații, despre droguri și alte adicții, despre viața sexuală, despre anturaje, despre rolul nostru pe lumea asta și alte teme mai mult sau mai puțin filozofice. Văzând situațiile prezentare au înțeles mai bine care sunt efectele unor decizii proaste. Ba chiar ne-au spus amândoi că își dau seama că o prostie făcută la un moment dat îți poate schimba total viața în rău.
4. Au devenit mai empatici
De fiecare dată când ne-am uitat la un film am încercat să le explicăm că chiar și personajele negative suferă. Oamenii reacționează diferit atunci când le este greu. Așa au înțeles după un timp că atunci când un alt om se poartă urât nu este rău, ci poate a trecut prin niște momente mai neplăcute. De aceea, nu răspund cu violență la violență, ci mai degrabă încearcă să ajute acolo unde este li se permite.
5. Au învățat să citească
La început la filmele cu subtitrare le-am citit noi. Când au ajuns în clasa I, i-am lăsat pe ei să citească acolo unde era mai puțin scris. Pe măsură ce trecea timpul implicarea noastră a fost tot mai puțină. Am început să alegem doar filme cu subtitrare, chiar dacă exista și varianta dublată, pentru a-i determina să citească cât mai mult. În clasa a II-a aveau amândoi abilitatea de a parcurge texte foarte lungi, cursiv, doar prin fotografierea cuvântului.
6. Li s-a îmbogățit vocabularul și cultura generală
Pentru că am urmărit (aproape) tot felul de filme, cu tematici diverse –de la producții istorice, la cele post-apocaliptice—au fost expuși la termeni pe care poate altfel nu ar fi avut cum să îi audă. Acest lucru a făcut ca mai târziu să îmi dau seama, auzindu-i cum vorbesc cu prietenii lor, că au un vocabular mult mai diversificat. În plus, compunerile lor de la școală au fost mereu interesante. Acolo unde nu știau ce să scrie se inspirau din vreun film pe care l-au văzut.
7. Ne-am conectat mai bine
Uitatul la filme nu înseamnă că stă fiecare în colțișorul lui singur. Încă de când ne pregătim de vizionare participăm toți, devenind o echipă. Unii pregătesc canapeaua cu perne și pături pufoase, alții pregătesc gustările, cineva se ocupă de televizor. Copiii stau la noi în brațe, îi mângâiem și pupăm. Vorbim mult. Răspunem la întrebări, facem comparații cu alte producții similare sau cu situații pe care poate le-am trăit noi, își aduc amine de alte filme în care au jucat actorii. Practic este un moment în care suntem toți acolo, iar scenariul este un pretext de a ne conecta.
Acum urmărim un serial la una dintre televiziunile noastre, iar serile de luni sunt dedicate lui. Ne-am identificat fiecare cu câte un personaj și ne distrăm apoi toată săptămâna cu replici. Nu mai facem fidea cu lapte, dar suntem tot împreună.
