Misiunea unui părinte unic e să crească un copil sănătos şi fericit!
Ştiai că preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a fost crescut doar de mama şi bunicii lui? Iată cine este astăzi…nu–ţi fie teamă, copilul tău nu creşte cu un handicap!
Cred că ideal ar fi că orice copil să crească alături de ambii părinţi, însă nu pot judeca pe nimeni fiindcă în zilele noastre numărul familiilor monoparentale este în creştere. Ori intervine separarea, ori divorţul, sau se întâmplă ca din ce în ce mai multe femei să îşi dorească împlinirea printr-o carieră profesională, iar acest lucru le ţine departe de perspectiva unui căsătorii. Când ajung pe la 35-40 de ani, îşi dau seama că există un capitol în viaţa lor în care nu au investit: familia ori copii, ori şi una şi alta. Cert este că multe dintre femei aleg să devină mame fără a se mai căsători.
Indiferent cât de mulţi bani ai avea, a creşte un copil e o sarcina dificilă pe care trebuie să ţi-o asumi cu maximă responsabilitate. Dacă dispui de anumite mijloace financiare, ai o oarecare lejeritate, însă tot nu vei găsi împlinirea deplină, căci neajunsurile pot fi şi la alt nivel. Banii nu rezolvă totul.
Când ești și mamă și tată
Părintele unic are o sarcina şi mai dificilă când rămâne singur în urma decesului partenerului ori când familia se destramă şi intervine divorţul. Nu numai ajutorul financiar ar fi salvator, dar mai ales suportul moral al celor mai apropiaţi prieteni ori membri ai familiei. Nu e o ruşine ca părintele să ceară ajutor atunci când nu face faţă situaţiei, însă de cele mai multe ori, el alege să nu o facă de teama de a nu-i împovăra şi pe ceilalţi cu propriile probleme.
Copiii crescuţi fără unul dintre părinţi suferă, în majoritatea cazurilor, din punct de vedere social, emoţional şi intelectual. Mereu vor tânji după figura părintelui care lipseşte. Fetele s-ar putea simţi nesigure sau neprotejate în cazul în care tatăl este absent din viaţa lor. Fie că părintele a decedat, fie că nu se implică prea mult în viaţa copilului, situaţia rămâne aceeaşi. Băieţii vor cauta mereu un model masculin, aşa că bunicul, un prieten sau unul din profesori îi poate servi drept exemplu, iar mama trebuie să-l susţină în acest sens. Dacă este invers şi lipseşte figura maternă, atunci tatăl are datoria de a-i arata băiatului mai multă atenţie, grijă şi chiar tandreţe care, de cele mai multe ori, venea de la mamă.
Misiunea părintelui unic e una dificilă şi adesea copleşitoare. Singura motivaţie este relaţia specială pe care o are cu copilul lui, o apropiere desăvârşită şi autentică din toate punctele de vedere.
Iată câteva sugestii pentru a avea o relaţie cât mai bună cu copilul tău:
Ceea ce nu trebuie să facă niciodată părintele unic este să-i împărtăşească copilului toate grijile, sentimentele, supărările. E firesc ca cei doi să comunice, însă copilul nu trebuie împovărat cu toate preocupările şi problemele părintelui. El poate trăi sentimente de frustrare, de neputinţă fiindcă nu poate alunga grijile adultului.
Copilul trebuie încurajat să se descopere, să afle ce îi place să facă şi să îşi canalizeze energia şi eventual frustrările prin anumite activităţi care pot sau nu să coincidă cu ale părintelui.
Părintele singur nu trebuie să fie sacrificat
Chiar dacă copilul creşte doar cu unul din părinţi acesta nu trebuie să-l înveţe pe cel mic că doar el este în centrul atenţiei. Şi părintele are dreptul la propriile lui momente de relaxare, chiar dacă acestea nu vor fi foarte dese. Aşa cum cel mic trebuie să petreacă timp în compania copiilor de vârsta lui, aşa şi părintele trebuie să socializeze şi să aibă propriile relaţii. Cum altfel îşi va putea reîncarca bateriile dacă nu se relaxează niciodată?!
Avantajul de a fi părinte unic vine din faptul că ai o relaţie specială cu copilul tău, iar regulile impuse nu mai sunt îndelung disputate de către altcineva. Există însă tentaţia ca părintele să fie un pic prea permisiv riscând să crească un copil indisciplinat sau chiar răsfăţat.
O rutină zilnică, pe care atât tu cât şi copilul să o respectaţi, ar fi soluţia prevenirii haosului. Copilul trebuie şi el implicat în stabilirea acestui program şi solicitat chiar să-şi aducă aportul la treburile gospodăreşti.
Comunicarea este cheia unei relaţii reuşite copil-părinte
Unii dintre micuţi au o mulţime de întrebări referitoare la felul cum se desfăşoară propria lor viaţă. În urma divorţului sau a dispariţiei unuia dintre părinţi, copilul poate resimţi teamă, frustrare, tristeţe, anxietate. Părintele are datoria de a fi înţelegător şi de a-i răspunde micuţului la toate întrebările. Sentimentul de vinovăţie poate fi pregnant şi, atunci, acest aspect trebuie bine lămurit. Copilul trebuie să ştie că nu e vina lui, indiferent ce s-a întâmplat.
Părintele trebuie să-şi facă timp pentru a petrece momente speciale alături de copilul lui. Aceste clipe au menirea de a-i apropia şi mai mult unul de celălalt mai ales din punct de vedere emoţional. Împărtăşirea reciprocă a sentimentelor şi asigurarea copilului că este şi va fi mereu iubit îi vor aduce acestuia confortul şi siguranţa de care are nevoie. Copilul trebuie să ştie că familie înseamnă toţi cei de care ne simţim şi suntem apropiaţi. Pentru asta nu ne sunt necesare acte.
Tatăl rămâne tată, chiar dacă nu mai este soțul tău
Indiferent ce s-a întâmplat cu tatăl copilului, nu-i denigra imaginea în ochii micuţului. În funcţie de cum veţi aborda problema lipsei părintelui, aşa veţi marca evoluţia lui. O atitudine cât mai echilibrată vă este de folos fiindcă vor veni clipe când copilul singur vă va judeca pe amândoi.
Ziua de mâine vă poate aduce mai multă energie decât credeaţi. Nu uitaţi că sunt multe femei în aceeaşi situaţie. Dacă le veţi cauta, cu siguranţă le veţi găsi. Poate unele dintre ele au soluţii la problemele voastre ce par fără ieşire!
Copilul trebuie să ştie că, într-o zi, s-ar putea să va refaceţi viaţa. Nu vă grăbiţi însă, chiar dacă sunteţi entuziasmată să-l prezentaţi pe noul tătic, până când nu sunteţi sigură că el este alesul. Testele pe care trebuie să le treacă pentru a fi acceptat sunt multiple şi numai o mama singură ştie ce are de făcut!
Mai trebuie precizat un lucru: dacă în micuţa ta familie apar situaţii pe care nu le poți gestiona, atunci e cazul să ceri ajutor atât cunoscuţilor, cât şi unor specialiști. Un prim pas ar fi să recunoști că nu poți gestiona absolut totul, că nu ești o super-femeie, deşi fiecare mama are în piept o inima de războinic, ce la nevoie bate cât pentru doi!
Stabiliţi-vă corect priorităţile, propuneţi-vă ţeluri mai mici şi mai uşor de atins, alungaţi sentimentul de vinovăţie, împăcaţi-vă cu trecutul, fiţi optimistă şi echilibrată fiindcă sunteţi modelul copilulului dumneavoastră. Adevărul este că nu poţi fi un părinte bun dacă nu eşti înainte de toate, un om bun.
