Mama este cea mai importantă persoană din viața copiilor, cel puțin până ce aceștia încep să intre în perioada de preadolescență și să aibă preocupări care îi îndepărtează de fusta mamei.
Copiii mei sunt absolut dependenți de mine. Iar când spun dependenți, mă refer la faptul că atunci când suntem împreună, sunt în stare să stea lipiți de mine și o zi întreagă. Iar lipiți înseamnă cu adevărat lipiți. Circula deunăzi o glumă pe internet ce înfățișa întrebările pe care un copil le pune mamei: ”Mamă, unde îmi este tricoul?”, ”Când mâncăm?”, ”Unde îmi este mingea?”, etc. Dar și unica întrebare pe care i-o pune tatălui: ”Tată, unde este mama?” Cam așa se întâmplă și în familia noastră.
Doar mama miroase așa!
Fie că vorbim de serile pe care le petrecem împreună, fie că vorbim de weekend-uri sau vacanțe, atunci când sunt în preajma lor, nu vor să-mi dea nici un minut de respiro. Am numărat și într-un minut se aude măcar de 3 ori „mama” de la un singur copil. Am doi copii. În fiecare minut petrecut împreună, fiecare are ceva de spus, fiecare vrea să-mi arate ceva, fiecare are nevoie de ceva de la mine. La baie, locul în care și împăratul merge singur, ei vin după mine, căci mai au ceva de adăugat. Mănâncă doar cu mine lângă ei, chiar dacă nu mai au de mult nevoie de ajutor pentru a se hrăni, și dorm doar cu mine. Dacă, după ce au adormit, mă ridic din pat, în următoarele cinci minute, unul dintre ei, dacă nu amândoi, mă caută prin casă.
Diminețile, când sunt extrem de agitată să plecăm cât mai repede la grădiniță, mă simt extrem de neputincioasă și epuizată. Vor ca eu să-i îmbrac, ca eu să-i spăl pe dinți, ca eu să-i încalț ca eu să-i alint și să-i iubesc. Tatăl lor încearcă să ajute, însă totul vor să facă doar cu mine.
Singura dată când am fost despărțiți a fost înainte de Crăciun, când au plecat împreună cu tatăl lor la bunici. Au stat 3 zile, iar a doua zi, când au pus capul pe pernă seara, cel mic a spus că simte mirosul lui „mami”. Au început să plângă amândoi și nu s-au liniștit până ce nu am vorbit la telefon 20 de minute.
Dependența se tratează?
Se spune că orice dependență se tratează. Uneori îmi doresc să am mai mult timp și spațiu pentru mine. Apoi încep să-mi imaginez viitorul și știu sigur că la un moment dat, ei vor avea aceeași nevoie pe care o am eu acum: de spațiu și timp personal.
Va veni ziua în care nu vor mai vrea să doarmă cu mine, în care se vor închide în camera lor pentru a fi singuri, în care nici măcar în vacanță nu vor mai dori să mergem împreună. O altă persoană de sex feminin îmi va lua locul, cu siguranță. Acum mă doare numai gândul că voi fi înlocuită, deși știu că așa e normal să fie. Vor scăpa de această dependență probabil mai ușor și mai repede decât de orice altă dependență ar avea un om. Cu toții am fost probabil la fel, iar în adolescență simțeam că părinții, mai exact mamele noastre, nu ne înțeleg și nu le voiam prea mult în preajmă.
Sper să reușesc să reușesc să rămân prietena lor și punctul lor de sprijin în orice moment dificil, astfel încât, mai târziu să ajungă niște adulți responsabili și niște părinți minunați pentru copiii lor.