Ai devenit mămică de curând? Bun venit! Nici eu nu sunt aici de foarte mult timp și nu vreau nici măcar să încerc să îți dau detalii despre ceea ce urmează să trăiești. Nu pentru că nu aș avea lucruri de zis, ci pentru că nu este ceva ce poate fi descris. Este o experiență mai presus de cuvinte, care pe cât este de intensă, pe atât este de frumoasă. Totuși, până să ajung aici, în lumea mămicilor, am traversat o perioadă de aproximativ nouă luni (pentru mine au fost exact treizeci și șase de săptămâni), despre care te invit să discutăm. Motivul pentru care este bine să vorbim despre minunata perioadă a sarcinii este faptul că totul este atât de nou și se petrece atât de repede, încât de nenumărate ori ne întrebăm dacă facem sau simțim ceea ce trebuie.
Trebuie! Ce cuvânt greu! Mai ales atunci când acel trebuie pe care ni-l spunem noi însene devine un buton pe care îl tot apasă și cei din jur în repetate rânduri, până ne aduc aproape de un scurtcircuit.
„Și acum ce TREBUIE să fac?”
Atunci când am văzut că testul pe care îl țineam în mână afișa două liniuțe care mi-au confirmat bănuiala că eram însărcinată, am simțit în primul rând că sunt în siguranță. Am simțit că ființa mea fusese securizată, că soțul meu și copilașul care avea să vină pe lume deveniseră cercul meu restrâns, zona mea de confort, în care nimeni și nimic nu mă putea atinge. Totuși, atunci când soțul meu, care nu era în țară și cu care comunicam prin apel video, m-a întrebat ce simt, i-am răspuns „Nu știu, tremur!” După ce am închis, mi-am luat capul în mâini și am început să mă întreb „Și acum ce TREBUIE să fac?” Și sentimentul de siguranță s-a transformat în anxietate.
Apoi, pe măsură ce oamenii din jurul meu aflau minunata veste a sarcinii, m-am găsit în mijlocul unei mulțimi care arunca spre mine tot felul de săgeți, iar pe toate era scris mare, mare de tot: TREBUIE! „Acum nu trebuie să mai mănânci ananas!/ Acum trebuie să îți instalezi o aplicație!/ Acum nu mai trebuie să mergi la sală!” Și lista poate continua. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca după o ieșire în oraș să mă întorc acasă și să plâng din cauza falsei impresii că toată lumea știe ce trebuie să faci atunci când ești însărcinată, mai puțin eu!
De fapt, nu trebuie decât să-mi păstrez calmul
Într-un moment de luciditate, mi-am amintit că nu știam să fi cerut vreuna dintre toate indicațiile pe care le primeam și că de foarte multe ori până în acel moment intuiția îmi spusese exact ce să fac și încotro să o apuc. Și am decis să nu mai las starea mea la voia întâmplării! Am decis că, indiferent de ceea ce venea din exterior, singurul meu TREBUIE era să îmi păstrez calmul pentru bunăstarea mea și a copilului meu!
Poate că legea atracției nu este doar un mit, căci la puțin timp după momentul acesta, am dat de volumul Letting go, al lui David Hawkins, care mi-a oferit libertatea de care aveam nevoie și mi-a redat chiar și sentimentul de siguranță pe care îl simțisem inițial. Practic, tot ceea ce aveam de făcut era să dau drumul acelei stări de anxietate și să dau o valență diferită tuturor lucrurilor pe care le auzeam. Așa că am ales să privesc toate poveștile lui TREBUIE ca pe o serie de memorii, din care am învățat un lucru foarte important. Și în loc să mai aud „trebuie să faci așa” sau „nu trebuie să faci așa”, am început să aud „pentru mine așa a fost” din partea celor din jur!
Experiențele personale sunt prețioase atâta timp cât nu sunt însoțite de „trebuie”
Mi-am dat seama că este destul de firesc ca oamenii să își împărtășească experiențele. În loc de „Trebuie!”, am început să aud astfel: „Eu am mâncat și ananas! Important e să nu faci excese!”. Am învățat de la femeile din jurul meu și „eu când am născut, am simțit foarte multă frică”, dar și „eu am simțit multă iubire din prima!” Am auzit și „mi-am simțit bebelușul mișcându-se în burtică încă de la trei luni”, dar și „eu aproape că nu l-am simțit deloc toată sarcina„. „Eu am mers la sală până am născut”, dar și „Nu am putut deloc să fac sport în timpul sarcinii”.
Făcând un pas în spate și dând drumul hățurilor anxietății, mi-am dat seama că pot alege să învăț din tot ceea ce aud, iar lecția cu care am rămas a fost atât de simplă, dar importantă în contextul maternității: nu trebuie nimic! Desigur, există o serie de recomandări care țin de siguranța mamei și a fătului (iar de ele se ocupă medicul), însă experiența aceasta este singulară, este irepetabilă, este unică și atunci este imposibil ca un trebuie al meu, să fie același cu trebuie al tău!
Vocea care te îndrumă cel mai bine
Două sarcini desfășurate în paralel pot să nu aibă nimic în comun. Două sarcini ale aceleiași femei pot fi complet diferite. Sunt o infinitate de factori ce fac ca o sarcină să fie într-un fel sau altul, așa că a da sfaturi este un demers extrem de delicat. Și poate că nu pare un detaliu important, însă felul în care alegem să formulăm informațiile pe care le dăm mai departe face diferența. Am simțit foarte diferit un „trebuie”, față de „pentru mine lucrurile așa au fost”.
Privind în urmă la perioada sarcinii, pe care am iubit-o nebunește și în timpul căreia, în ciuda unor momente de disconfort, i-am spus soțului meu că eu cred că m-am născut ca să fac copii, realizez că de câte ori voi avea ocazia să interacționez cu o viitoare mămică, voi ține neapărat să îi spun să se bucure de aceste luni, să se detașeze de amalgamul de informații care vin peste ea și să asculte cu atenție, căci o voce din uter îi va șopti mereu ce să facă și ce are nevoie, fără să rostească trebuie sau orice alt cuvânt.
Sunt Alexandra Damian, mama unui băiețel zglobiu de 6 luni. Nu știu să trăiesc altfel decât povestind. Dacă citesc un volum, îl povestesc pentru a afla și alții ceea ce am aflat eu. La serviciu, povestesc despre timpuri verbale și cuvinte noi, pentru ca elevii mei să iubească și ei limba engleză așa cum am iubit-o eu, iar în calitate de ghost writer au povestit și alții prin vocea mea.
În rest, povestesc pentru că ador să împărtășesc cu cei din jurul meu tot ceea ce îmi trece prin cap și ceea ce învăț. Viața de soție și mamă reprezintă cea mai nouă și mai productivă sursă de povești, și cu fiecare zi care trece descopăr un nou subiect care mă intrigă și mă provoacă să îl explorez.
