Ziua aceea a început ca oricare alta. Agitația de dimineață, pachețele, schimbat 3 ținute în căutarea celei potrivite pentru școală și grădiniță, grabă și, într-un final, plecarea cu doar 10 minute întârziere.
Patru ore mai târziu, copila mă sună să îmi spună că a ieșit de la școală. Era veselă că luase un FB la matematică și îmi cere voie să stea mai mult afară cu bunica ei. Era o zi de primăvară atât de frumoasă că toate temele din lume nu ar fi putut să interzică unui copil să se bucure de soare și de pomii înfloriți. Aveau ele două, fiic-mea și bunică-sa, niște planuri de distracție prin parc și pe la cofetărie, iar eu nu am putut să mă opun lor.
Nimic nu anunța ce urma să se întâmple. Cum se plimbau ele au găsit pe una dintre străduțe un portofel cu multe acte și cu ceva bani. Inițial, copila mea de doar 8 ani, a zis că nu e treaba ei, până la urmă cine l-a pierdut a fost neatent și merită să rămână fără el. Bunică-sa i-a explicat că lucrurile nu stau chiar așa. Atunci și-a amintit cum a lăsat pe bancă în parc un ursuleț pe care îl iubea foarte mult și cum a plâns o noapte întreagă după el. A rememorat și momentul în care o doamnă a venit cu plușul la ușă și bucuria pe care a simțit-o.
Copilul meu super erou. În căutarea proprietarului portofelului
Pe principiul ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, a hotărât să facă niște investigații și să găsească posesorul portofelului. Mai întâi s-au întors pe stradă și au așteptat un timp pentru că a considerat că e posibil ca omul să refacă traseul și poate se întoarce. Cum nu s-a întâmplat, au scotocit prin portofel în căutarea unui indiciu. Atunci au găsit buletinul domnului și s-au dus spre adresa de acolo. Pe drum și-au făcut tot felul de scenarii. Urma ca, în cazul în care nu este acasă cel care a pierdut portofelul, să meargă cu el la poliție și să îl predea acolo.
Când discutau ele două mai aprins au trecut pe lângă posesorul portofelului pierdut. Fii-mea a scos buletinul să se mai uite încă o dată la poză și a alergat după el. Vă dați seama ce față a făcut domnul când o fâșneață de 8 ani l-a strigat pe tot numele în mijlocul străzii? Nici nu știa că nu mai are la el nici acte, nici bani. Era complet aerian, dar a fost extrem de încântat că cineva i le-a găsit și i le-a și adus.
Starea lui de agitație și neatenție erau date de faptul că în câteva zile urma să plece definitiv din țară peste ocean și nu mai prididea cu pregătirile. Nu avusese grijă totuși de ceea ce era cel mai mai important: actele lui.
După câteva luni, la cutia noastră poștală era o vedere de la domnul cu pricina: ”You are my hero!” scria pe ea. Era recunoscător pentru că, dacă nu ar fi găsit portofelul, nu ar fi putut să mai plece, ar fi pierdut toate zborurile.
Acum a ajuns la noua lui casă, într-o suburbie a orașului Chicago și-a făcut și prieteni cărora le povestește cum era să își dea singur tot planul peste cap, dar a fost strigat pe stradă de o fetiță cu codițe care l-a salvat. Așa a ajuns fii-mea erou și a ajutat un om să plece în America.
Copilul meu super erou. Care este povestea ta?
Fiecare părinte are o poveste în care copilul ei a făcut o faptă bună. Poate a salvat un animal abandonat, poate a ajutat un coleg la lecții, poate a avut grijă de un frate mai mic sau …cine știe? Lista faptelor bune este lungă. Dacă ai și tu o poveste trimite-o pe adresa [email protected] și vei putea fi unul dintre cei 5 câștigători ai unui kit promoțional Disney Junior.
