Aș vrea să știu dacă este vreun părinte de copil adolescent care punea seara capul liniștit pe pernă fără să se întrebe măcar o dată ce se întâmplă cu mediul în care acesta trăiește. Se vorbește din ce mai mult despre consumul de droguri, despre alcool consumat fără limite, despre vape, despre sex făcut doar ca să fie. Totul pare atât de aproape încât se vorbește despre toate aceste lucruri ca despre niște banalități.
Copilul meu a început liceul. Unul bun, fără să fie din top 10, dar despre care merge vorba că ar fi foarte strict. Cum spun copiii: „pușcărie”. Cu toate acestea, nu pot să nu fiu îngrijorată despre ceea ce urmează. Și în generală erau probleme, dar în atâția ani ne știam unii pe alții, îi știam chiar și pe cei de la alte clase. Știam și eu și copilul care-i „gașca veselă” și cum trebuie abordată.
Liceul vine cu entuziasm, dar și cu temeri legate de ce se întâmplă în școală și în exteriorul ei. Am prieteni cu copii mai mari, iar poveștilor lor mă fac să îmi doresc mai degrabă să fugim în munți decât la supermarket să cumpărăm rechizite. Toate poveștile conțin alcool, droguri și inconștiență cât cuprinde, atât din partea copiilor, dar mai ales din partea adulților. Depășiți de situație, mulți dintre ei ridică din umeri și spun că nu au ce să le facă.
Încrederea între părinți și copii este esențială
Iar eu îmi trimit copilul singur în lumea asta. Evident că până acum nu a stat numai în casă, ba chiar a plecat o săptămână în străinătate fără noi, cu școala. A fost în tabere, în excursii. Iese afară cu prietenii și are o oră de venit acasă decentă, negociată. Merge aproape oriunde vrea, cât timp noi știm unde este și cu cine. Practic, avem o relație bazată pe încredere reciprocă, pe care am crescut-o încă de la nașterea copilului.
Și, totuși, oricât de mult ți-ai fi pregătit copilul pentru viață nu poți să nu simți un ghem în stomac când pleacă de acasă. Să fii părinte în vremurile astea pare mai greu decât oricând. Oricât de bine ți-ai face treaba, te gândești că vine un șofer beat sau drogat și dă cu mașina peste el. Că vine cineva și îi pune un praf sau o pastilă în paharul din care bea. Că vine un oarecare de pe stradă și îl bate pentru că refuză să îi dea bani.
Uneori, nici nu are vreo importanță ce fel de educație i-ai dat, cât de responsabil este sau că respectă regulile și legile. Pentru că sunt alții care nu o fac, iar noi, chiar și adulți cu experiență de viață, nu putem să știm care sunt toate problemele care pot apărea. Cei rău intenționați se mișcă cu o viteză mult prea mare și au o creativitate care întrece capacitatea noastră de percepție.
- CITEȘTE ȘI: Alcoolul la adolescenți. Dr. Eugen Hriscu: „Nu e în regulă să dați copiilor o gură de bere, să vadă cum e!”
Conectarea cu copilul
Poate că sunt exagerată. Tot ce este posibil, dar mi se pare că vremurile pe care le trăim cer o doză mai mare de atenție la ceea ce se întâmplă în jur. Și nu este doar atât, cred că nu mai poți avea aproape niciun fel de control asupra vieții copilului. Nu controlul acela în care el este o marionetă și adultul îi dictează de la cum să se îmbrace la cum să respire. Un control în care să știi cine îi sunt prietenii, ce muzică ascultă, ce discută pe rețelele de socializare și cu cine, ce se întâmplă la școală. Ne bazăm mult pe presupuneri, ne place să credem că știm, dar din ce văd în jur .. nu știm mai nimic.
Nu sunt singura care se teme pentru siguranța copilului, sunt convinsă de asta. De fapt, un studiu realizat în 2018 pentru Brigham Young University a arătat că părinții de adolescenți se tem cel mai mult de trei lucruri: folosirea extremă a tehnologiei, bullying și starea sănătății mentale a copiilor. Cele mai speriate sunt mamele, însă și procentul taților care își fac griji este destul de mare. Pe lista cu îngrijorări mai sunt și consumul de droguri și alcool și viața sexuală dezordonată și efectele ei. Un alt studiu realizat de National Center of Scientific Research din SUA în 2021 punea pe primul loc în topul temerilor părinților de adolescenți consumul de droguri.
Autoritățile sunt parte din problemă
Probabil că temerile mele și ale celorlalți părinți vin și din faptul că autoritățile par să fie depășite de situație, mai ales în ceea ce privește drogurile, alcoolul, violența în rândul tinerilor. Nu este vorba doar despre România, ci despre lumea toată.
Începe o nouă etapă în viața noastră de părinți și ne simțim poate mai singuri ca niciodată. Dacă la grădiniță sau în școala primară exista comunicare între părinți și între părinți și cadrele didactice, la liceu, din spusele prietenilor cu copii mai mari, lucrurile se schimbă. Și dacă se deschide o cale de comunicare cu un alt părinte de adolescent, rar se întâmplă să admită că există probleme.
Cumva, mărturisirea problemelor pe carele au cu copiii lor ar veni ca o recunoaștere a eșecului lor ca părinți. Nu este o concluzie a unui studiu făcut de cercetătorii britanici, ci o constatare a mea. Pentru că din poveștile adulților, viața copiilor este roz, dar din ceea ce adolescenții lor discută cu alți adolescenți de vârsta lor, lucrurile sunt mai degrabă sumbre.
Îmi fac curaj să mă privesc în oglindă ca o mamă de copil adolescent încrezătoare în abilitățile lui de a face față lumii în care trăim. Noi îi vom fi în spate și atunci când va avea nevoie. În cazul în care copilul nu ne va spune că are nevoie de ajutor, sperăm să ne dăm seama noi. Oricum ar fi, sunt convinsă că împreună vom trece peste toate.
