Copilăria generației cu cheia la gât. ”Să fi văzut atunci genunchi beliți și capuri sparte! Erau pericole peste tot, dar nu era frica de acum”

La 5 ani, copiii traverau strada singuri și nu se indigna nimeni dacă își făceau din șantiere locuri de joacă.

Theodora Fintescu, redactor
copii la joaca
”Mi-aș dori ca, măcar pentru o zi, copiii mei să aibă parte de copilăria mea lipsită de griji”, scrie cititoarea noastră.

O provocare lansată pe pagina de Facebook Totul Despre Mame a devenit prilej de rememorare a copilăriei pentru multe dintre cititoarele noastre. Una dintre ele, Luminița Nagy, ne-a trimis pe [email protected] amintirile ei despre propria copilărie, alături de fratele ei geamăn. Născuți de o mamă cu handicap, cei doi au făcut parte din generația copiilor cu cheia la gât, care mergeau singuri la grădiniță de la 5 ani, traversau strada fără ajutorul vreunui adult, iar unul dintre locurile de joacă era, de fapt, un șantier plin de pericole pentru copii. Mămica spune că, deși e conștientă de pericolele lumii de azi, și-ar dori ca și propriii ei copii să guste libertatea ”copilăriei fără griji”. Redăm amintirile cititoarei noastre, așa cum au fost scrise de ea:

”Eu și fratele meu geamăn ne-am născut în 1979 dintr-o mamă eroină cu un handicap fizic, care a fost sfătuită în nenumărate rânduri să renunțe la noi pentru că îi va fi greu. Nu a făcut-o și din păcate nu am apucat să îi mulțumesc destul pentru acest fapt. Până am împlinit 4 ani, a avut parte de ajutorul bunicii mele, care, din păcate, s-a dus prea devreme. Așa că mama mea s-a văzut nevoită să se descurce cu doi pici iuți și năzdrăvani.

La 5 ani, de mână, singuri, la grădiniță

Un an mai târziu, pentru că salariul tatălui meu nu era de ajuns și pe vremea aceea persoanele cu handicap nu aveau drepturi, a fost nevoită să se angajeze. Așa am devenit noi parte din Generația cu cheia la gât la doar 5 anișori. Așa că ne trezeam dimineața, nu mai țin minte exact cum, ne spălăm, ne îmbrăcam cu hainele pregătite cu o seară înainte, luam micul dejun pregătit pe masă și plecam spre grădiniță, de mână frumos amândoi.

Era ceva normal, am crescut într-un orășel mic de munte și toți se cunoșteau între ei. Nici un copil nu era însoțit, părinții nu aveau timp. Aveam de traversat două treceri de pietoni, dar erau mereu elevi de serviciu cu fluier, mănuși albe de mușama și o paletă roșie pe care scria STOP! Așa am început să învățăm regulile de circulație… Știam că în lipsa elevului nu aveam voie să trecem fără să ne uităm în stânga și în dreapta.

De-a v-ați ascunselea pe șantier

Dar oricum nici mașini nu erau așa multe ca acum. Așa se face că o plimbare cu mașina era o sărbătoare. Care centură? Ce scaun special? Era doar avertismentul: „Țineți-vă bine!” în rarele cazuri în care șoferul era nevoit să frâneze.. Ne mai bucuram și de plimbările cu căruța, cu care ne încântă „tata mare”, care era bunicul cartierului și de câte ori descarca ceva marfă prin cartier ne lăsa sa ne urcăm în căruța lui în care, fiind mulți, stăteam în picioare sau agățați de căruță, bazandu-ne doar pe vigilența „vizitiului”.

La începutul anilor 86 a început construcția „Casei de cultură” la noi în oraș. După Revoluție, la fel cum s-a întâmplat cu multe proiecte, șantierul a fost abandonat! Păi să fi văzut tu povești cu prințese și castele prin acest șantier, jocuri de – a hoții și banditii, v-ați ascunselea. Și nimeni, niciodată nu spunea ”Vai, copii, e periculos!” Să fi văzut voi  genunchi beliți și capuri sparte. La Urgență dacă ajungeai se știa că e ceva mai grav.

Erau foarte multe pericole la îndemâna copiilor pe atunci dar parcă tot nu eram mereu, în pericol, cum sunt copiii noștri acum! Știam sigur cu cine putem sta de vorba și cu cine nu. Și ascultam. Nu înțeleg când și de ce a devenit lumea așa periculoasă pentru copii. Sau poate, învățând din tragediile altora pe parcursul vieții, am devenit noi, părinții, mult mai prudenți, dar sincer, mi-aș dori ca, măcar o zi, copiii mei să aibă parte de copilăria mea lipsită de griji”.

Dacă ți-a plăcut această relatare, te invităm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa