Ar trebui să ne trezim din reverie și să realizăm că nu toți copiii sunt niște îngerași puși pe făcut fapte bune. Există în jurul nostru copii violenți și victime, există copii răutăcioși, copii manipulatori. Toți au în comun un lucru: adulți care nu sunt alături de ei. Dar este datoria noastră de adulți să îi ghidăm și să punem stop cercului vicios al violenței.
Colegul Adrian venise cu o seringă. Își trăgea scuipat din gură și trăgea apoi unde nimerea. Nu avea vreo țintă preferată. Pur și simplu așa i se părea distractiv. De la catedră profesoara se făcea că nu se vede. Unii colegi râdeau, chiar și dintre cei însemnați. După mai multe „reușite” adultul din sală a catadicsit să îl dea afară din clasă.
Eram afară cu Fanny, Nuți și Anca. Patru fete de 8-9 ani. Ne jucam până când armonia s-a stricat. Nu-mi aduc aminte clar de ce, dar era un dezechilibru de putere între noi. Ne-am luat la fugă pe lângă bloc aruncându-ne vorbe urâte, pe care le auzeam la adulții din jur, și, când pe o porțiune unde știam că nu mă vede nimeni, mi-am înfipt mâinile în părul uneia dintre cele mai mici și în toată învălmășeala aia am dat-o cu capul de perete. Și-acum după mai bine de 30 de ani am în minte momentul și îmi pare rău.
Fii-mea primește pe WhatsApp de la o prietenă o poză cu ea cu niște coarne și alte măscări. Era print screen făcut după un mesaj de la o fată cu care se certase și așa a înțeles ea să se răzbune, furându-i poze, bătându-și joc de ele și împrăștiindu-le apoi la cunoștințe comune.
Prea mulți copii violenți pe care nu îi vede nimeni
Puțin mai departe de noi o fată de 14 ani bate mai multe alte fete mai mici sau mai mari, le umilește, le tâlhărește, iar alții o filmează ca și când ar fi făcut ceva remarcabil. Tatăl fetei se scuză că a stat prea mult la serviciu în perioada pandemiei și nu a avut timp să se ocupe de copilă. Nu e un caz singular. Frecvent apar pe rețelele de socializare tot felul de filme cu adolescenți sau copii bătând alți copii. Presa disecă subiectul o zi, poate o săptămână, apoi uităm.
Am citit comentariile de la articolele despre acest ultim caz (dar nu cel din urmă) al fetei din Târgu Jiu care se credea regina străzilor și umilea pe oricine i se părea că nu i se supune. În spatele unui monitor, părinți, bunici sau oameni fără copii se arătau viteji. Ce i-ar fi făcut ei fetei dacă erau în locul copiilor bătuți! Câte șuturi în dos i-ar fi dat, câte palme, cum ar fi târât-o pe străzi s-o vadă toată lumea. Alții ar închide-o în carceră să nu mai vadă lumina zilei.
Dar copiii ăștia care sunt atât de agresivi deja nu mai văd lumina. Mie mi-e milă de ei. Mi-e clar că undeva în sufletul lor s-a stricat ceva. Nu contează că părinții lor au bani, că au toate hainele și gadgeturile din lume. Nu contează că vin din familii violente. Nu contează că sunt copiii de medici, avocați, ingineri care se zbat zi lumină pentru ei. Sunt copii neglijați, care strigă disperați după ajutor. Nu îi vede nimeni și-atunci fac și mai multe și mai multe ca să fie vizibili.
Copii violenți, copii care suferă
„Copiii care recurg la acte de violență sunt ei înșiși agresați din punct de vedere fizic, psihic și emoțional. De cele mai multe ori mediul familial, educațional și social își pune amprenta asupra lor. Copiii sunt furioși pe părinții lor, pe prietenii lor, dar mai ales pe ei înșiși. Tumultul de emoții trăite îi copleșește și în lipsa oricărui sprijin recurg la acte de violență extremă. E posibil ca în trecut să fi trăit și ei asemenea experiențe cu cei de vârsta lor sau cel mai probabil acasă. Cu cât actul de violență este mai amplu cu atât mai mare este suferința copilului”, ne spune psihologul Florentina Dumitru.
În loc să continuăm cercul vicios al violenței ar trebui să îi ajutăm pe acești copii. Este o ruptură de comunicare atât între adulți și copilul agresor, dar și între adulți și cel agresat. Un copil care are stabilitate emoțională nu va recurge la astfel de gesturi. Un copil care are încredere în părinți va merge și le va spune că cineva îl sâcâie de la primele semne de bullying.
Trebuie să fim lângă copiii noștri indiferent de ce se întâmplă
Este normal ca adulți să avem momente în care suntem foarte prinși cu problemele noastre. Grija zilei de mâine, jobul, lipsa banilor, părinți sau alte rude bolnave ne pot rupe de realitatea pe care o trăiește copilul nostru. Dar dacă ne facem măcar 10-15 minute zilnic în care să vorbim cu ei sincer, fiind cu adevărat prezenți lângă ei, ascultându-i și punând întrebări relevante, strângându-i în brațe putem să punem cărămidă lângă cărămidă pentru o relație bazată pe încredere. Dragostea nu se dovedește cu ultimul model de telefon și nici cu cele mai luxoase vacanțe, ci cu timp. E cel mai greu de dat, dar și cel mai valoros pe termen lung.
Trebuie să spunem cu sinceritate că sunt părinți care nu își cunosc copiii. Nu știu cine sunt ei, ce vor, ce le place, ce este în sufletul lor. Și-au proiectat o imagine idilică și cred că „niciodată copilul meu nu ar face asta”. Apoi, de partea cealaltă, sunt cei care își proiectează frustrările și durerile propriei copilării în copiii lor și, deși cel mic vine acasă și spune că este agresat, mai ia și două după ceafă ori că n-a fost în stare să se apere, ori că sigur a făcut și el ceva.
Adulții nu trebuie să își facă dreptate singuri
„În funcție de gravitatea actului de violență părintele are datoria de a apela la instituțiile competente și de a lua legătura cu părinții agresorului. În niciun caz problema nu trebuie să fie rezolvată doar de către copii. În același timp părinții ar trebui să dea dovadă de preocupare în ceea ce privește impactul psihologic al actului de agresiune asupra copilului. Dacă este necesar pot cere ajutorul unui psiholog sau al unui psihoterapeut. Dacă trauma este una minoră orice discuție sinceră și autentică cu copilul îl poate ajuta pe acesta să depășească momentele dificile prin care a trecut”, mai recomandă psihologul Florentina Dumitru.
Nu trebuie să răspundem la violență cu violență. Un celebru psihiatru american, Harold S. Hulbert, spune ”copiii au nevoie de dragoste mai ales când o merită cel mai puțin”.
