Îmi place să servesc cina la restaurant. De fapt, mai bine spus, mi-a plăcut de când mă știu. Acum, nu știu dacă mai sunt de aceeași părere.
A merge la restaurant era pentru noi un obicei pe care încercam să nu îl ratăm în nici o săptămână. Cina vinerea seara la un restaurant bun din București era momentul nostru de răsfăț, de relaxare și cumva ocazia cu care încheiam o săptămână de muncă și începeam un weekend, fie el mai promițător sau nu.
Eram critică la adresa restaurantelor unde serviciile nu erau impecabile. Mi se părea că dacă aștept mai mult de 20 de minute o comandă, nu sunt tratată cu respect.
Însă acum, mi se pare că trăiam un vis frumos. Faceți doar un exercițiu de imaginație, eu nu prea mai pot. Am doar frânturi de amintiri în minte.
Cum era să mergi la restaurant, să consulți în liniște meniul, să alegi un preparat la care pofteai, să asculți muzica ambientală și să porți o conversație poate și câteva ore cu cei cu care stăteai la masă. Nu era nici o grabă, mâncai în liniște și puteai sta încă două ore după masă pentru o conversație plăcută și un pahar de vin. Plăteai și apoi plecai cu zâmbetul pe buze, sau dacă nu, motivul era cu totul altul. Zzzzz, să revenim la realitatea actuală!
La restaurant cu copiii
Ei bine, aici s-a rupt filmul. Când am rămas însărcinată, credeam că cel mic nu ne va schimba viața și vom încerca să ne continuăm obiceiurile ca și înainte. Așa că am ieșit cu el de foarte mic la restaurant. Norocul nostru a fost că prima dată când am ieșit, era bebeluș și a dormit timp de două ore în cărucior, fără să ne deranjeze. Acest lucru ne-a dat curaj și am revenit. Numai că lucrurile s-au schimbat. Între timp, a mai apărut un copil, iar acum sunt amândoi la vârsta la care descoperă lucruri și nu stau locului nici 5 minute.
Ieșirile noastre arată cam așa: alegem restaurante unde se servește repede mâncarea, restaurante cu loc de joacă sau care pun la dispoziție activități pentru copii.
Chiar și așa, de cele mai multe ori, mâncăm pe rând pentru că unul dintre noi aleargă după copii. De când sunt mamă nu am mai comandat ce-mi place la restaurant. De fapt nu am mai comandat. Mănânc doar resturile de șnițel, paste sau pizza de la copii, căci ar fi risipă să-mi iau și eu un fel de mâncare și să aruncăm mâncarea multă ce rămâne de la ei.
Astea sunt preferințele lor și prefer să merg la sigur atunci când ieșim în oraș. Chiar și așa, nici măcar nu stau la masă să mănânce și am avut destule momente în care m-am plimbat cu mâncarea după ei printre mese.
Asta ca să nu mai vorbim de gălăgia pe care o fac care, de cele mai multe ori culminează cu sunetul vreunui pahar spart, sau al unei farfurii sparte. Dacă nu se servește repede mâncare și nu sunt locuri de joacă pentru copii, atunci chiar avem o problemă.
Recunosc cinstit că, deși m-am ținut tare ani de zile, de câteva luni, le dau tableta sau telefonul la restaurant. Numai așa putem fura 30 de minute de liniște. Știu că voi fi blamată, dar sper că voi fi și înțeleasă.
De fiecare dată, plecarea de la restaurant e ca o furtună care se năpustește peste noi. Mereu uit câte ceva, mereu mă întorc, mereu îmi cer scuze, mereu le zic shhh, că deranjăm, niciodată nu am timp de o conversație liniștită și un pahar de vin după masă. Mereu plecăm în viteză, fie că se apropie ora de somn a copiilor, fie că simt cuțite în ceafă de la toți oamenii pe care i-am deranjat.
Voi cum reușiți să-i îmblânziți pe micuți la restaurant?
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
