De la o vreme, aveam un vis (aproape erotic, aș putea spune). Se făcea că eram la birou (nu trageți concluzii pripite, citiți tot!) și era aproape ora de plecare. Eu eram relaxată, scriam ceva (ca de obicei). Și trecuseră deja mai bine de 30 de minute și nu mă suna nimeni să mă întrebe dacă mai stau mult, că pleacă din piață ăia cu roșiile frumoase și că a fost o zi grea. Și eu tot scriam și, când am terminat, fără să-mi mai pun nimic în drive ca să mai lucrez după ce se culcă pitacii, m-am ridicat și am plecat. Și, ce să vezi, se făcea că nu am alergat după autobuz, ci l-am lăsat să treacă fără să mă mai intereseze că vine altul după 15 minute. Și am mers așa agale, ba chiar în drum spre casă m-am oprit și la un magazin, unde am căscat ochii vreo jumătate de oră fără să vreau neapărat să cumpăr ceva.
Partea cea mai tare a visului a fost că am ajuns acasă și NU am făcut nimic. Am intrat în casă, mi-am făcut un duș, am scos din frigider niște prostii cu care mi-am făcut sandvișuri pe care le-am mâncat în sufragerie, uitându-mă la niște prostii la televizor. Și, apoi, am dus totul la loc, și am pierdut o oră la laptop și când m-am plictisit, m-am băgat o oră în baie, unde mi-am făcut un fel de spa. Și domnul mi-a adus un pahar de vin alb rece…Ce vis! Cred că toate mamele îl au.
Partea caraghioasă este că după o perioadă visul s-a adeverit, în sensul că am rămas singuri acasă, fără copii. Doar că nu am putut să fac mai nimic din ce mi-am dorit pentru că, fiind pe modul automat, mi-a fost greu să mai găsesc funcția ”child free”. Tot am alergat acasă, că-mi propusesem de ceva vreme să fac niște curățenie pe la jucării și, dacă tot începe școala, să organizez și rechizitele rămase din anii trecuți, ca să văd ce ne mai trebuie. Și cum tot mă apucasem de asta, am pus la spălat și plușurile, am sortat toate hainele din șifonier și tot continuând așa m-a prins miezul nopții cu casa întoarsă pe dos. A doua zi, obosită frântă, am întârziat la serviciu, pentru că nu am auzit alarma, deși îmi propusesem să ajung chiar mai devreme cât nu sunt copiii acasă. Casa fiind răvășită, a trebuit să alerg iar acasă să termin ce începusem. Iar muncă până la miezul nopții, iar întârziat și uite așa s-a făcut vineri. Toate fiind puse de-acum la locul lor, am făcut o listă de cumpărături, pe care a doua zi de dimineață, am dus-o la îndeplinire. Cu toate ingredientele acasă, m-am apucat de gătit, că doar trebuie să găsească copiii bunătăți în frigider. Seara, târziu, cu toate aranjate, am băut un pahar de vin.
Am adormit cu el lângă mine. Și am visat..ghici ce? Exact! Că nu făceam nimic. Vorba poveștilor: noaptea e un sfetnic bun!
Puteți citi mai multe texte ale Cristinei pe blogul ei Zece Lucruri.