Autor: Adriana Gae
Sub hashtagul #lifewithbabyamelia, Adriana Gae, o proaspătă mămică din București, își povestește pe pagina de Facebook aventurile cu micuța fie în traficul din București, fie la medic sau în excursiile pe care le fac împreună. Astăzi, un nou episod: cât de complicat este dacă ești cu un copil în căruț să ajungi cu metroul dintr-un cartier al Capitalei în Piața Victoriei.
Astăzi am învăţat, the hard way, că este o adevărată aventură să ajungi cu un bebeluş în căruţ până la Piaţă Victoriei, cu metroul. Mai că ţopăiam de fericire când am aflat că staţia de metrou 1 Decembrie are lift. Aşa că uite-mă ţopăind spre metrou (fac vreo 25 de minute până acolo), la 7 dimineaţă, mega entuziasmată pentru „prima excursie cu metroul” a lui „Miţi” (porecla căpătată pentru că se întinde că o pisicuţă când se trezeşte şi pentru că e mega lipicioasă).
Ajunsă la metrou, întreb şi eu pe cineva la întâmplare unde este acest lift (nu am răbdare să caut chestii) aflu din prima şi mă îndrept cu un zâmbet tâmp pe buze spre el. Când ajung acolo, şoc şi groază: un mare afiş îngălbenit de la trecerea timpului şi intemperii lipit pe uşa: LIFT DEFECT.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:
Ce am învățat de când sunt mamă: „Când ajungi să faci un duș, ai impresia că mergi la SPA”
În căutatea unui bărbat bine făcut pentru ajutor
Ce să fac acum, trebuie să cobor scările alea cumva. Mă postez în faţă lor şi scrutez cu privirea după un bărbat mai bine făcut, pe care să îl rog să mă ajute să cobor scările abrupte şi multe. Îl găsesc destul de repede. O iau pe Ami în braţe, iar domnul drăguţ îmi ia pe sus căruţul până jos, la turnicheti – el nu ştie, dar a fost norocos că am decis să cumpăr cel mai uşor căruţ de pe piaţă. Şi acum îmi vine să mă pup pentru asta.
Surpriză! Acolo există un alt lift, cu care am coborât până pe peron.
Ajungem la Dristor. Aici, altă distracţie. Trebuie să schimb magistrala. Nema lift şi nici vreo rampă ceva. Doar scări normale şi scări rulante. Again – mă postez în dreptul scărilor şi fac „the puppy face”, uitându-mă, din nou, după o persoană pe care să o rog să mă ajute. Nici nu apuc să întreb pe cineva, că doi tineri se oferă să mă ajute – yey, omenirea mai are o speranţa! Iar o iau pe Ami în braţe, în timp ce tinerii îmi duc căruţul până la magistrala cealaltă.
Lift pentru un nivel, și încă unul, și încă unul…
Phew! Ne urcăm în metrou şi în ~10min suntem la Piaţă Victoriei. Îmi zic: aici sigur trebuie să fie lift care mă duce până la suprafaţă. Îl găsesc, mă urc în el. Ce să vezi, mă duce doar până la primul nivel, acolo unde sunt turnichetii. Pentru a ajunge la ALT LIFT care te duce la suprafaţă (credeam eu), TA DAÂ – trebuie să mai urc nişte scări! Incredibil! O doamna bine – corporatistă pare-se, pe tocuri, cu geantă pe antebraţ, grăbită, cedează repede la my puppy face şi, fără să articulez vreo rugăminte, se oferă să mă ajute şi apucă, cu o singură mâna, de bară din faţă a căruţului – se pare că, după atâtea şedinţe, încă mai are timp să meargă şi la sala – bravo ei!
Aşaaa, ajung la acest lift cu care urc, dar nu până la suprafaţă, ci doar încă un nivel. De aici, trebuie să iau alt lift care ajunge la suprafaţă. Numai că ajunge pe partea cealaltă a străzii faţă de unde am eu nevoie să ajung. Analizez situaţia şi decid (prost) să mă duc la scări, că să ies pe unde am nevoie. Aici, din nou, se oferă o tânăra să mă ajute să ajung la suprafaţă.
Mai simplu cu autobuzul, dar mai mulți pensionari
Ulterior mi-am dat seama că puteam să iau liftul şi apoi să merg puţin pe jos până la prima trecere de pietoni, dar, na, am fost emoţionată, v-am spus, prima excursie and all.
La întoarcere, am decis să fac o plimbare până la Piaţă Rosetti, de unde am luat autobuzul 311 spre casă. Nu cred că mai rezistăm psihic la o nouă excursie de întoarcere cu metroul. Nu am apucat să ajung acasă cu el, că pe la jumătatea drumului a început bebeluşa să chiţăie de foame. Le-a făcut capul calendar bătrânilor din autobuz – da, erau 90% vârstă a treia. Am decis să cobor la IOR, să îmi hrănesc odrasla în parc, că să nu le mai cresc tensiunea companionilor mei din autobuz, şi aşa cred că aveau, săracii, destule probleme medicale.
Cam asta a fost aventură de astăzi. Am supravieţuit cu nervii intacti 🙂
Concluzia: nu mai merg cu metroul decât când voi putea să pun copilul în sistem de purtare sau iau un Uber sau trebuie să îmi iau maşină 😀
To be continued…
Adriana Gae este mama Ameliei, o soţie mereu pusă pe soţii şi abia apoi un om pasionat de marketing online, călătorii, fotografii, gătit, dar mai ales, mâncat.
