Nepoată-mea de 2 ani și jumătate nu poate să-l pronunțe pe „r”. Înțeleg că problema asta este frecvent întâlnită la copii, atât de frecvent încât se poate spune că este una comună. Din ce am citit, până pe la 5-6 ani nici n-ar trebui să-mi fac griji că îl loc de „r” îl pronunță pe „l”. Dar pe mine, bunică stresată, mă frământă rău de tot.
Ce mă intrigă și mă face să fiu preocupată de aspectul acesta este că dificultatea de pronunție a sunetului „r” este catalogată ca tulburare de limbaj și are și o denumire: rotacism. E prea mult pentru mine, că îmi sună ca și cum ar fi un diagnostic, o boală. Știu că nu e așa, dar ce să fac dacă în capul meu, când e vorba de Victoria, se aprind mii de beculețe roșii și urlă semnale acustice chiar și pentru fleacuri? Sunt bunică, e prima nepoată, în consecință nu este deloc de mirare că exagerez. Bine că măcar sunt conștientă de asta! Am exagerat eu și când a fost povestea cu piciorul care îmi părea că este strâmb, de i-am pus pe părinți să umble pe la ortopezi. Lasă, mai bine să fiu eu considerată nebună și să fie fata bine!
Până pe la 5-6 ani e normal să nu îl pronunțe pe „r”
Și eu și maică-sa ne-am propus să încercăm să corectăm problema cu pronunția literei „r”. Poate o să ne iasă, poate nu. Dacă nu o să ne iasă, cu siguranță ne vom adresa unui logoped. Înțeleg că acum, la nici trei ani, este foarte devreme. Că până pe la 5-6 ani e normal să nu pronunțe litera „r”. Și-apoi, mai este o problemă: are frenul lingual scurt. Și tare îmi e că până nu rezolvăm aspectul ăsta, nici nu o să putem obține mare lucru.
Ce m-am gândit eu să fac e ceva la care probabil că se gândește toată lumea. Să o pun să repete după mine cuvinte care conțin litera „r”: ora, ura, are, rea, rar, ram, rom, rață, repede. O facem în joacă, nu ca un exercițiu impus. Chiar și așa, fiind prea mică și lipsindu-i răbdarea pentru perioade lungi de timp, nu reușesc să o fac să repete de mai mult de două ori, maxim trei.
Baloanele de săpun, un exercițiu (să vedem cât de) bun
În afară de asta, am citit că activitățile care implică suflatul ajută la întărirea mușchilor necesari pentru rostirea sunetului „r”. Pentru asta mă folosesc de baloanele de sapun. O să rupem norma la cumpărat soluția specială pentru baloane, că luăm la litru! Făcutul baloanelor de săpun este cel mai plăcut exercițiu pentru ea. Atâta consolare să am, dacă tot trebuie să șterg mobila, geamurile… Mai am un as în mânecă, pe care urmează să-l implementez în curând: să o pun să sufle spre o foaie subțire de hârtie până o mișcă, fiindcă asta ajută la controlul fluxului de aer, esențial pentru pronunțarea lui „r”. Încerc tot ce se poate.
Frenul nu îi afectează alimentația, ci pronunția
Frenul lingual ne-a făcut probleme încă de la naștere. Era atât de evident că e scurt, încât încă din maternitate s-a intervenit pentru corectare. Doar că nu s-a făcut o incizie suficientă. După ce că fata avea problema asta, mai avea și mama ei mameloane ombilicate… Iar două „ghinioane”, unul mai mare decât altul, au făcut imposibilă alăptarea.
În maternitate i s-a spus fiică-mi că problema frenului poate fi rezolvată și mai târziu, când mai crește copilul. După ce a împlinit doi ani, am dus-o la stomatolog, să vedem care este și părerea lui. Același lucru ne-a spus, că în niciun caz înainte de 3 ani, poate chiar 4. Că dacă frenul nu îi afectază modul de a se alimenta, nu-i o nenorocire. Ei, nuuu, că la mâncat nu are nicio problemă. (Mai degrabă avem noi, că parcă mănâncă „prea bine”, e chiar prea pofticioasă și mâncăcioasă.)
Nu e amuzant, e frustrant
Nu zic ca n-are doctorul dreptate, că doar el știe mai bine, e meseria lui. Dar vorbitul ei peltic nu ne pare amuzant deloc. Plus că sunt și cuvinte pe care nu i le înțelegem încă, peste care mai vine și problema asta a lui „r”, iar ea se enervează și frustrează după ce, mititica, ni-l tot repetă, la cerere, de câteva ori. Cu voce din ce în ce mai ridicată, că i-am și zis: Victoria, de auzit te aud, că nu sunt surdă, doar că nu te înțeleg!” Că una e căruț și alta e căluț…
