Al doilea copil vine într-o familie cu experiență! Ce am învățat cu primul copil și voi aplica la al doilea

Veronica Guzun, redactor
copii cu parintii in wrap

Toate experiențele sunt de fapt lecții. Or, experiența de părinte este, de departe, cea mai intensă, diversă și ambiguă de care o persoană poate avea parte. Într-un fel, al doilea născut este avantajat că vine într-o familie cu ”experiență”. Iată ce am învățat cu primul copil și voi aplica la al doilea.

Cuvântul-cheie numărul 1. ”Răbdare”.

Când vine vorba despre copilul mai mare, mi-a luat cinci ani să adun câteva certitudini, într-o mare de îndoieli. Ziua unui părinte proaspăt este plină de întrebarea ”oare fac bine?” și dacă în multe alte domenii răspunsul/confirmarea vine destul de repede, într-ale bebelușiei poate să dureze luni sau chiar ani până ai un răspuns. După mine, părinte proaspăt ești multă vreme, căci parcurgi în premieră alături de copil fiecare etapă.

Mă uitam zilele trecute cum băiatul meu de 5 ani și-a ajutat tatăl să asambleze un dulap. A înșurubat, a pus cepuri de îmbinare, a bătut chiar și cuie cu ciocanul. În acest context m-am convins că motricitatea fină îi este dezvoltată. De ce mi-am pus această problemă? Pentru că am un copil care nu se dă în vânt după colorat (în contur sau în afara lui), ceea ce duce, spun specialiștii, la dificultăți atunci când va trebui să învețe să scrie. Totuși, îndemânarea de care a dat dovadă în timp ce meșterea mi-a dat curaj că nu stă totul numai în alb-negrul ”colorează sau nu”.

De aici prima lecție: îndoielile tale vor primi un răspuns. Ai răbdare!

Cuvântul-cheie numărul 2: ”Atenție”

Urmărește-ți cu atenție copilul, pentru că răspunsurile nu vin atunci când te aștepți sau întocmai în modul în care scrie la carte. Revin la exemplul cu coloratul. Da, nu-i place să coloreze cu creioane, refuză vehement, dar îmi cere singur să picteze cu acuarele… uneori.

Încă de când era bebeluș am observat că are memorie auditivă bună și ureche muzicală. Așa că acum, când a mai crescut, ne jucăm de-a ”Ghicește melodia”. Redă atât de bine linia melodică, încât rareori greșim. El se bucură. Noi ne bucurăm. Semne discrete din comportamentul copilului îți pot indica un talent sau o pasiune, poate trecătoare, care merită încurajată. Dacă te vei ține doar după tabele precum ”ce trebuie să știe un copil la vârsta x sau y” și te vei crampona de acele ghidaje s-ar putea să pierzi tocmai ceea ce-l face diferit, ce-i dă individualitate și ce-l bucură din interior și din această cauză să nu-i poți menține flacăra interesului aprinsă.

Așadar, a doua lecție: în loc să urmărești să bifezi din sute de recomandări din cărți și tabele de dezvoltare, mai bine fii atentă la copilul tău, de acolo vin toate răspunsurile.

Cuvântul-cheie numărul trei: ”Indulgență”.

Da, suntem învățați ca totul se se întâmple azi, ca rezultatele să se vadă instantaneu. Dar, așa cum Roma nu a fost construită într-o zi, nici copiii nu cresc și se dezvoltă imediat. Fii indulgentă cu tine, în primul rând. Creșterea copiilor nu e competiție între mame, ci un lung proces unde copilul se educă odată cu părinții. Pe cât de maleabil și deschis la evoluție este părintele, pe atât de ușoară este și comunicarea cu copilul. Cum spuneam, băiatul meu este cel mai bun profesor de dezvoltare personală și mă conving zilnic de acest fapt. Fă pace cu tine și așteptările tale, înainte de a seta așteptări față de copil. De acolo lucrurile vor merge de la sine.

A treia lecție. Cu indulgență și căldură față de sine, mai intâi, comunicarea părinte-copil poate deveni armonioasă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa