Provenind dintr-o familie cu venituri de nivel mediu, sigur că grădinița de stat a fost pentru nepoata mea Victoria varianta optimă. Este limpede că cel mai important criteriu au fost costurile, în ideea că „de stat” versus „privat” înseamnă, în primul rând, „ieftin” versus „scump”. Realitatea a demonstrat că, totuși, lucrurile sunt ușor nuanțate.
Cu siguranță că, făcând o socoteală, cu tot cu taxă și costurile ”ascunse”/ „suplimentare” sau cum vreți să le ziceți, grădinița de stat este mai accesibilă. Din punctul meu de vedere, cel care privește cumva din afară, care este „spectator”, bunică în cazul meu, nu părinte plătitor, unele cheltuieli nu sunt justificate. Și ceea ce găsesc eu că este deranjant este frecvența cu care revin aceste cheltuieli. Care, tot după părerea mea, deși ți se spune că nu sunt obligatorii, în realitate ele le cam sunt băgate părinților pe gât. Și asta pentru că e și un factor psihologic aici, care funcționeză. Este cam greu să te eschivezi de la aceste cheltuieli facultative, că, deh, nu poți pune copilul într-o situație delicată, în care să se simtă diferit față de ceilalți copii. Și, prin urmare, oftezi și te aliniezi.
Cum să-ți umpli casa cu Girafa Rafa
Prima astfel de cheltuială la grădinița Victoriei sunt revistele/caietele de lucru. Una sosește din două în două săptămâni și costă 20 de lei. O alta, care costă tot 20 de lei, vine o dată pe lună, dar atunci vin două numere. Altfel zis, ar fi tot o dată la două săptămâni. Pac, alți 40 de lei. Nu am nimic împotriva revistelor/caietelor de lucru pentru copii, în general vorbind, că scopul lor este unul educativ, până la urmă. Dar caiete de lucru fiind, mi-am imaginat că sunt necesare pentru a se lucra cu ele, pe ele. Cum-necum, așa cum poate un copil de grupa mică. Dar, nu! Le cumperi, le iei acasă și n-ai decât să faci ce vrei cu ele. Să lucrezi cu copilul, să faci colecție sau să cureți morcovi pe ele, treaba ta, le-ai plătit, sunt ale tale!
Dacă nu vrei, sigur că poți să nu le cumperi, dar te lasă oare inima să vezi copilul cum se uită lung la colegii lui care își primesc revistele la sfârșitul programului? Păi vezi?! Copil care jinduiește după aceste caiete nu pentru că ar fi fiert să lucreze pe ele, ci pentru că vin însoțite și de o jucărie. Și la jucărie i se scurg ochii, de fapt, bietul de el… Curată psihologie.
Scoate banul, vine teatrul!
Altă dandana e teatrul. Aceeași „trupă”, care parcă are abonament… La trei săptămâni – pac! – apare. Hai, bagă mâna în buzunar și scoate 20 de lei, că vine cultura cu duba! Cum adică să nu îi plătești copilului „biletul” la „spectacol”? Dar pe ce altceva ai fi vrut să dai 20 de lei?! Și ce să facă el în jumătatea aia de oră sau cât o dura reprezentația?! Să rămână singur în clasă, uitându-se pe pereți? Să asculte la ușă? Ferească Dumnezeu… Bagă mâna, scoate banul!
Pentru o piesă de teatru adevărată mai pun 10 lei lângă cei 20 și duc copilul la „Țăndărică”. Sau încă 20 de lei și merge la ”Ion Creangă”. Cum ar veni, în loc de două reprezentații de amatori, un spectacol adevărat, de aproape o oră, cu actori profesioniști. Cu tot ce implică el: muzică, lumini, costume, decoruri. Și așa măcar știu că am făcut o treabă cinstită, corect și meritat plătită.
Înscrisă la trei opționale deodată
Las revistele, caietele de lucru și piesele de teatru, ca să zic două vorbe și despre Opționale. Chiar opționale. Engleză, karate și dans, să aleagă fata ce îi place. Engleza ne interesa în mod special, pentru că deja prinsese multe cuvinte de la desenele animate la care se uită, și-am zis să profităm acum, cât „le prinde din zbor”. 15 lei ședința de 15 minute, de două ori pe săptămână. A ținut-o interesul vreo patru luni, după care ne-a anunțat că nu mai vrea să meargă la engleză și tot neamul s-a inflamat: „Deee ceee, Victoria?!” Ne-a spus copilul că la engleză doamna le pune desene animate. „Am și eu desene acasă, învăț de la desenele mele.” Și ne-a închis pe toți ca la „Fazan”. A fost un moment bun să-i cerem socoteală, să ne spună și arate ce a învățat la karate. A forfecat o dată mâinile în aer, a scos un soi de strigăt scurt, ca de luptă, gen „Ha!”… și asta a fost tot. Bun, gata și cu karatele. La dans a mai mers și-acolo de încă vreo două ori și s-a lăsat păgubașă după ce o fetiță a râs de ea că-i dolofană. Așa că s-a făcut încă o mica economie la bugetul de familie.
„Nu dați banii pe prostii, faceți poze la copii!”
Și-ar mai fi de zis despre deja tradiționalele poze, la marile ocazii anuale: Craciun, Paste, 8 Martie. (Așteptăm să vedem dacă încheiem anul școlar glorios, cu poze și de 1 Iunie.) Poze intrate, pare-se, în structura celulară a tuturor copiilor preșcolari din trecut, prezent și viitor. În funcție de sărbătoare și de ce conține „pachetul”, 90, 100 sau 150 de lei setul. Poze mici, poză mare, gen tablou, poze-glob, poze breloc, poze cu magnet, calendare de buzunar și de birou. Nu mai știm pe unde să le înghesuim, pe unde să le mai punem și căror rude să le mai dăm. Și e abia primul an de grădiniță… Ar putea să mai diversifice oferta fotograful, să facă tricouri, căni și mesh-uri, să le expunem pe clădiri, că poze putem să-i facem și noi copilului, doar avem telefoane suficient de inteligente…
Cu cheltuieli suplimentare, cât devine costul de mare
Acum să calculăm, fără să ne enervăm, o lună full, cu de toate: 23 lei/zi – alocația de hrană, zicem 20 de zile lucrătoare, 460 lei. Adăugăm trei opționale de câte două ori pe săptămână, punem reviste/caiete de lucru, teatru și fotograf, și ia uite cum s-a rotunjit la 1070 lei. Da, mai ieftin ca la privat, indiscutabil. Însă pentru unii părinți – ca să nu mai zic de familiile monoparentale! -, orice cheltuială peste contribuția lunară, peste cei 460 de lei, tot ce este teoretic opțional – reviste, teatru, poze – este resimțită din plin. Ce salvezi, ce sacrifici? Salvezi bugetul, că și-așa e străveziu, dar sacrifici copilul, în care încolțește sentimentul de inferioritate? Copil care poate fi expus curiozității celorlalți copii („Ție de ce nu ți-a dat revistă?”, „Tu de ce nu ai venit la teatru?”) sau chiar bullying-ului, exclus din cercul lui social, făcut să se simtă rușinat sau să fie etichetat.
