Vocea ta. Călătoria cu copilul. Trucuri esențiale de știut

Ramona Dinescu
călătoria cu copilul

Călătoria cu copilul poate fi o adevărată provocare. Însă nu este atât de rea pe cât sună. Ai nevoie doar de o bună pregătire mentală, un plan adecvat și trebuie să știi exact ce să pui în bagaje.

Am plecat în călătorie cu cei doi copii ai mei încă de când aveau 3 săptămâni fiecare. Și de atunci, tot călătorim și în țară și în străinătate. Cel mai important lucru la care trebuie să te gândești este confortul lui și de aceea trebuie să planifici totul în cel mai mic amănunt. Iată care sunt tips-urile extrase din experiența mea personală de mamă călătoare.

Fă-ți un plan!

Asigură-te că totul este planificat pentru călătorie. Asta înseamnă bilete de avion, dacă este cazul, sau rezervări la cazare. Dacă plecați cu mașina, gândește-te de ce lucruri vei avea nevoie pe drum și asigură-te că vor fi la îndemână. În mașină, copilul are nevoie de un scaun auto confortabil, dar și sigur. Pregătește itinerariul, având în minte programul de somn și de masă al copilului.

Fii flexibilă!

Planul este extrem de important, însă este loc și de flexibilitate. Ai putea face o schimbare a planului de călătorie sau a orarului de masă sau de somn al copilului. Nu te aștepta ca micuțul să mănânce sau să doarmă pe drum așa cum o face acasă.

Ceva vechi și ceva nou

Copiii se plictisesc repede. Mereu trebuie să ai cu tine jucăriile sau obiectele copilului preferate, dar și ceva nou care să-i distragă atenția în situații limită.

Multe hăinuțe

Întotdeauna pune mai multe haine în bagaje pentru că vei avea nevoie. Copilul transpiră în scaunul auto dar are nevoie și de haine suplimentare dacă se face frig afară.

Urmează sfatul doctorului

Înainte de orice călătorie, cere sfatul medicului legat de trusa de prim ajutor pe care trebuie să o iei cu tine, dar și de sănătatea copilului tău înainte de călătorie.

Rucsacul salvator

Pentru că ai nevoie tot timpul la îndemână de obiecte mai mici sau mai mari esențiale pentru confortul copilului și pentru că mâinile tale pot fi ocupate, ia-ți un rucsac încăpător dar ușor.

Cazarea este esențială

În momentul în care ați ajuns la destinație, primul lucru pe care îl faci este să despachetezi lucrurile copilului și să amenajezi camera de hotel, sau locul unde vă cazați pentru nevoile lui: cât mai prietenoasă, atractivă dar și sigură. Personal, indiferent de hotelul la care mă cazez, întotdeauna am în bagaj o sticlă cu alcool sanitar și o soluție de curățat fără clor pentru o mică igienizare a obiectelor cu care ar putea intra în contact copiii (este o exagerare, recunosc, dar cred că este utilă).

Alege destinații pentru copii

Atunci când alegeți vacanțele, gândiți-vă ce ar putea face copilul în acea destinație. Trebuie să aibă loc de joacă, multă umbră dacă este vară și copilul se joacă în curte, restaurante cu meniuri pentru copii, etc.

Lista!

În viața de părinte, listele sunt foarte importante. Iată ce trebuie să conțină o listă de călătorie cu copilul:

–          Scutece, multe scutece

–          Ustensile de plastic

–          Cănuțe și biberoane

–          Pungi de plastic

–          Pungi cu fermoar

–          șervețele de hârtie și șervețele umede

–          medicamente, creme și loțiuni

–          trusa de prim ajutor

–          port bebe sau sling

–          cărucior și/sau pătuț

–          cutii cu lapte și gustări ușoare

–          multe jucării

–          multe hăinuțe

–          suzete

–          păturici sau pernuțe.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa