De când s-a născut Victoria, am tot așteptat câte ceva: să zâmbească, să gângurească, să înceapă diversificarea, să meargă, să vorbească. Și să facem împreună, bunică și nepoată, nebunii. Are potențial fata, așa că de-abia de-acum înainte vine ce-i mai frumos!
Ea are 2 ani jumate, eu am 55 jumate. Drept să zic, deja mă prostesc de-o bună bucată de vreme cu ea, mă pun la mintea ei și ne distrăm strașnic. Dar putem mai mult de-atât, fără să fie un efort. Nu că aș avea vreo reținere din cauza maică-sii sau a lui taică-său, dar aș prefera să fim numai noi două. Cum am fost de mai multe ori în vara asta, în vacanță, când a mai stat pe la mine. Mi-a cam dat un pic viața peste cap, că a trebuit să-mi reorganizez programul și prioritățile.
Vino la mine, că ai voie să faci mai multe decât la tine!
Dar chiar și-așa, sub oarecare presiune, poate chiar în ciuda ei, m-am bucurat la maxim de timpul nostru împreună, acasă la mine. Fără „Hai, mai mami, nu o mai învăța să sară în pat, că abia am reușit să o fac să înțeleagă că nu are voie!”. Fără „Gata, Victoria, acum strânge și pune-le la loc pe astea, dacă vrei să aduci altele!”, când noi practic n-am adus nici un sfert din jucăriile de care avem nevoie. Auzi, tu?! Avem nevoie de ele! De toate! Acum, că mă văd cu ea numai în week-end, acasă la ea, trebuie să mă gândesc cum să fac să concentrez toate nebuniile în alea două zile, ca să-mi ajungă pentru cele cinci care o să vină.
Am și distrus, am și stricat, dar nu intenționat…
Vara asta ne-am cam făcut de cap. Ba la mine, ba la ea acasă. Ne-am urmărit, atacat și udat leoarcă din cap până în picioare cu pistoalele cu apă. Vreo cinci sau șase a trebuit să tot cumpărăm și schimbăm, că le-am „obosit” până le-am terminat de tot. Ne-am bălăcit în piscina gonflabilă dar și am inundat terasa (hai că o tonă de apă nu e cine știe ce!). Am adus de la boxă bradul artificial, globurile și instalațiile și l-am împodobit când maică-sa și taică-său au plecat la o nuntă și nu mai știam cum s-o împac, să nu mai plângă. Și ce dacă era iulie?
Ne-am pus nisip în cap și singure, și una celeilalte, pentru că, da, e distractiv. Ne-am preparat „pastă” din apă cu nisip și ne-am „tencuit” cu ea pe unde am apucat. Mi-ar fi plăcut să avem niște nămol din ăla cinstit, de la Techirghiol, dar m-am mulțumit și cu atât. Ne-am fugărit cu furtunul și am spart două lămpi solare. Lasă, că oricum nu era mare lucru de capul lor, nu se mai încărcau cine-știe-ce. Și cealaltă, de pe masa de pe terasă, aia sub formă de pisică, nu s-a spart pentru că a luat-o vântul și-a trântit-o. Aia e varianta oficială.
„Dansez pentru tine”, varianta casnică
Noi două avem câteva activități favorite. Atât de favorite încât nu-i întâlnire să nu bifăm măcar una dintre ele. Prima în top este dansul. Are ea o piesa preferată: Ram Pam Pam. O cântă două tipe, Natti Natasha și Becky G. Ei, pe piesa asta e nenorocire, nu alta. E dans cu chiote și cu tăvăleli. Trei minute și jumătate cât durează, înmulțit cu de vreo 4-5 ori, pe repeat… Dar e una dintre marile ei bucurii, la care trebuie să participi dacă vrei să o cucerești.
O altă mare plăcere este să „coafeze” pe careva. Și când mă prinde, aia e. Câte clame colorate și elastice care rup părul a văzut capul meu, ce extensii roz cu clipsuri pe care apasă de simt că-mi intră în țeastă… Dar cum aș putea eu să o refuz tocmai pe ea?! Cum să nu ne facem noi unghiile cu carioci și cum să nu ne punem ștampile pe frunte, mâini și picioare? La ce bun mai există și cariocile, și ștampilele, dacă toată viețișoara lor – de altfel destul de scurtă – ar vedea numai hârtie? Ce au unghiile și pielea să nu participe la acest un fel de The Color Run? Moaaaaamă, chiar așaaaa! Trebuie să mergem și noi, bunică și nepoată, măcar o dată! Bună idee mi-a mai venit!
Stai așa, să vezi cum e să te sperii de lup!
Victoria știe multe dintre poveștile clasice ale copilăriei, pentru că i le-a tot citit maică-sa. Pe unele, la cerere, de foarte multe ori. De la Scufița Roșie a prins frică de lup. Astă vară, într-o seară cu lună plină, încă eram toți pe terasă, că abia-abia începea să se mai răcorească. Pentru Victoria se făcuse deja cam târziu, ora ei de culcare trecuse de multișor, așa că maică-sa a anunțat-o că e timpul pentru nani. Fata bineînțeles că protesta și nu se lăsa înduplecată nici în ruptul capului. „Hai, Victoria, e atât de târziu că s-au culcat și Albă ca zăpada, Scufița, lupul….”
Eu, care aveam un plan, m-am oferit să mă duc să o culc, ei au rămas pe terasă. „Vic, vrei să o speriem pe mami, să creadă că a venit lupul pe terasă?” Ei, cum să nu vrea?! I-am spus ce avem de făcut (să facem cum urlă lupul la luna plină), i-am servit o demonstrativă și am repetat scena împreună, la volum mic. „Uite, așa facem (a-uuuuuuuuuuuuuuuuuu!), dar când intră ea în cameră urlăm tare de tot.” Oricum n-avea cum să ne audă, ieșirea în terasă e închisă în termopan, și până la noi, în ultima cameră, mai erau două uși închise. Buuuun.
Am așteptat chicotind în pat, pe întuneric, vreo 15 minute. Apoi i-am trimis mesaj fiică-mi: „Vino, că nu vrea să adoarmă, te cere pe tine.” Am stat cu urechile ciulite, să aud când apasă pe clanța ușii. Și în momentul maxim de potrivit, i-am făcut semn și ne-am pus amândouă pe urlat ca lupii. Nu mai nimerea săraca întrerupătorul să aprindă lumina. Cu lacrimi am râs.
- CITEȘTE ȘI: Confesiuni de bunică: „Regulile părinților nu sunt negociabile și sunt valabile și pentru bunici”
Bunică și nepoată, dacă nu avem explicații, le inventăm
Nu mai știu ce alte prostii am mai făcut împreună, dar pot să o recunosc pe ultima, până nu o uit și pe asta. Pardon, cea mai recentă, nu ultima. Că nici prin cap nu-mi trece să mă potolesc. Nicio ocazie n-am de gând să ratez. Auzi tu, fata mea (îți scriu aici, că am omis sa-ți spun), fustița aia galbenă, aia de ți-am zis că n-a vrut să o îmbrace fiindcă o strânge elasticul în talie și că am luat-o să i-o dau Evei, să știi că de fapt n-avea nimic. Am tăiat-o eu, i-am făcut franjuri, că i-am arătat Victoriei un clip cu niște dansatoare din Hawai și a vrut și ea fustă ca a lor. M-am gândit că poate n-o să ajungeți niciodată pe-acolo, și să nu rămână copilul cu gândul, știi ce zic?! Nu te supăra, că oricum la anu´ nu îi mai vine și ar fi strâns-o elasticul pe bune.
