În camera e întuneric beznă. E trecut de mult de miezul nopții și Ligia nu poate încă dormi. Își simte obrajii cum ard fiindcă lacrimile îi curg fără încetare. Ar vrea să se poată opri însă pur și simplu nu poate. Lacrimile astea îi curg și în suflet fiindcă le simte cum cad în picuri grei pe piept.
Aproape că s-a obișnuit cu sentimentul ăsta. Face parte din viață la fel ca și bucuria dimineților petrecute alături de fiul ei. O, Doamne să fie iar dimineață! își spune. Speranța unei noi zile bate la ușă. Mâine va fi mai bine! Mâine el o să fie calm și liniștit fiindcă o să-și simtă capul cât o valiză și nu va fi în stare nici măcar să deschidă gura. O să mârâie ceva printre dinți iar ea știe că trebuie doar să facă cafeaua cât mai repede și să tacă.
Bărbatul îmi dă o palmă. Lucrurile ar fi stat altfel dacă ar fi tăcut…
Dacă ar putut să tacă și în seara asta…nu și-ar mai fi simțit acum obrajii arzând precum un foc de tabără. E o senzație amestecată de durere și arsură care o mistuie pe interior.
Vio, Viorel a adormit deja. Sforăie zgomotos dar nu îndrăznește nici măcar să-i spună se se întoarcă. A mai încercat o dată și năuc cum era a bruscat-o, a dat-o jos din pat și a trebuit să doarmă pe jos.
În seara asta lucrurile ar fi stat altfel dacă ar fi tăcut. Își face reproșuri: “Ei, și eu am căutat-o cu lumânarea! Că l-am luat încă de la ușă cu reproșurile..Iar ai venit beat Vio? Iar te-au îmbătat amicii tăi ăia buni care stau toată ziua prin cârciumi? Muncește vreunul din ei?” Iar Vio, Viorel..Violentul s-a înfuriat.
Sebastian, băiatul lor, s-a speriat și a fugit repede în camera lui uitându-se în urmă ca și cum un uragan îl urmărea. Vio n-a venit după el fiindcă Ligia i-a stat în cale. Cum să-l lase să-l lovească? Are abia 6 ani!!!! E atât de fraged și e cuminte. E un copil prea cuminte! Îi e teamă și de umbra lui.
Altădată era bătută zilnic, săptămâna asta s-a întâmplat doar de două ori
Merge la grădiniță și nu plânge niciodată, mănâncă tot din farfurie și nu face niciodată mofturi. Doar uneori…uneori mai face pipi în pat noaptea când…zice el visează foarte frumos și nu se poate trezi. Dar, Ligia crede altceva…e mamă..îl simte…Sebastian face în pat în serile când Vio, Viorel..Violentul…o lovește cu nesaț de parcă ea i-ar fi cel mai mare dușman!
De câte ori s-a întâmplat săptămâna asta? De două ori? De patru ori? Ei…nuu..doar marți și vineri. Altădată se întâmpla și zilnic. Vio acum s-a mai potolit iar ea a învățat cum să–i răspundă adecvat când ajunge acasă în felul asta: mort de beat abia ținându-se pe picioare.
Ce bine ar fi fost ca în seara asta să poată să tacă! Ligia încă își spune povestea în capul ei ca și cum ar spune o unei prietene dragi. Îi e dor de prietenele ei pe care acum nu le mai are în preajmă. S-au îndepărtat rând pe rând câte una fiindcă niciuna n-a înțeles-o când le spunea că Vio o iubește. Și mai mult decât atât și ea îl iubește pe el. Mult..enorm!
Ligia suspină…plânge cu capul înfundat în pernă…plânge până când obosește și adoarme.
La două săptămâni distanță….
Sunt trei becuri mari în baie, unul de bază și două spoturi prinse în oglindă. Lumina lor pare a fi desprinsă din lumina unor reflectoare ce pun în evidență o scenă când Ligia se aranjează să plece la serviciu și știe că trebuie să facă cumva să iasă din casă ca scoasă din cutie.
Nicio urmă nu trebuie să se vadă pe chipul ei. Nici vânătăile, nici roșeața, nici cearcănele care ar trăda-o…nimic! Un chip perfect însoțit de un corp perfect. Sare de mult peste masa de dimineață și uneori nici seara nu mai mănâncă! Trebuie să aibă siluetă..trebuie să arate bine, știe că imaginea contează și Vio s-ar supăra dacă n-ar avea grijă de ea în felul ăsta. Dar cam atât…de restul..nu l interesează. Nici că loviturile lui lasă urme pe piele, nici că replicile tăioase taie în carne vie, nimic altceva.
Vio…a violat-o așa cum mulți soți o fac
În seara asta…obrajii nu-i ard. În schimb..mâinile, încheieturile o dor îngrozitor. S-a luptat cu el câteva minute însă n-a avut încotro și a cedat. Venise iar băut dar de data asta cu chef de hârjoneală. Probabil îl intărâtase vreo tânără femeie nehotărâtă ori vorbise cu amicii lui despre sex și alte obscenități. Vio..Violentul a violat o așa cum mulți soți își violează soțiile crezând că le aparțin.
Acum se simte murdară ca și cum bărbatul cu care a făcut sex este un străin. Și chiar așa și este fiindcă nu știe nimic despre ea. Nu știe, sau nu vrea să știe. Uneori mai sesizează câte o schimbare..o bluză nouă, o coafură nouă însă reproșurile vin însoțite și de “aprecieri”: “Cât a costat bluza asta? De unde ai avut bani? Mda..lasă că trebuie să arăți bine să nu mă faci de râs la serviciu!”
Ligia plânge iar fiindcă se simte captivă într-o căsnicie din care nu poate ieși. Adesea se simte vinovată pentru tot ceea ce se întâmplă. Crede în mintea ei de femeie modernă dar cu educație tradițională că femeia este obligată să-și iubească soțul indiferent cum el și-ar traduce iubirea la nivel personal. O iubește. Are grijă de ea. Plătește facturile, îi cumpără haine și jucării lui Sebastian, uneori cumpără și mâncare și câteodată când lipsește nopțile vine cu flori acasă.
Din păcate multe dintre femei definesc iubirea în felul ăsta chiar dacă este însoțită de acte de violență. Atenție: Violența este opusul iubirii!
Își amintește cum în copilărie și tatăl ei era violent. Părinții se certau, își spuneau tot felul de lucruri urâte iar ea se ascundea în cea mai întunecoasă cameră. Nu-i era frică de întuneric. Vocile lor o înspăimântau fiindcă nu înțelegea cum reușeau să pătrundă prin zidurile groase ale casei. Pe vremea aceea nu se gândea cum îi va fi viitorul însă știa doar că vrea să stea departe de toți oamenii furioși, departe chiar și de părinții ei fiindcă în momentele acelea erau de nerecunoscut. Se transformau în niște monștri cu voci pătrunzătoare care zguduiau încăperile și totodată inima ei fragilă. Uneori păreau vocile unor năluci care-și disputau dreptul la viață.
Când se făcea liniște mama venea și o căuta. O ținea strâns în brațe și nu-i mai dădea drumul minute întregi. Acum se simțea în siguranță. Obrazul ei cald aducea iz de levanțică și pământul parcă se oprea din rotația lui pentru ceva vreme.
Și azi își mai cumpără levănțică și o așează frumos în vaze prin toată casă. Are nevoie cumva să regăsească liniștea aceea de după furtună. Absența mamei își spune cuvântul.
Bărbatul îmi dă o palmă. Femeia trebuie să fie supusă bărbatului!??
„Ligia, să ții minte mamă! Femeia trebuie să fie supusă bărbatului! Dacă vrei o căsnicie liniștită învață să-ți tii gură câteodată și să nu-l scoți din sărite! Uită-te la mine! Unde să mă duc?! Din ce o să trăim?! N-am unde pleca! Cu bune și cu rele el e bărbatul meu și tatăl tău!”
Vocea mamei îi răsună și acum Ligiei în minte. Nu știe cum a făcut de a ajuns în situația asta. Vio nu era așa când s-au cunoscut. Dimpotrivă, nu punea gura pe alcool. Îl detesta.
Ar avea nevoie să vorbească cu cineva despre toate astea. Poate cu mama, cu Iulia prietena ei cea mai bună…N-ar fi o idee rea să sune ea prima de dată asta și să iasă împreună la o cafea…
Va urma…
Articolul face parte dintr-o serie dedicată violenței domestice în România, așa cum este văzută de psihologul Florentina Dumitru prin prisma femeilor care ajung la ea pentru a-i cere ajutorul.
