Avort prin aspirație: „Dacă aș fi nevoită să fac din nou avort, n-aș mai alege avortul chirurgical. De 8 ani aștept un copilaș… și nu mai vine“

La doar 17 ani, S. a ajuns în situația de a face un avort. Sarcina ei avea 3-4 săptămâni. Nu și-a dorit să avorteze, ci să păstreze copilul. Dar tatăl ei n-a fost de acord. N-a știut atunci ce presupune un avort prin aspirație. Era singură și s-a gândit că un avort făcut în spital va fi mai simplu și mai sigur decât avortul medicamentos, făcut acasă. Așa că a ales avortul prin aspirație.

Laura Udrea, redactor

    „O lună și jumătate am sângerat și am avut dureri după avortul chirurgical prin aspirație. Aveam 17 ani. De atunci au trecut 8 ani în care aștept să am și eu un copilaș…“. Aceasta este povestea unei femei care a rămas cu probleme în urma unui avort prin aspirație. Ea spune că dacă ar fi din nou în situația de a avea nevoie de un avort, l-ar alege pe cel medicamentos.

    „Am trecut printr-un avort chirurgical la vârsta de doar 17 ani. Unul urât, pe care nu mi l-am dorit, dar am fost nevoită să-l fac. Sarcina avea aproximativ 3-4 săptămâni. Îmi doream acel copil, și eu, și partenerul meu, însă tatăl meu nu a fost de acord să păstrez copilul. «Așa era mai bine», mi-a spus atunci, pentru că eram minoră, stăteam în casa lui și nu aveam un loc de muncă.

    O săptămână am plâns zi și noapte înainte de acel avort. Îmi doream să fug, să dispar, să pot păstra copilașul, dar n-am avut ce face și, din nefericire, am ajuns să fac acel avort. Un avort nedorit.

    „Atunci am ales avortul chirurgical prin aspirație“

    Îmi aduc aminte că am fost pusă să aleg între avort chirurgical prin aspirație și avort medicamentos. Pe atunci, avortul prin aspirație mi s-a părut mult mai ușor de făcut. Acum, când știu mai multe și am trecut și prin experiența avortului chirurgical, aș alege un avort medicamentos. De fapt, n-aș mai vrea să fiu pusă deloc în situația de a face un avort. Mi-a fost foarte greu. Mă gândesc că dacă știam mai multe despre avortul medicamentos, aș fi putut să-l fac acasă, fără să mă simt atât de singură, de îngrozită și de neînțeleasă.

    „Oare cum ar fi fost dacă l-aș fi putut păstra?“

    Zilele acelea au rămas în mintea mea învăluite într-un nor de ceață. Și azi, după 8 ani, amintirile legate de acel avort îmi șterg orice zâmbet de pe față și îmi provoacă dureri fizice. Pe mine cel mai tare m-a durut sufletul. Și încă mă doare. După copilașul pe care nu l-am putut păstra…

    Eram în Spania de la 14 ani. Doar eu cu tata. Mama plecase, așa că am rămas doar noi doi. Mergeam la școală acolo, iar tata la serviciu. Mi-era greu. Eram mult timp singură. Poate de asta s-a și întâmplat. De multe ori m-am tot gândit… cum ar fi fost dacă l-aș fi putut păstra… Probabil că mi-ar fi fost greu, dar nu rău. De cinci ani încerc să rămân însărcinată. De cinci ani încercăm, eu și soțul meu, să facem un copilaș… dar bebe refuză să apară.

    „Mi-a fost foarte frică și-apoi mi-a fost foarte rău“

    Nu mai țin minte exact ce anestezie mi-au făcut. Îmi amintesc doar că durerile din timpul avortului nu au fost mari. Și îmi amintesc că mi-era frică. Îmi era foarte frică. De răceala cadrelor medicale, de scaunul pe care am stat cât mi-au făcut avortul prin aspirație. De doctorul pe care l-am văzut – sau poate doar mi-am imaginat – aruncând ceva plin de sânge la gunoi. De vocea asistentei care mi-a spus să o strâng de mână dacă durerea este prea mare. Amintirile mele din ziua aceea sunt mai degrabă auditive pentru că am închis ochii, refuzând să văd ce se întâmpla în jurul meu.

    „Am sângerat aproape o lună și jumătate după avort“

    Astăzi n-aș mai alege avortul chirurgical. M-am simțit tare rău după procedură. Imediat cum au terminat aspirația, m-am ridicat cu greu de pe scaunul ginecologic unde stătusem și îmi amintesc că leșinasem. Când m-am trezit, asistenta era lângă mine. Am primit un ceai cald și în jumătate de oră ieșeam deja pe ușa clinicii. Am sângerat mult, aproape o lună și jumătate după avort. Durerile de burtă au fost asemănătoare celor de la menstruație, însă au ținut foarte mult.

    Speriată de sângele acela care nu se mai oprea, mă întorsesem la clinica unde făcusem avort. Dar nu mi-au spus decât că e normal după avortul pe care l-am făcut… așa că am plecat acasă și am suferit în continuare.

    Dacă aș mai avea vreodată nevoie (ceea ce nu vreau să se mai întâmple!), aș alege avortul medicamentos. Eu îl alesesem pe cel prin aspirație crezând că este mai ușor, că se face la spital, nu acasă, unde aș fi fost singură. Apoi trebuia să merg la controale… pe mine cine să mă fi dus?! Am crezut că avortul prin aspirație mă va ajuta să scap mai repede și va fi mai bine. Dar nu a fost așa. A fost dureros și traumatizant. În curând se fac 8 ani de la acest avort și 5 de când încerc să rămân însărcinată. Au apărut și niște chisturi pe care le-am tratat, dar degeaba. Doctorii ridică din umeri…”

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa