Hai să vorbim despre prejudecăți! Acele prejudecăți cu privire la alăptat, cezariană, relația mamă-copil și validarea calității de mamă. Știi vorba aceea: câte bordeie, atâtea obiceie. Și, permite-mi să adaug: câți copii pe lumea aceasta, atâtea mămici. Da, da, chiar dacă ai mai mulți copii, ești altfel pentru fiecare în parte, deoarece ei sunt diferiți și nu au aceleași nevoi! Prin urmare, “normalitatea” devine un concept destul de delicat atunci când discutăm despre rigorile maternității.
Desigur, nuanțele discuției variază de la un mediu la altul, de la o țară la alta și, cred eu, mai presus de toate, de la un stil de viață la altul. Totuși, îmi păstrez neutralitatea față de alegerile pe care le fac femeile din jurul meu. Dacă politica și religia sunt subiecte delicate, stai să vezi cum e cu mămicile. Glumesc, desigur, însă un lucru este cert: orice mamă va putea să îți ofere o infinitate de motive pentru care face o alegere pentru ea și copilul său. Cele de natură medicală nu ar trebui nici măcar să constituie subiectul unei discuții.
Nu vei mai fi cine ai fost înainte
Scopul meu este să-ți dau o temă de gândire. Pentru că, atunci când te-am invitat să discutăm despre prejudecăți, nu mă refeream la cele din exterior, ci la prejudecățile de care ții cu dinții atunci când urmează să devii mamă. Eu am avut un mare noroc. În același timp cu mine, au fost însărcinate toate verișoarele din partea bunicii materne, trei prietene și mai multe cunoștințe. Și am observat. Am observat că da, într-adevăr, maternitatea te schimbă mult. Sau, mai bine zis, te modelează. Te schimbă raportat la realitatea dinaintea ei, însă te adaptează pentru ceea ce urmează să devii.
Una dintre prietenele mele chiar se întreba Ce-o fi vrut să zică? atunci când una dintre colegele de serviciu îi spusese Acum că vei naște, nu vei mai fi cine ai fost înainte. În cuvinte simple, doamna nu făcea decât vorbească despre mersul firesc al lucrurilor. Oricât te-ai schimba, la nivel profund, convingerile tale se reflectă enorm în cum îți definești viața de mămică. Și nu, sub nicio formă, o alegere sau alta nu te face o mamă mai bună sau mai puțin bună. Pentru copilul tău, tu ești cea mai bună mamă. Însă ești nevoită să fii deschisă.
Planurile despre naștere și alăptare, date peste cap
Dă-mi voie să-ți spun, în sfârșit, la ce mă refer. Sunt genul de persoană căreia îi place să trăiască foarte aproape de natură. Încerc să aleg alimente cât mai “curate”, să găsesc remedii naturale pentru tot felul de probleme sau să trăiesc departe de device-uri. Înainte de naștere îmi ieșeau toate o idee mai bine. La șase luni de la nașterea băiețelului meu, încă mă organizez. Și e perfect în regulă așa, deoarece avem nevoie să ne dăm timp pentru a învăța cum să facem lucrurile atunci când un pui abia venit pe lume depinde întru totul de noi.
În același spirit, până să nasc, planurile mele păreau foarte bine făcute: Am să nasc natural, pentru a proteja flow-ul firesc al venirii pe lume. Și ce crezi? În lipsa contracțiilor, a trebuit să nasc prin cezariană, iar singurul flow care mai conta pentru mine, era sănătatea copilului meu. Voi alăpta pentru a crea o legătură cu copilul meu. Dar după trei săptămâni de alăptat, nu am mai avut nici măcar o picătură de lapte și legătura cu copilul meu consta în a-l ști hrănit. Și, crede-mă, felul în care mă privește în ochi și își așează mânuța peste mâna mea în timp ce trage din biberon, și felul în care mi se cuibărește la piept după ce termină de mâncat, îmi confirmă că nu sunt mai puțin mamă pentru că nu alăptez. Și, deși consideram în mod complet eronat că a naște prin cezariană sau a hrăni copilul cu formulă înseamnă a nu fi aproape de natură, mi-am dat seama că noua mea natură, cea de mamă, m-a făcut să pun mai presus de convingerile mele, sănătatea copilului.
„Tu mai plângi? Eu deja plâng mai rar”
În afară de cele două aspecte pe care le-am menționat mai sunt, desigur, și altele care m-au făcut uneori să mă îndoiesc de skill-urile mele de mamă și să mă privesc cu vinovăție. M-am simțit, de nenumărate ori, neputincioasă, pentru că asistentele îi dădeau băiețelului meu să bea 60 de mililitri, iar la mine, după 10 mililitri, adormea; pentru că nu reușeam să îl înfăș cum văzusem în clipurile de pe social media, pentru că nu stătea cum trebuie în scaunul de mașină sau pentru că, după câteva ore de cântat și dansat, râmâneam fără inspirație. Pentru că, în ciuda planurilor anterioare, da, e și sufrageria plină de lucruri pentru bebeluș, pentru că nu reușesc mereu să fiu la zi cu ordinea din casă și pentru că uneori aleg ca atunci când băiețelul meu doarme, să dorm și eu, chiar dacă am o grămadă de lucruri de făcut. Am și plâns de o grămadă de ori. Dar există un firesc în toate acestea. Nu ești supraom. Și nu depind toate de tine. M-am distrat teribil atunci când una dintre proaspetele mămici din jurul meu mi-a spus Mai plângi? Eu deja plâng mai rar. Cam o dată la două săptămâni!
Astfel, am început să las firescul să se întâmple, să urmez flow-ul, în loc să încerc să îl controlez și să răspund în timp real la ceea ce îmi spune intuiția. Simt că am superputeri atunci când brațele mele oferă liniște, atunci când vocea mea stârnește un zâmbet și atunci când alegerile pe care le fac, îmi ajută copilul să crească sănătos. Și sunt mai aproape de natură ca niciodată. Mai aproape de noua mea natură, cea de mamă. Deci da, colega prietenei mele a avut dreptate. Nu voi mai fi cine am fost înainte. Și nici că mi-ar putea fi mai bine de atât.
Sunt Alexandra Damian, mama unui băiețel zglobiu de 6 luni. Nu știu să trăiesc altfel decât povestind. Dacă citesc un volum, îl povestesc pentru a afla și alții ceea ce am aflat eu. La serviciu, povestesc despre timpuri verbale și cuvinte noi, pentru ca elevii mei să iubească și ei limba engleză așa cum am iubit-o eu, iar în calitate de ghost writer au povestit și alții prin vocea mea.
În rest, povestesc pentru că ador să împărtășesc cu cei din jurul meu tot ceea ce îmi trece prin cap și ceea ce învăț. Viața de soție și mamă reprezintă cea mai nouă și mai productivă sursă de povești, și cu fiecare zi care trece descopăr un nou subiect care mă intrigă și mă provoacă să îl explorez.
