„Am diplomă de contabil, pentru că așa au vrut părinții. Sunt jurnalist, pentru că așa am vrut eu”

Absolvenții claselor a VIII-a își stabilesc zilele acestea opțiunile pentru liceu. De multe ori, dorințele lor nu corespund cu cele ale părinților. La fel s-a întâmplat în cazul colegei noastre, pe care părinții au îndrumat-o spre un liceu economic și un job călduț de contabil.

Ileana Mirescu
alegerea profilului liceului provoacă discuții în familie
Decizia de alegerea a profilului liceului ar trebui să țină cont de aptitudinile copilului/ Shutterstock

Este o perioadă dificilă pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a și au dat examenul de Evaluare Națională. Acum este momentul în care se face alegerea profilului liceului la care vor merge. Mulți părinți cred că decizia de acum le va influența cariera, însă lucrurile nu sunt deloc atât de simple. Câți dintre adulți lucrează în domeniul pe care l-au studiat în liceu? Poate prea puțini. Nu ar trebui să le punem copiilor în spate propriile frici și prejudecăți. Oricând pot alege un alt drum, mai ales că abia acum fac primii pași în viață, iar în vremurile pe care le trăim meseriile azi la modă ar putea dispărea mâine.

Am dat examen la liceu în anul 1996. Pe vremea aceea, ne alegeam o unitate de învățământ și mergeam acolo la examen. Era ”one time shot”, așa că trebuia să te gândești bine ce vrei să faci. În cazul în care nu intrai unde ți-ai propus, erai repartizat pe locurile rămase libere la licee unde, evident, nu ți-ai fi dorit să ajungi.

Aveam 14 ani și, ca orice copil la vârsta aceea, nu știam exact ce vreau să fac în viață. Totuși, îmi era clar ce nu voiam: să studiez prea multă matematică sau alte științe exacte. Nu mi-au plăcut încă din școala generală și am simțit întotdeauna că mintea mea era făcută pentru scris. Așa că am decis să merg la un liceu destul de bun, la o clasă de filologie. Era singura clasă, cu 25 de locuri. Părinții mei au zis însă că este prea riscant, pentru că nu eram neapărat genul de elev silitor, ci învățam doar la materiile care îmi plăceau. Ultima mea notă la simularea de la matematică din clasa a VII-a a fost 6, iar notele din catalog nu erau nici ele grozave. Ce e drept, la Română aveam 10.

O diplomă, calea de succes spre viitor

Căutând un liceu potrivit pentru viitorul meu, părinții au ajuns la concluzia ca la un liceu economic mi-ar fi cel mai bine. Posibilitatea de a obține un atestat de contabil-statistician la finalul lui îi făcea pe ai mei să creadă că posibilitățile mele de angajare ar fi fost mai bune. Până la urmă, pentru o fată, un job la birou, plătit bine, era perfect. Doar că eu voiam altceva.

Degeaba m-am revoltat și le-am spus că eu pot să intru la clasa de Filologie pe care mi-o doream. Nu am avut nicio șansă în fața argumentelor lor de adulți. Așa am ajuns să dau examen la unul dintre cele mai bune licee economice din oraș, care urma să formeze foarte multe clase, de la A la L. Am intrat cu o medie de 9,50, la o clasă de finanțe, intensiv engleză. Aș fi intrat cu succes și unde îmi doream cu adevărat, dar deja nu mai aveam ce face.

Au fost 4 ani în care singurul lucru care mi-a plăcut a fost clădirea istorică a liceului, prima școală de studii economice din România. Contabilitatea, finanțele, statistica, matematica, economia, organizarea activității intreprinderilor economice și alte asemenea materii mă lăsau rece. Nu îmi amintesc absolut nimic din ele.

Decizia de a schimba macazul

Între timp, eu scriam. Mi s-a publicat un volum de poezii. Mergeam la un cenaclu. Citeam mult. Prin clasa a XI-a, am zis cu voce tare ceea ce nu voia nimeni să audă: ”Eu dau la Jurnalism!”. Era ceva de neacceptat. Trebuia să merg la ASE, să fiu un contabil liniștit, care să câștige mulți bani fără prea mari eforturi. Mie nici prin gând nu îmi trecea așa ceva. Voiam să scriu, să am o viață imprevizibilă, să cunosc lumea, să vorbesc cu oameni, să nu stau într-un loc.

Apoi au început argumentele pentru care nu aș fi reușit. Primul dintre ele ținea de faptul că erau doar 60 de locuri la buget. Apoi, pe locurile următoare au apărut și altele: era greu să învăț și pentru BAC și pentru admitere, în presă se câștigă puțin, doar ”ăia cu pile” ajung să lucreze în domeniu, ”ca să ajungi sus trebuie să te culci cu unul și cu altul”.  Acestea erau venite și din partea familiei extinse. Or fi mai fost și altele, dar acestea mi-au rămas în cap.

Drumul greu

Nici profesorii de la liceu nu erau prea încântați de ideea mea pentru că li se părea prea greu să dau în același an două examene cu materii total diferite: BAC-ul și admiterea la facultate. În clasa mea erau 25 de elevi. 23 au dat admitere la diverse facultăți de la ASE, o colegă la arhitectură și mai eram eu, la Jurnalism. Totuși, de data aceasta nu aveam să mă mai las deturnată de la drumul meu. Nu a fost ușor, ce e drept. Aproape doi ani de zile am mâncat gramatică pe pâine, un an engleză și apoi câteva meditații pentru proba de Creativitate. Pe vremea aceea, examenul era cu adevărat dificil.

Între timp, am învățat și pentru Bacalaureat, care se dădea atunci, în 2000, la 6 materii, patru scrise și două orale. În cazul meu, absolvent de liceu economic, au fost Matematică, Limba și literatura română, Istorie universală, Organizarea activității intreprinderilor economice- toate scris, plus Limba engleză și Limba și literatura română- oral. Nota de la Bac nu se lua în considerare la admiterea la facultate. Totuși, pentru mândria mea, trebuia să trec acest examen într-un mod onorabil. Și am făcut-o.

Nu puteam neglija nici școala de tot, așa că și acolo trebuia să iau note decente, chiar dacă nu îmi plăcea materiile absolut deloc. Dar gândul că, neînvățând pentru visul meu, o să ajung să fac ceva ce cu siguranță m-ar fi dus la depresie în câțiva ani îmi dădea energie să le fac pe toate. La finalul clasei a XII-a am obținut, după un examen scris și susținerea unei lucrări, și celebrul atestat de contabil-statistician.

Admiterea la facultatea dorită

După atâta muncă, nu se putea să nu nu apară și rezultatele. Am intrat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, la buget. A 59-a din 60. Nici nu mai avea importanță. Oricum erau 14-15 concurenți pe un loc, așa că nu m-a interesat decât să fiu admisă.

Nu pot să mint și să spun că atestatul de contabil-statistician nu mi-a folosit la nimic. În timpul facultății, în lipsă de altceva, am lucrat câteva luni într-o firmă pe postul de contabil. Mi-a fost clar că nu este pentru mine și mi-am dat demisia. Mai rău, îi încurcam pe oamenii de acolo. A fost o încercare. Poate că voiam să îmi dovedesc că am făcut alegerea corectă mergând la Jurnalism, ci nu la ASE.

Astăzi, după 20 de ani de la terminarea facultății, cu tot atâția ani de lucru prin diverse redacții sau în PR, pot spune că niciunul dintre argumentele care mi se aduceau să renunț nu au fost valide. Nu a contat că am ales un liceu cu un profil care nu are aparent nicio legătură cu profesia pe care am ales să o urmez. Din contră, cred că în orice domeniu alegi să lucrezi, cu cât ai cunoștințe din domenii mai variate, cu atât poți progresa mai mult.

O parte din colegii mei de liceu, chiar și după ce au terminat ASE-ul, lucrează în alte domenii. O mare parte din colegii de facultate și-au găsit alte drumuri profesionale, diferite de presă sau comunicare. Până la urmă, nici nu contează prea mult, cât timp, odată ajuns adult, ești mulțumit de ceea ce se întâmplă în viața ta.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa