Toată vara am auzit-o pe fetița mea cum spunea:” Vreau intimitate!”, “Vreau să-mi petrec timpul cu Alexandra, prietena mea!”, “Voi nu mă înțelegeți!”, “De ce eu nu pot să stau afară la joacă, chiar dacă s-a întunecat?”, “Nu știu de ce, dar mă simt tristă!”, “Nu mă mai criticați întruna!”, “Nu am cu ce să mă îmbrac!”, “Da, îmi plac hainele negre, sunt rockeriță și nu o să mă schimb niciodată!”
Dacă copilul tău are 11, 12, 13 ani, e imposibil să nu fi auzit de la el cel puțin o dată una din frazele de mai sus. Preadolescența e o etapă dificilă din viața copiilor noștri. Pe de o parte sunt schimbările la nivel fizic, iar pe de altă parte cele la nivel interacțional, social. Fetița mea îmi mărturisește că s-ar mai juca cu păpușile din când în când…dar e ceva care o oprește. Dacă îi sugerez să își facă ordine în jucării și să mai dăm din ele altor copii, așa cum făceam odinioară…refuză. De fapt, refuză orice contact cu jucăriile, spune ea din pricina faptului că simte o emoție ciudată când se apropie de ele. Un fel de nostalgie, o slăbiciune, o vulnerabilitate.
Fetița mea de 12 ani se desprinde cu greu de copilărie. Știu, o să-mi spuneți că ea este un copil. Este, dar trece prin tot felul de schimbări, de transformări la toate nivelurile.
De altfel, de la o vreme e mult mai independentă și chiar refuză apropierea de mine. Îmi spune că indiferent dacă mă îmbrățișează sau nu, mă iubește la fel de mult…
Ce ciudat, mi se pare mie ca părinte care o văd în continuare mică, mică.
Pe de altă parte, este atât de preocupată de aspectul fizic! Nu pot spune că până acum nu era interesată de acest lucru… dar acum exagerează. Probează ore în șir mai multe ținute pe care firește că le șifonează și care mai apoi trebuie din nou călcate. Orice cută trebuie perfect întinsă, orice buclă trebuie să fie perfect ondulată. Accentul preadolescenților pentru aspectul fizic vine dintr-o nevoie de integrare la nivel social și din dorința de a epata, de a impresiona prin aspectul fizic, o dorință mai des întâlnită la fetițe.
O altă schimbare este faptul că acum are nevoie de mai mult somn. De unde altădată nu îi era somn niciodată și deborda de energie, acum are zile când se simte fără vlagă mai ales dacă e privată de somn.
La toate aceste schimbări se asociază și unele modificări hormonale. Acum transpiră mai mult și mai des. Spre deosebire de prima copilărie, transpirația are un miros mai persistent.
De menționat rămâne faptul că unii copii intră în perioadă de preadolescență ceva mai devreme, iar alții mai târziu.
Pe de altă parte, am sesizat o sensibilitate exagerată mai ales la critici. Nici nu apuc bine să termin ce am de spus…. că are o replică pregătită și nu e una dintre cele mai diplomate. Interpretează totul în defavoarea ei, o enervează orice sugestie și îmi pune cuvântul la îndoială. E foarte interesată de opiniile celorlalți în ceea ce o privește și, mai mult, a dezvoltat o siguranță personală care îi conferă o falsă protecție.
Dacă și copilul vostru trece prin asemenea stări atunci să știți că de vină sunt hormonii. Mă bucură că acum are încredere mai multă în forțele proprii și poate trece prin filtrul propriu anumite aspecte ale vieții. Dacă copilul vrea să experimenteze anumite lucruri el trebuie încurajat dar mai ales ascultat în legătură cu propria lui motivație.
Dacă alege să poarte haine mai subțiri când e frig afară, dacă nu-și pune căciulă când ninge, dacă nu vrea să-și ia echipamentul pentru ora de sport atunci e cazul să-l lăsați să- și dovedească singur că se înșeală și să suporte consecințele. Oricât l-ați bate la cap nu vă v-a asculta și vă v-a pune la îndoială sfatul.
De altfel, probabil că ați observat că vă contrazice în tot și toate și vrea să facă tot ce îi este interzis. Degeaba îl atenționați că poate să facă cancer la plămâni din cauza fumatului. Preadolescentul e preocupat să fie în trend, să fie acceptat de gașcă, să epateze. Mai degraba îl atenționați că aspectul lui fizic se va schimba, că i se vor îngălbeni dinții, că o să miroasă urât iar colegii îl pot respinge. Împreună va trebui să găsiți altceva pentru a-i satisface această nevoie de a se face remarcat. În niciun caz nu-l certați, nu țipați la el fiindcă tot ce e interzis e tentant. Nevoia de independență poate depăși cadrul familiei și trebuie să vă așteptați la asta.
La această vârstă copiii pretind că nu sunt înțeleși de adulți și vor căuta compania colegilor sau a prietenilor cu care împărtășesc diferite opinii. În vacanța asta chiar am remarcat că fetița mea a devenit practic dependentă de prietena ei și aștepta să treacă toată ziua pentru cele două ore pe care le petrecea în compania ei. I-am respectat nevoia de independență fără însă să fac rabat la siguranță și sănătate.
Mai mult decât atât, o încurajez să verbalizeze emoțiile pe care le simte, să le identificăm împreună, să învățăm să le gestionăm și să le eliberăm mai apoi. Îi amintesc că și eu am avut vârsta ei și observ că doar prin exemple personale reușesc să o conving în privința anumitor lucruri.
Faceți-vă timp să-i ascultați pe copiii voștri fiindcă trec printr o perioadă dificilă. Ascultați-i și încurajat-i să vă povestească, dar nu îi supuneți unui interogatoriu, fiindcă vor deveni reticenți. Cereți-le sfatul personal în chestiuni la care se pricep și petreceți timp de calitate cu ei de câte ori aveți ocazia. Oferiți-le experiențe și nu obiecte!
Lăsați-i pe copii să-și invite prietenii acasă unde să se joace împreună chiar și pe calculator. Așa îi veți cunoaște și voi, părinții, și veți avea permanent control asupra locului în care își petrece copilul vostru timpul. Vor face gălăgie, vă vor deranja… dar mai bine acasă decât pe străzi sau cine știe pe unde.
Implicați-i și pe ei în deciziile familiale care îi privesc. Tratați-i ca pe niște mici adulți care au dreptul la opinie proprie dar cereți-le să vină și cu argumente. Așa veți crește un copil responsabil și cu încredere în forțele proprii. Opinia lui contează și astfel copilul se simte respectat.
Urmându-vă exemplul, preadolescentul va avea același comportament cu prietenii și colegii lui, iar dacă vor apărea situații de criză, va reacționa cerebral, căutând soluții satisfăcătoare pentru toată lumea.
Dacă are un vis…indiferent cât de ireal este la momentul ăsta…încurajați-l să găsească motivația să-și urmeze țelul și să și atingă obiectivele. Nu-i frângeți aripile copilul, ci dimpotrivă, ajutați-l să aibă încredere în propriile forțe.
