Nu știam ce să îi dau să mănânce, nu știam să îl culc, nu știam să vorbesc cu el. Nu știam nimic. Când am decis că vreau să adopt, nu m-am gândit prea mult la ce va fi în momentul în care va veni acasă un copil. Nu m-am gândit că va avea nevoie de o perioadă de acomodare.
Dar da, e logic, trebuia să mă gândesc la asta. Și, recunosc, m-am gândit la asta abia a doua zi dimineața acasă după ce a ajuns la noi.
M-am gândit în toată perioada ce să fac să îmi rezolv treburile ca să am timp de copil, cum să îi fac camera frumoasa și primirea la fel. Dar nu m-am gândit cât de greu îi va fi în noua casă. Ce se va întâmpla în prima dimineață.
Avea 2 ani când a ajuns la noi și nu vorbea. Când naști și îți cunoști copilul de la început, îi știi cuvinte, le înveți odată cu el, dar când îl iei la doi ani, nu înțelegi nimic. În prima dimineață a început să îmi spună ceva gen blablabla pe limba lui, dar nu înțelegeam nimic.
Primul pas în acomodarea copilului adoptat: l-am învățat să mănânce
Nu voia să mănânce nimic. Am sunat asistenta maternală și am întrebat-o ce mănâncă Sebastian dimineața. Mi-a spus că salam, cârnăciori prăjiti. Oh, God! Eu îi făcusem brioșe de ou cu avocado. A trebuit să învăț ce să îi dau să mănânce, să îl învăț să mănânce. Nu puteam să îi scot brusc tot din trecutul lui, așa că am luat-o treptat. M-am dus și am cumpărat cârnăciori, deși îi uram. În plus, încă era dependent de biberon – lapte sau ceai. Cam 5, 6 biberoane pe zi. Evident, dacă mânca asta, nu mai voia mâncare.
Adormea doar legănat pe picioare. Deși legal ai 3 luni de acomodare, la mine a durat cam doi ani.
Mi s-a spus de la Direcția pentru Protecția Copilului că va fi o perioadă de miere și apoi una de fiere. La început va fi bine, apoi va urma o perioadă în care va face tot posibilul să mă enerveze și să vreau să îl duc înapoi. Ghinionul lui că această a doua variantă pentru mine nu a existat.
Familia adoptatoare trebuie să o ia de la capăt cu aproape orice lucru din viața copilului
Dar da, mai mult de un an s-a trezit din două în două ore noaptea, voia legănat pe picioare non-stop, avea coșmaruri, mă mușca și mă zgâria pe mâini de a trebuit să îmi dau cu antibiotic. Nu înțelegeam ce spune, ce vrea, țipa supărat că nu îl înțeleg. Refuza să facă orice.
În plus, nu știa nici măcar unde are nasul, ochii, mâinile. Nu îl învățase nimeni nimic. A trebuit să o iau de la zero cu el. De la arătat unde este nasul și până la identificarea culorilor. Am trecut și prin faza în care am crezut că e daltonist pentru că la orice culoare el spunea verde. I-am cumpărat un joc cu asociere de culori și atunci mi-am dat seama că de fapt el vede culorile, dar nu vrea să le spună.
Și eu eram în panică, și el. Deși mi s-a părut că ne-am acomodat foarte repede unul cu altul, mi-am dat seama că a fost mult mai greu decât mi se conștientizam atunci. A trebuit să renunț la tot ce făceam înainte și să mă ocup de un copil de 2 ani. Am început să mă joc, să stau pur și simplu cu el. Eu eram o persoană foarte energică, obișnuită să facă multe lucruri într-o zi. Mai era și acomodarea cu soțul, nu doar cu mine, pentru că nu eram singură în poveste.
Implicarea partenerului contează mult în adaptarea copilului adoptat
4 ore m-am chinuit în prima seară să îl adorm, cu povești, cu cântece, cu ”nani-nani”. Nimic. Voiam să culc copilul la ora 20.00. Dar el era obișnuit să adoarmă mult mai târziu. Mai mult, dormise și peste zi în vreo două reprize. Ok, recunosc, nu doar în prima seară am încercat asta, ci vreo 2-3 săptămâni până am prins ritmul copilului. Acum adoarme singur la ora 21.00. Atunci credeam că un copil este cum citisem eu în cărți. Nici cel pe care îl naști nu e ca în cărți, darămite unul pe care îl cunoști d-abia la 2 ani.
Nu știam ce să îi dau să mănânce, nu știam să îl culc, nu știam să vorbesc cu el. Nu știam nimic. Dar am învățat împreună și a fost minunat apoi. Încă este minunat.
Pe lângă toate acestea trebuia să îl duc și la doctor pentru diverse controale și „reparații”. Iar schimbarea stilului de viață i-a afectat sistemul digestiv și avea în aceeași zi și diaree și constipație. Mi-a bulversat viața, dar ce bine e acum!
Sfaturi de la un psiholog DGASPC pentru ca acomodarea copilului adoptat să fie mai ușoară
Pentru cititoarele Totul despre Mame, am întrebat la DGASPC Sector 3 pe doamna psiholog Anca Angela Păscălin care sunt experiențele dumneaei referitoare la acomodarea copiilor dupa adoptie.
Totul despre mame: Legea ne da 3 luni de acomodare în vederea adopției, sunt suficiente?
Psiholog Anca Angela Păscălin: Apreciem că cele 3 luni prevăzute legal sunt suficiente pentru că au rolul de a creiona relația, de a stabili indicii generali ai evoluției.
Totul despre mame: Ați avut cazuri de familii care nu s-au acomodat cu copilul și au revenit asupra deciziei de adopție? Care au fost motivele pentru care nu s-au acomodat?
Psiholog Anca Angela Păscălin: Există situații în care familiile și copilul nu se acomodează. Unele familii înțeleg dintr-o astfel de experiență eșuată că nu sunt pregătite pentru a adopta și renunță în totalitate, altele încercă în continuare. De obicei, eșecul este cauzat de faptul că așteptările adulților sunt disproporționate în raport cu copilul, nu reușesc să înțeleagă suferința unui copil care a experimentat abandonul și care, o dată în plus este expus la astfel de sentimente când trebuie să lase mediul cunoscut în urmă.
Importanța cursului din perioada obținerii atestatului
Totul despre mame: Cât de este de important pentru acomodare cursul din perioada obținerii atestatului? Ce se învață în acest curs?
Psiholog Anca Angela Păscălin: Din punctul nostru de vedere cursul este foarte important întrucât expune potențialii adoptatori la lucruri la care nu s-au gândit, le prezintă realitatea sistemului de protecție și felul în care mediul de trai influențează evoluția unui copil. În general, pe lângă aspectele care țin de legislație, formatorii încearcă să–i provoace pe participanți să sondeze cât mai mult în interiorul lor, să-i ajute să își identifice punctele forte, dar și pe cele slabe, pentru a putea lucra cu ei înșiși înainte de toate.
De asemenea, fără nicio intenție de a-i descuraja pe potențialii adoptatori, specialiștii prezintă și efectul perturbator al apariției unui copil în familie și necesitatea ca aceștia să facă schimbări în structura activităților, să renunțe, măcar pentru o perioadă, la anumite tabieturi, pasiuni, mai ales dacă acestea sunt puternic consumatoare de resurse de timp.
Un alt aspect important este cel legat de înțelegerea diferenței de dintre un copil crescut de la debutul vieții într-o familie care l-a dorit și un copil adoptabil. Acesta din urmă a avut un debut existențial diferit și are nevoie de mai multă dragoste, atenție, suport pentru a construi încredere și în cei din jur, dar mai ales în el însuși.
Totul despre mame: Cam care este in realitate o perioada de acomodare medie? Exceptând-o pe cea juridica de 3 luni.
Psiholog Anca Angela Păscălin: Acomodarea este un proces dinamic și permanent, dar referitor la situația copil adoptat-familie adoptatoare considerăm că este nevoie de cel puțin 1 an ca aceasta să se producă. Într-un an, copilul va parcurge alături de noua familie etapele prin care a mai trecut înainte, sărbători, aniversări, vacanțe, etc.
Ajutorul oferit de autorități în timpul perioadei de acomodare
Totul despre mame: Cum ne ajuta psihologul de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în perioada de acomodare și apoi în cea de monitorizare? Cât timp ne ajuta?
Psiholog Anca Angela Păscălin: Psihologul poate oferi ghidaj, te poate ajuta să înțelegi mai bine copilul, să înțelegi anumite reacții comportamentale ale acestuia care par nepotrivite contextului pe care îl trăieșt. Fiecare familie sau persoană care adoptă poate să primească ajutor, dar trebuie să fie sinceri și deschiși cu responsabilii și să înțeleagă faptul că ei sunt cei care, petrecând cel mai mult timp cu copilul, pot oferi cele mai multe informații și în echipă pot găsi răspunsuri potrivite astfel încât eficiența parentală să crească.
Totul despre mame: Cum putem să facem mai ușoară acomodarea copilului?
Psiholog Anca Angela Păscălin: Fiecare copil are ritmul său de adaptare. Acomodarea poate să fie mai ușoară dacă este ascultat permanent, încurajat să exprime ce simte (chiar dacă ceea ce simte este dor față de mediul de viață anterior), valorizat și integrat în activitățile familiei. Este important să fie înțeleasă ca normală și sănătoasă suferința copilului, ea ne arată că el are capacitatea de a construi relații de atașament. Pentru copiii care au fost în mediul de viața anterior expuși la experiențe diverse, încurajați să socializeze, este mai ușor să se adapteze. Un alt factor important este diferența de încărcătură pe care o resimte un copil care se mută din mediul rural în cel urban, unde este asaltat de o mulțime de stimuli cu care nu este familiarizat și cărora nu știe să le facă față.
Mărturiile unor părinți care au avut experiența acomodării copilului adoptat
Există mai multe grupuri în social media unde se vorbește despre adopție. Am întrebat acolo cum a fost adaptarea copiilor și este foarte clar că fiecare copil se acomodează în ritmul lui. La unii este mai ușor, la alții mai greu. Important este ca familia să îi fie alături.
Copil care mușcă atunci când are o emoție
Anca Sabine Dumitrescu mi-a spus că fetița ei mușca de supraîncărcare emoțională: de fericire, de nervi, de disperare. „Deși la asistenta maternală făcea la toaletă, la mine a revenit la scutec și (încă) refuză să meargă la baie. Adoarme numai lângă mine și de multe ori plimbată în brațe. Se trezește speriată noaptea. Mănâncă puțin, deși e subponderală și foarte activă fizic. E la mine de 7 luni. Sunt zile în care chiar nu mai am răbdare, dar sunt și zile bune. A devenit mult mai sociabilă de când e cu mine. Și-a făcut prieteni. E independentă și curajoasă (câteodată prea mult).
Vorbește deja în propoziții, chiar dacă nu pronunță cuvintele complet. A învățat să facă multe lucruri singură. Vrea la grădiniță. Face progrese, dar mai e mult de lucru”…
Mai jos iată și experiențele altor mame care au ales adoptia și încercările lor în perioada de acomodare:
Adopția a doi frați. Personalități diferite, acomodare diferită
Am adoptat doi copii, fetiță și băiat. Fetița s-a acomodat foarte bine, nu a plâns după asistenta maternală, nu a refuzat să stea cu noi sau să vrea înapoi acolo. Singura problemă a ei este teama de abandon și încă nu l-a acceptat în totalitate pe tati, în rest nimic de reproșat, totul normal pentru cei 6 ani ai ei. Băiatul are 8 ani și a venit cu de toate. De la vorbit urât, urlat, urcat pe pereți, tras lustra din tavan, scos colțurile la parchet, aruncat sticla în foc cu dop ca să bubuie, refuzul temelor, dar totodată spus că ”dacă vreau pot să scriu și bine.”
Petrecem undeva la 3-4 ore la teme fiind clasa 1. Are un soi de agresivitate față de ceilalți copii și multe altele. Momentan suntem mai bine, am făcut progrese cu ajutorul terapiei. Comunicarea se face mai mult din partea mea decât de la el. Avem doar 7 luni împreună, va fi bine în curând, sper. Factori care să îl aducă aici au fost mai mulți, a venit dintr-un mediu libertin, fără limite, stătea doar pe stradă la joacă.
Nu s-a implicat nimeni în educația lui, în plus a mai fost și acomodarea între ei, pentru că, deși sunt frați, au fost la asistente maternale diferite. Într-un cuvânt, am fost pe picior de a renunța, dar cu ajutorul familiei ne-am liniștit și suntem mai bine. Recunosc, ușor nu a fost și nici nu este, dar nici imposibil!
Veronica Ionela Bălan, mama adoptivă de fată și băiat
Acomodare care a durat mai bine de un an
Am adoptat un băiețel de 2 ani și 7 luni, în urmă cu mai bine de 2 ani. Acomodarea a fost grea și a durat aproximativ 1 an jumătate. La început dormea pe jos, apoi nu a mai vrut deloc să doarmă. Cu mâncatul a fost foarte greu pentru că la început abia băga ceva în gura, trebuia să mă rog de el. Apoi au fost multe momente de nervozitate și tensiune. Progresele au apărut după 1 an, când a început să vorbească și să acumuleze cunoștințe. Acum suntem bine și foarte mândri de scumpul nostru băiețel.
Monica Hay, mama adoptivă a unui băiețel
Acomodarea copilului adoptat poate fi și ușoară
Suntem de aproape 3 luni acasă și nu a existat niciun moment în care să ceară înapoi sau să fie răutăcios, este ascultător și cuminte. Mai nou avem momente de genul hai să mă alint puțin! Dar nu a fost grea deloc acomodarea la noi! Când a ajuns acasă știa deja toată casa din video-urile pe care i le-am trimis când încă era la asistenta maternală. Știa toată familia, inclusiv vecinii de la bloc, pentru el nu era nimic nou și a sărit în brațe la fiecare în parte de parcă i-a fost dor de ei, nicidecum că atunci îi vedea pentru prima dată! Și ușor-ușor a renunțat singur să mai vorbească la telefon cu asistenta maternală, chiar îl rugam eu de multe ori să vorbească și nu voia deloc!
Evilena Curelea, mama adoptivă de 3 luni
Dragostea este soluția pentru o acomodare ușoară
Este o perioadă de miere în primele luni, în care vrea să îți facă pe plac, apoi când crezi că s-a acomodat și el și tu, hop încep toate cele…testează relația. Să vadă dacă îl abandonezi și tu ca toți ceilalți. Nu e ușor, dar trec toate. După 2 ani pot spune că am avut o acomodare bună. Deși eu ca mama nu sunt încă cu toate rădăcinile în sufletul lui, încă aud că dacă mă supăr poate rămâne doar cu tati. Sau el pleacă la altă mama. Cu dragoste și multe îmbrățișări câștig și eu teren.
Simona Mate
Disclaimer: Acest articol a fost redactat în 2022, iar procedura de adopție a suferit o serie de modificări în ultumil timp. Pentru informații valabile în anul 2024, va recomandăm să citiți acest articol: Adopțiile în România: „Numărul de copii adoptați crește de la an la an și tot mai puțini copii au ajuns în grija statului”
