La categoria cărți pentru copii aș avea nevoie de câteva pagini bune ca să le descriu pe cele mai interesante, educative, frumos ilustrate și iubite de copiii mei.
Le citesc copiilor încă de când s-au născut. Când erau bebeluși, le citeam povești relativ scurte chiar dacă nu înțelegeau nimic și nu puteau urmări firul acțiunii, le citeam pentru a se obișnuit cu vocea mea citind, pentru a deprinde acest obicei, pentru a forma o rutină și pentru că mi se părea extrem de important să le vorbesc tot timpul. Când aveau 6-7 luni am început să le cumpăr cărți cu imagini și pierdeam ore întregi arătându-le animale, flori sau diverse obiecte. Despre fiecare în parte făceam o poveste. De pe la un an am început să le citesc sistematic înainte de culcare și acum este cu adevărat o rutină. Sunt cărți pe care le-am citit de câteva sute de ori, cărți pe care eu le consider foarte frumoase și pe care le-au auzit cel mult de 3 ori căci lor nu li se par interesante. Le-am citit, în funcție de vârsta pe care o aveau povești nemuritoare, basme internaționale, povești cu animale, poezii și ghicitori. De pe la cinci ani, fiului meu cel mare am început să-i citesc cărți lungi, împărțite pe capitole pentru a începe să-l obișnuiesc cu cititul romanelor de mai târziu. Recunosc că nu prea mă văd pe mine citind, căci efectiv nu mai am timp să fac asta în fața lor, însă este ceva la care trebuie să lucrez, este pe lista de schimbări pentru acest an. Eu, la rândul meu am citit toată copilăria și adolescența, citesc și cum în drum spre job, însă ei nu sunt cu mine să mă vadă. Și poate una dintre cele mai mari dorințe ale mele ar fi ca ei să moștenească plăcerea cititului.
Iată cu ce cărți am pornit noi la drum și care sunt cele mai importante cinci recomandări de cărți din familia noastră:
Hoinari prin anotimpuri
http://www.edituracasa.ro/pachet-hoinari-prin-anotimpuri-4-volume-505.html
Este o colecție de patru cărți ce cuprinde toate cele 4 anotimpuri: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna, o colecție cartonată pentru cei mai mici dintre cititori. Copiii mei le-au îndrăgit de dinainte de a avea un an și încă le mai răsfoiesc seara înainte de culcare. Ilustrațiile sune extraordinar de frumoase. Fiecare carte începe cu imaginea unei case și sunt ilustrate în cele mai mici detalii viețuitoarele din jurul casei, florile, copacii și lucrurile din casă. Peisajul se mută pe gara din oraș, apoi pe centrul orașului, grădinița care primăvara este în construcție iar toamna își primește copii și imaginea de la marginea orașului unde primăvara copii merg în parc, vara este o petrecere, iar iarna este un patinoar cu loc de joacă. Anotimpurile trec peste toate aceste imagini, personajele sunt aceleași, iar detaliile fac diferența.
Dorința iepurașului
Dorința iepurașului face parte tot dintr-o colecție de 4 cărți, următoarele trei sunt: Bulgăraș de primăvară, Cadou de ziua ta și Ce-ți aduci aminte.
Eu îmi aduc aminte că atunci când băiețelul meu cel mic avea un an și câteva luni, nu putea să se culce seara fără să-i citesc înainte una dintre aceste cărți. Le-am citit de un milion de ori și recunosc că și acum mai sunt seri când ni se face dor de aceste cărți și le recitim căci aceste povești despre prietenia dintre un arici și un iepuraș, cea mai frumoasă și neîntinată prietenie dintre „o vietate de zi și o vietate de noapte”, nu au vârstă. Ilustrațiile sunt grozave, iar descrierea, jocurile de cuvinte, metaforele și caracterizările sunt pe cât de simple și pe înțelesul copiilor, pe atât de picturale. Am în minte o singură frază care spune tot: „Pe când ariciul amușina după melci sub razele argintii ale lunii dolofane, se gândea ce cadou să-i facă iepurașului”.
Bobiță și Buburuza
https://carturesti.ro/colectie/bobita_si_buburuza?id_product_type=26
Probabil că ați auzit de acest desen minunat cu episoade de câte cinci minute, unde eroi sunt toate gâzele pământului, personajele principale fiind Bobiță, băiețelul melc și Buburuză, fetița Mămăruță. Dar alături de ei mai sunt Fulgușor, fetița fluturaș, Vendel, băiatul rădașcă, Baltazar, băiatul albină, Dima, gândacul cartofilor, sau Adiere, fetița libelulă. Până și rolurile negative din aceste cărți se dovedesc a fi în final personaje bun. O serie de cărți educative pentru copii mici, dar care se potrivește perfect și vârstei de 6-7 ani. Autoarea este o scriitoare din Ungaria, iar în limba română au fost traduse inițial doar trei cărți. Căutând să fac această recomandare am descoperit că au mai fost editate încă două, așa că nu voi ezita să le cumpăr.
Nu ți-e somn, ursulețule?
De Martin Wadell https://carturesti.ro/carte/nu-ti-e-somn-ursuletule-57195
Este probabil cea mai bună carte de citit înainte de culcare. Povestea îi are în centrul pe Marele Urs și pe Pui de Urs în peștera lor. Marele Urs îl duce la culcare pe Pui de Urs, însă ursulețul nu poate să adoarmă pentru că este prea întuneric, iar Marele Urs încearcă să-i aprindă un felinar mai mic, apoi unul mai mare și apoi cel mai mare dintre toate felinarele, însă nu poate să lumineze întunericul de afară ce se vede la gura peșterii. Mai departe vă las pe voi să descoperiți, căci ai mei copii au adormit multe seri foarte liniștiți după ce le-am citit această carte.
Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul
Cred că aceasta este cartea mea preferată dintre toate cărțile de copii. Cred că este potrivită copiilor puțin mai mari, trecuți de 4-5 ani, căci descrierile personajelor și ale momentelor sunt foarte plastice. Este o carte cu ajutorul căreia îi putem învăța pe cei mici, în cel mai creativ mod, cum stă treaba cu timpul, cum trece el „nici prea repede, nici prea încet”, ce înseamnă azi, ce înseamnă mâine, nicicând și niciodată.
Ca să vă introduc puțin în poveste trebuie să știți că Domnul azi e un domn serios, dar nu scorțos ce se trezește cu tine dimineața și te însoțește toată ziua la micul dejun, la grădiniță, la joacă în parc, iar seara când te uiți la televizor, moțăie pe fotoliu lângă tine. Doamna ieri e o doamnă mai în vârstă ce adună amintirile pe care i le trimite Domnul azi în borcane cu etichetă, iar seara stă împreună cu prietenele ei, doamnele A fost o data și Alaltăieri și beau o cană de ceai de iasomie. Iar domnișoara mâine este foarte tânără și face baloane de săpun pe care uneori le prinde domnul azi și le transformă în realitate. Personajul negativ este vrăjitoarea niciodată, iar Cândva și Vreodată sunt niște spiriduși.