Încrederea reciprocă este fundamentală într-o relație sănătoasă între părinte și copil. Dacă reușește să câștige încrederea copilului său, acesta se va simți ascultat, respectat și sprijinit . Va avea parte de o dezvoltare emoțională sănătoasă. Va crește fericit și va fi mai echilibrat, iar în plus, va avea și instrumentele necesare pentru a face față provocărilor pe care i le rezervă viața.
Încrederea copilului în părinți este totală și necondiționată în primii ani de viață. În copilăria mică, puiul de om depinde în totalitate de adulți, ei sunt cei în care își pune încrederea că îi vor satisface toate nevoile. Până pe la 5 ani, copiii încă nu au capacitate de a evalua critic acțiunile părinților. Eii sunt echivalentul siguranței absolute, sunt autoritatea supremă, dar și iubirea necondiționată. Începând de pe la 6 ani, lucrurile se schimbă treptat. Gândirea critică se dezvoltă și copiii încep să observe greșelile sau inconsecvențele din comportamentul părinților.
Încrederea nu se oferă gratuit, se câștigă
În relațiile noastre de adulți, știm preabine că încrederea nu este un bun de luat de-a gata. Știm că ea se câștigă – uneori prin multă muncă. Lucrurile astea sunt valabile și în relația dintre părinți și copii. Din momentul în care copilul începe să-și dezvolte gândirea critică, acțiunile noastre „vorbesc” pentru noi. Sunt faptele noastre în acord cu vorbele pe care i le spunem? Răspunsul la această întrebare stă la baza relației cu copiii noștri, de asta depinde dacă vor avea sau nu încredere în noi.
Ca mamă, am încercat să fiu foarte atentă la acest aspect în relația cu fiica mea. Întotdeauna m-am temut că, dacă nu va avea încredere în mine, dacă nu știe că poate să vină și să-mi spună adevărul (oricare ar fi acela), nu aș avea cum să o ajut sau să o apăr, după caz. Am aflat la un moment dat – pe propria-mi piele – cât de trădat și rănit se simte un copil, atunci când părintele îi dă un motiv să-și piardă încrederea. Deși am mințit-o cu cele mai bune intenții, atunci nu a înțeles. Nu avea cum să înțeleagă.
Avea 7 ani și jumătate când s-a întâmplat. Nu vă închipuiți că am făcut ceva grav. Dimpotrivă. Am vrut doar să prelungesc magia, s-o fac să creadă cât mai mult timp în cea mai frumoasă „minciună” a copilăriei. Ca orice adult, știam că adevărul o va dezamăgi oricum atunci când va fi să-l afle, dar am vrut să mai trag de timp.
„N-o să te mai cred niciodată!”
În anul în care a mers la școală, după vacanța de iarnă, a auzit la colegii ei că Moș Crăciun nu există și că părinții sunt cei care le pun daruri sub brad. A venit acasă tulburată, neștiind ce să creadă. Avea încredere că de la mine va afla adevărul. Am țesut o poveste cu care am convins-o și am liniștit-o. I-am spus că Moșul, cum bine știe, vine doar la copiii cuminți, însă nu toți copiii sunt cuminți. Și-atunci, părinții lor, le pun cadouri în locul Moșului, fiindu-le milă și gândindu-se cât de trișt ar fi ca cei mici nu primească nimic. I s-a luminat fața și a fost 100% convinsă că așa stă treaba. Mai ales că am rugat-o să nu le dezvăluie acest „adevăr” celor care susțin că nu există Moș Crăciun, pentru că vor fi dezamăgiți.
Crăciunul următor, pentru că am fost imprudentă și nu am ascuns bine cadoul, l-a găsit cu o săptămână înainte. Și atunci s-a produs drama. A plâns mult. Și nu știu cât plângea pentru că nu există Moș Crăciun, și cât plângea pentru că am mințit-o. Mi-a reproșat că am mințit-o cu un an înainte. Nu a folosit termenul de „încredere” sau „trădare”, dar mi-a spus că nu o să mă mai creadă niciodată. Și a repetat asta, obsesiv, cu tristețe, de câteva ori. Știam că o să-i treacă – toți am trăit momentul ăsta -, dar nu mi-a picat bine deloc. A fost prima dată când am conștientizat cât de intens resimte un copil „trădarea” părintelui.
Fii 100% prezent
Cu excepția momentelor din copilăria mică, încrederea copilului în părinți se construiește. Se câștigă. Cu efort și cu răbdare. Primul pas este să fii cu adevărat prezent atunci când copilul îți vorbește, nu doar să auzi ce spune. Trebuie să fii atent, tu, părintele, la emoțiile și la sentimentele pe care le exprimă. Arată-i copilului interesul tău, menținând contactul vizual și oferindu-i – nedisimulat – toată atenția ta. Când îți povestește o întâmplare de la școală, în loc să-l întrerupi cu discursuri moraliste sau sfaturi, spune-i că îi înțelegi supărarea și întreabă-l cum îl poți ajuta să se simtă mai bine.
Respectă-ți promisiunile
Copilul își poate pierde rapid încrederea într-un părinte care nu-și respectă promisiunile, și care spune lucruri doar pentru a obține ceva („dacă dormi de prânz, când te trezești mergem în parc”, „dacă îți faci singur ghiozdanul în fiecare seară, îți cumpăr mașinuță cu telecomandă” etc.). Dacă nu faci cum ai promis, copilul va învăța că nu se poate baza pe cuvântul tău. Dacă intervine ceva neprevăzut care te împiedică să-ți ții promisiunea, oferă-i explicații copilului, câteva soluții acceptabile pentru moment și termenul în care îți vei respecta promisiunea. Încrederea se bazează pe consecvență. Asigură-te că te ții de cuvânt. Copiii își amintesc întotdeauna!
Fii sincer
Copiii simt imediat când părinții nu sunt sinceri. Onestitatea în cadrul familiei ajută la clădirea senzației de siguranță și stabilitate. Dacă încerci să ascunzi adevărul sau să-l cosmetizezi, copilul poate deveni neîncrezător. Chiar și atunci când trebuie să vorbești despre subiecte delicate, fii sincer și vorbește-i într-un limbaj adecvat vârstei sale, astfel încât să te înțeleagă: „Știu că ți-am promis că vom mergem în parc, dar trebuie să ajung la bunica pentru că nu se simte bine. Mergem mâine în parc și stăm mai mult.”
Fii un model de comportament
Copiii învață prin imitare. Dacă îți dorești să fie sinceri și deschiși, fii tu primul care face asta. Recunoaște-ți greșelile și asumă-ți responsabilitatea. („Îmi pare rău că am ridicat vocea mai devreme. Nu a fost corect din partea mea”). Copilul îți va prelua modelul, va învăța că este în regulă să greșească și că sinceritatea este apreciată.
Fă-ți timp pentru activități în care să te conectezi cu copilul
Timpul petrecut împreună este esențial pentru consolidarea încrederii copilului. Alege activități care îi fac plăcere și participă la ele cu entuziasm. Puteți găti împreună, puteți urmări un film sau puteți juca un joc care îl pasionează. Aceste momente creează amintiri pozitive și consolidează legătura emoțională dintre voi.
Respectă-i sentimentele și emoțiile
Chiar dacă emoțiile copilului îți par nejustificate, pentru el sunt foarte reale. În loc să îi minimizezi sau ignori sentimentele, validează ceea ce simte. Spune-i „îți înțeleg supărarea, e greu când lucrurile nu ies cum îți dorești ”. Respectându-i emoțiile îi arăți că este acceptat și iubit indiferent de ceea ce simte.
Evită să îl critici și judeci aspru
Chiar dacă este tentant să corectezi imediat greșelile copilului, încearcă să eviți critica dură. În loc să-i spui: „De ce ai făcut asta? Mereu greșești!”, încearcă să reformulezi. „Ce putem face data viitoare pentru a evita această situație?” ar fi o abordare mult mai bună. În loc să reacționezi impulsiv, întreabă-l ce a învățat din greșeala respectivă și cum ar putea proceda diferit data viitoare. Astfel, copilul nu se va teme să vină la tine atunci când are o problemă, pentru că știe că va primi sprijin, nu doar reproșuri.
Arată-i copilului că și tu ai încredere în el
Ideal ar fi ca încrederea să fie reciprocă: copilul să creadă (și să se încreadă) în părinți, dar și părinții să îi demonstreze copilului încredere. Viki de Lieme, consilier certificat în parenting pozitiv, susține că un părinte îi va arăta copilului că are încredere în el dacă atunci când vrea să facă ceva nou, chiar dacă este sigur că nu va reuși să facă acel lucru, să-l lase să încerce. Chiar dacă va fi un eșec, va fi lăudat pentru efortul de a fi încercat.
Și tot pentru a-i arăta copilului că ai încredere în el, fii sincer. Când ești supărat, oricât ai încerca să ascunzi asta, copilul tot va simți. Este una dintre „superputerile” copiilor! Dacă te întreabă ce ți se întâmplă, nu-i spune că ești bine, că totul e în regulă cu tine, dacă în realitate nu e. Desigur, nu e cazul să încărcăm copilul cu toate problemele oamenilor mari, dar, nu-i ascunde tristețea sau îngrijorarea. Adaptează-ți discursul pentru vârsta sa, dar vorbește-i de la egal. Va înțelege atât cât va putea el să înțeleagă, va pune întrebări când va simți nevoia, și, cel mai important, va ști că ai avut încredere să îi mărturisești gândurile tale. Avem încredere în cei care au încredere în noi, nu-i așa? E perfect valabil și în relația copil-părinte.
