Cum faci biscuiți delicioși de Crăciun pentru copii. Rețete simple  

Anca Lupescu
Mama si fiu fac impreuna o reteta de Craciun
Magia sărbătorilor ajunge și în bucătărie: iată două rețete de biscuiți pe care să le pregătești alături de cel mic. FOTO: Shutterstock

Magia Crăciunului nu stă doar în cadouri, ci și în poveștile citite seara, în mirosul de brad din casă, în momentele în care vă cuibăriți pe canapea sau cele în care pregătiți împreună deseruri. Dacă ești în căutarea unor rețete de biscuiți de Crăciun pe care să le faci alături de cel mic, iată două variante perfecte pentru o seară distractivă și o gustare sănătoasă și delicioasă!

Cum poți să prepari cei mai buni biscuiți de Crăciun 

Pentru a face biscuiți de Crăciun pentru copii, vei avea nevoie de piure de mere și curmale (ele oferă o dulceață naturală fără să fie nevoie să pui zahăr).

Ingrediente

  • Piure de mere
  • Semințe de chia
  • Curmale
  • Apă clocotită
  • Ulei de cocos topit sau unt topit
  • Extract de vanilie
  • Făină albă
  • Migdale măcinate
  • Praf de copt
  • Ghimbir măcinat
  • Scorțișoară
  • Nucșoară

Mod de preparare

Adaugă semințele de chia în piureul de mere și lasă-le să stea timp de 20 de minute. Pune curmalele într-un bol mic și înmoaie-le în apă clocotită. Preîncălzește cuptorul la 160°C. După ce semințele de chia au stat în piureul de mere aproximativ 20 de minute și au început să formeze un gel, scurge curmalele, adaugă-le împreună cu untul topit și vanilia în procesorul de alimente și mixează până obții o pastă fină. Într-un bol, pune toate ingredientele uscate rămase și amestecă-le cu o furculiță sau un tel pentru a le combina bine. Adaugă ingredientele umede alături de cele uscate. Amestecă aluatul cu o lingură de lemn. Întinde-l pe o masă presărată cu făină și frământă până devine neted.

Întinde aluatul la 5 mm grosime și taie-l în formele dorite. Pune fursecurile pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coace-le într-un cuptor cu ventilator la 160°C pentru 15-25 de minute. Dacă folosești un cuptor fără ventilator, crește temperatura la 180°C. Coace-le până devin aurii. Timpul de coacere poate varia în funcție de dimensiunea formelor folosite, așa că verifică-le frecvent, mai ales dacă ai ales forme foarte mici. Apoi, nu îți rămâne decât să le decorezi alături de cei mici. Poți folosi ciocolată neagră sau o glazură simplă din zahăr și apă ori puțină glazură colorată din comerț specială pentru decorarea fursecurilor.

Altă rețetă delicioasă de biscuiți pentru copii 

Această rețetă este foarte simplă, iar copiii te pot ajuta la cântărirea ingredientelor și amestecarea acestora. Dacă cei mici sunt mai interesați să ruleze, să taie sau să decoreze biscuiții, poți pregăti aluatul înainte, pentru a economisi timp. Copiii care iubesc joaca cu plastilină se vor bucura de această activitate. Dacă ai forme de tăiat, distracția va fi și mai mare.

Ingrediente:

  • 200g unt nesărat, la temperatura camerei
  • 280g zahăr pudră
  • ¼ linguriță extract de vanilie
  • 1 ou
  • 400g făină albă
  • Un vârf de sare
  • 1/4 linguriță zeamă de lămâie
  • Pentru decor:
  • 250g (1 1/2 căni) zahăr pudră
  • Bombonele decorative

Mod de preparare

Preîncălzește cuptorul la 170°C cu ventilator și tapetează câteva tăvi de copt cu hârtie de copt. Amestecă untul, zahărul și extractul de vanilie până devin un amestec pufos. Sparge oul într-un bol mic și adaugă-l în amestecul de unt. Amestecă totul bine. Măsoară făina, sarea și zeama de lămâie și adaugă-le în amestecul de unt. Amestecă până obții un aluat moale. Întinde aluatul pe o suprafață presărată cu făină și taie formele dorite. Coace biscuiții la 170°C timp de 10 minute, până când marginile sunt aurii. Lasă-i să se răcească, apoi decorează cu glazură și bombonele colorate. Măsoară zahărul pudră într-un bol, adaugă câteva linguri de apă și amestecă. Dacă este necesar, adaugă puțină apă sau zahăr pudră până obții o consistență bună, destul de subțire pentru a o întinde pe fursecuri.

Ce ingrediente mai poți adauga în biscuiții de Crăciun

Indiferent că preferi rețeta clasică cu unt și zahăr sau pe cea pentru copii mai micuți, cu sos de mere și curmale, biscuiții de Crăciun au acea aromă dulce care învăluie casa. Dacă vrei biscuiți mai festivi, adaugă scorțișoară, cuișoare, ghimbir, coajă de lămâie și nucșoară. În plus, poți adăuga fulgi de ciocolată albă sau cu lapte, fructe uscate precum merișoare, stafide sau caise. Dacă vrei biscuiți cu o notă crocantă, adaugă nuci sau alune tocate mărunt.

Vei obține un aluat dulce și o aromă delicioasă dacă folosești miere sau sirop de arțar în loc de clasicul zahăr. Nu uita nici de esențele de vanilie, migdale sau rom, pentru o notă festivă. Odată ce ai făcut aluatul de bază, poți adăuga orice ingrediente vrei în biscuiții tăi de Crăciun. Poți să adaugi condimente astfel încât să îți iasă turtă dulce, să pui cacao pentru biscuiți ciocolatoși sau portocale confiate și merișoare uscate pentru un gust autentic de Crăciun. În plus, te poți juca cu glazura pe care o poți face după cum dorești: ciocolată albă, ciocolată neagră, zahăr pudră, cremă de unt sau chiar zahăr ars ori fondant. Lasă-ți imaginația să se joace și implică-i pe copii în această activitate de Crăciun.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa