Displazia de şold

TOTUL DESPRE MAME

Displazia de șold este o afecțiune congenitală, una dintre cele mai frecvente malfomații și definește anomaliile de diverse grade ale articulaței femurale, legat de modul în care este poziționat capul femurului in articulația coxală.

Afecțiunea poate să intereseze ambele articulații, cu grade identice sau diferite de afectare sau doar una dintre aticulații.

Cauzele pentru care apare displazia de șold sunt legate de mai mulți factori, cei mai importanți fiind forma uterului și poziția copilului în timpul vieții intrauterine, copiii mari, sarcinile gemenale, prea puțin lichid amniotic, toate reflectându-se într-o poziție incomodă a copilului în uter sau a lipsei de spațiu. Există și o componență ereditară importantă. Mama care a avut displazie de șold are un risc cu 20% mai mare de a avea un copil cu displazie.

Statistica arată că cele mai afectate de displazia de sold sunt fetițele (din cauza reactivității organismului lor la hormonii materni care relaxează ligamentele și afectează procesul de formare al articulației normale), 80% din toate cazurile înregistrate fiind la fetițe. Cele mai multe dintre formele de displazie de șold sunt minore și, indentificate la vreme se rezolvă complet și definitiv în primii doi ani de viață. Este evident că identificarea afecțiunii cât mai timpuriu este esențială pentru vindecarea completă și ușoară. Este foarte important de spus că, displazia de șold, nediagnosticată și netratată până la vârsta de doi ani se vindecă incomplet sau foarte greu, poate duce la deformări ireversibile ale oaselor bazinului și ale coloanei vertebrale, tulburări de poziție și mers. Cazurile grave pot duce chiar și la luxația capului femural, când acesta iese pur și simplu din articulație.

Cum identifici displazia de șold

Displazia de șold, indiferent de gradul de afectare al articulației și indiferent de poziția vicioasă a capului femural se poate diagnostica cu certitudine printr-o simplă ecografie, plecată din suspiciunea unor manevre de mobilizare a piciorușelor bebelușului pe care orice medic neonatolog sau pediatru trebuie să le facă, ca examen clinic, în primele săptămâni de viață ale copilului. Ecografia vine să confirme afecțiunea și gradul de afectare al capului femural, dacă afecțiunea interesează ambele articulații sau nu și alte detalii esențiale pentru instituirea unui tratament eficient.

O mamă își poate da singură seama dacă este vreo problemă cu o manevră simplă. Ține genunchiul bebelușului în mână, apoi ridică piciorușul în poziție verticală. Ușor, fără să forțezi, îndreaptă în lateral coapsa copilașului. Genunchiul lui trebuie să atingă planul pe care stă copilul, fară nici o opoziție din partea copilului. Dacă piciorușul nu atinge planul pe care se află bebe poți suspecta o afectare a articulației și poți sugerea medicului să testeze copilul și să facă o ecografie.

Alte semne sunt: asimetria coapselor și a pliurilor cutanate, flexibitatea scăzută a picioarelor, tendința copilului de a ține picioarele întinse. Toate aceste semne trebuie să te trimita la medic.

Un copil cu torticolis congenital are un risc de 80% de a avea și displazie de șold, iar acest risc trebuie eliminat prin investigații. Torticolis congenital este efectul unei poziții vicioase a copilului în uter, principal factor care duce și la displazie.

Este de dorit ca orice pediatru să verifice articulațiile capului femural în primele două luni de viață ale copilului, după cum orice mama poate cere medicului acest control. Ideal, investigația trebuie făcută între 4 și 6 saptămâni și este de dorit ca tratamentul, îndiferent de gravitatea formei de manifestare a displaziei de șold, începe înainte de șase luni. După această vârstă totul se complică cu fiecare zi care trece.

Toate mamicile trebuie să știe că displazia de șold, în formele sale minore se poate rezolva și doar dacă copilul va fi lăsat să stea în poziția sa naturală, cu picioarele în poziția broscuță. A înfășa copilul cu picioarele drepte, apropiate unul de altul, a-i lega piciorușele este cea mai mare greșeală și unul din factorii agravanți pentru displazia de șold. Purtarea copilului în marsupii moi (din pânză, cu fața mereu la cel care-l poartă și niciodată cu fața înainte), sau pe șold și menținerea lui cu picioarele în extensie cât mai largă este cea mai sănătoasă poziție.

Poziția ideală este cea în care genunchii copilului stau simultan la același nivel cu planul pe care sta copilul și mama trebuie să încurajeze și să stimuleze această poziție pentru formarea sănătoasă a articulațiilor.

Când trebuie să ne facem griji

Peste 95% din formele de displazie de șold, indiferent de gravitatea lor se rezolvă complet, numai dacă sunt depistate timpuriu. Deci, marile probleme apar dacă afecțiunea nu a fost diagnosticată și copilul începe se meargă. Semnele afecțiuni vor fi evidente, dar tratarea și recuperarea devine complicată.

Tratamentul se face diferențiat de la caz la caz. Cel mai des se apelează la un aparat gipsat sau prin imobilizarea piciorușelor în abducție externă și rotație vreme de minim două luni. Se pot utiliza și atele sau ale sisteme ortopedice. Rezultatele sunt excelente și incomodează foarte puțin copilul.

Pentru mai multe informații, puteți urmări acest video realizat cu un medic ortoped:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa