Probabil că și în biblioteca copilului tău există o carte mai ponosită decât toate celelalte.
Cotorul îndoit, colțurile roase, o pată pe pagina preferată. E cartea cerută seară de seară, luni la rând, până ați ajuns amândoi s-o știți pe de rost. Și apoi, într-o zi, o iei de pe raft ca de obicei și auzi: „Nu o mai vreau pe asta.”
Ce s-a întâmplat? S-a plictisit de carte? Nu-l mai atrage povestea? Ar trebui să-i alegi de acum ceva „pentru copii mai mari”?
Cel mai probabil, nu e vorba despre niciunul dintre aceste lucruri. Copilul nu s-a plictisit de citit, doar a început să vrea altceva de la o carte. Iar schimbarea asta nu vine peste noapte. Începe să se vadă treptat, cu mult înainte să o spună el cu voce tare. Trebuie doar să știi la ce să te uiți.
Nu mai vrea aceeași poveste de fiecare dată
La început, faptul că știe deja povestea nu este deloc un motiv să o lase deoparte. Dimpotrivă. La vârsta asta, îi place tocmai faptul că știe ce urmează: unde apare personajul lui preferat, așteaptă o anumită replică, îți arată desenul despre care ați vorbit și cu o seară înainte.
La un moment dat însă, începe să ceară altceva. Poate împinge deoparte cartea cunoscută și o arată pe alta sau începe să ceară tot mai des povești cu alte personaje, alte animale, alte întâmplări.
Nu înseamnă că vechiul personaj preferat a fost uitat. Doar că a apărut și dorința de a vedea ce mai există. Începe să-l atragă și lucrurile noi.
„Vreau o carte despre dinozauri”
Ceva mai târziu apare o altă schimbare: copilul nu mai alege doar după ce vede pe copertă, ci începe să caute anumite subiecte.
Poate că până acum spunea „vreau cartea cu ursul”, iar într-o zi cere „ceva cu dinozauri”. Sau vine de la grădiniță fascinat de planete și, pentru următoarele săptămâni, orice carte despre spațiu pare mai interesantă decât toate poveștile din bibliotecă.
De unde vin aceste preferințe? Dintr-un desen animat, dintr-o vizită la muzeu, uneori dintr-o întrebare la care nici tu nu ai știut să răspunzi. Pe măsură ce copilul crește, cărțile se leagă tot mai mult de ceea ce îl preocupă în viața de zi cu zi.
Dacă vorbește de trei zile despre rechini, sunt șanse mari ca o carte despre viața marină să-i atragă atenția.
Începe să știe și ce nu-i place
Preferințele nu se văd doar când copilul cere ceva anume. Se văd la fel de bine când spune: „E prea lungă.” „Nu-mi place băiatul ăsta.” „Nu se întâmplă nimic.” „Are prea multe cuvinte.” „Vreau ceva amuzant.”
Poate fi tentant să-l convingi: „Mai citește puțin, o să vezi că devine interesantă.” Uneori chiar devine. Alteori, pur și simplu nu este cartea potrivită pentru el în momentul acela.
Gândește-te la propriile lecturi. Nu-ți plac toate romanele bune doar pentru că sunt bune, nu? Ai autori pe care îi cauți, subiecte care te atrag și cărți pe care le abandonezi după câteva capitole. Copilul face, treptat, la fel. Începe să recunoască ce îl face să râdă, ce fel de povești îl atrag și ce cărți îl fac să nu mai vrea să citească. Cu timpul, alegerile lui devin tot mai clare.
Când îi place ceva, caută „încă una la fel”
Mai apare un moment ușor de recunoscut: termină o carte și, în loc să ceară pur și simplu „alta”, vrea să știe dacă mai există un volum cu același personaj sau o altă poveste cu aventuri asemănătoare. Aici vezi cel mai clar cum se formează gusturile lui de cititor.
La vârste mici, poveștile cu multe imagini și personaje ușor de recunoscut sunt, de obicei, cele care îi atrag cel mai mult pe copii. Pe măsură ce încep să citească singuri, preferințele se diversifică: unii aleg aventuri și povești fantastice, alții sunt mai interesați de animale, știință sau de lucruri pe care le descoperă la școală. Tocmai de aceea, în oferta unei edituri precum Editura DPH se regăsesc titluri foarte diferite, potrivite pentru etape și interese diferite.
Când începe să citească singur, se schimbă și alegerea
Până acum, tu erai cel care citea. Dacă povestea avea fraze mai lungi sau cuvinte mai dificile, nu era neapărat o problemă: copilul asculta, întreba, se uita la ilustrații, iar tu explicai pe loc ce nu era clar.
Odată ce începe să meargă la școală și citește tot mai mult singur, apar alte criterii. Cât text este pe pagină? Poate citi fără să se oprească prea des sau îi ia atât de mult să termine o pagină încât pierde firul?
Uneori e foarte interesat de subiect și totuși abandonează cartea, pentru că lectura îi cere încă prea mult efort. Asta nu înseamnă că nu-i place să citească. Poate vrea să citească despre pirați, dar are nevoie de o carte cu mai puțin text și pagini mai ușor de parcurs. Iar pe măsură ce cititul devine mai ușor, poate alege singur din tot mai multe cărți.
Doi copii de aceeași vârstă pot pleca acasă cu două cărți diferite
Vârsta te ajută să restrângi puțin alegerile, dar nu îți spune ce îi va plăcea copilului.
Doi copii de opt ani intră într-o librărie. Unul caută imediat cărțile cu animale, știe deja zeci de specii și vrea să afle altele. Celălalt nici nu se oprește acolo: a descoperit de curând poveștile fantastice și caută dragoni, personaje neobișnuite și povești în care se întâmplă mereu ceva. Au aceeași vârstă, poate citesc la fel de bine, și totuși aleg complet diferit.
De aceea, recomandările de vârstă sunt utile ca reper, dar nu ar trebui să devină o regulă. Uneori îți spune mai multe întrebarea „Ce îl interesează acum?” decât „Ce se citește la opt ani?”.
Și dacă revine la o carte pe care o citea când era mai mic?
Să spunem că citește deja singur cărți cu capitole. Într-o seară însă scoate din bibliotecă o poveste ilustrată pe care o cerea pe la cinci ani. A făcut un pas înapoi?
Nu. Poate îi este dor de personaj. Poate i se pare amuzantă. Poate pur și simplu are chef de ceva ce cunoaște deja și nu îi cere niciun efort. La fel cum și tu poți reveni din când în când la o carte pe care ai mai citit-o și care îți place, și copilul poate trece firesc de la un tip de lectură la altul.
Biblioteca lui nu funcționează ca un dulap din care scoți definitiv hainele rămase mici. Unele cărți sunt lăsate deoparte. Altele reapar după luni. Iar unele rămân favorite mult mai mult decât te-ai fi așteptat.
Înainte să alegi următoarea carte, uită-te la ce îi place acum
Nu trebuie să ghicești. Ce carte ia singur de pe raft? Despre ce subiect vorbește des? Ce personaj își amintește chiar și după câteva săptămâni? Ce carte a lăsat neterminată și ce a spus despre ea? La ce raft se oprește când intrați într-o librărie?
Uneori indiciul apare într-o propoziție spusă în treacăt: „Știai că există animale care luminează în întuneric?” Poate că tocmai ți-a spus ce ar vrea să citească mai departe.
Până la urmă, nu există o vârstă „corectă” pentru o anumită categorie de cărți. Un copil poate fi atras foarte devreme de enciclopedii, în timp ce altul va prefera poveștile până la vârste mai mari. Important este să găsească suficient de repede acele subiecte care îi trezesc curiozitatea și îl fac să citească de plăcere.
