Viitorul e în ochii copilului, nu în contul de la bancă

Vivi Gherghe
viitorul e in ochii copilului totul despre mame

Viitorul copiilor, preocuparea de bază și atât de greșită a fiecărui părinte

Aș putea număra pe degetele de la o mână de câte ori am fost cu părinții mei în vacanță. Până pe la vreo cinci-șase ani, mergeam la mare în fiecare vară cu bilete de la Sindicat. Apoi, după ’90, părinții mei s-au responsabilizat brusc și au început să ne „asigure viitorul”: s-au apucat să construiască o casă. Aveau doi copii, dar o casă era exact ceea ce le lipsea. Unul dintre noi urma să rămână în casa bătrânească, adică în casa în care locuiam împreună cu bunicii din partea mamei, iar altul urma să rămână în casa cea nouă.

Ne-am certat toată copilăria din cauza celor două case, fie eu cu fratele meu, fie eu cu părinții, fie fratele meu cu bunicii, fie eu cu bunicii, fie fratele meu cu părinții, fie părinții cu bunicii, fie bunicii între ei, fie mama cu tata. De ce? Păi cine ar fi vrut să rămână într-o casă veche? Nici nu știam bine să-mi scriu numele, dar mă pricepeam de minune la imobiliare.

Viitorul nostru e departe de noi

Au trecut anii și, pe măsură ce am crescut și am plecat pe la școli, și eu și fratele meu ne-am croit drum departe de plaiurile natale, la sute de kilometri depărtare de cele două case care ne mâncaseră sufletul în copilărie.

Îmi amintesc aroganța mamei atunci când vorbea cu câte cineva și ținea neapărat să puncteze, printr-un „i-am asigurat” că are doi copii și două case… Ce să vrei mai mult?

Astăzi, are tot doi copii și tot două case și se gândește serios să vândă una, dar piața imobiliară la sat e ceva între troc și pomană. Cred că singurii clienți interesați cu adevărat am fost noi, eu și fratele meu, când eram copii

Mama regretă amarnic că și-a îngropat toată viața și toate veniturile într-o casă în care locuiește, de când a murit tata, aproape singură (dacă e să nu țin cont de câine, de pisică și de cele câteva păsări din ogradă), iar noi trecem, literalmente, din joi în Paște pe acolo.

În viitor, avem nevoie de trecut

Aș fi preferat și atunci, dar mai ales acum, ca părinții mei să nu fie atât de ”responsabili” și să nu-și consume zilele și energia pentru niște ziduri. Aș fi preferat să-mi amintesc plimbări, munți, plaje, locuri, întâmplări din vacanțele de vară, în loc de oale de mâncare, materiale de construcții, muncitori, probleme, certuri etc.

Aș fi preferat ca acum, în loc de o casă la 200 de kilometri de locul în care trăiesc de fapt, să am niște amintiri care să mă facă să zâmbesc. Aș fi preferat să vorbesc mai mult despre ce am văzut în X sau în Y loc, decât să am niște povești cu bunicul care a căzut de pe schelă, cu tata care s-a îmbătat cu banii de uși sau cu ăia care ne-au țepuit, dar care ar fi trebuit să ne aducă tabla pentru acoperiș.

Capcana viitorului

Din nefericire, cazul părinților mei n-a fost izolat și, se pare, s-a extins până și la generația mea. Am prieteni care muncesc 12 ore pe zi pe salarii bune, pe care le investesc în case sau apartamente, pe același principiu ca și părinții mei. Muncesc ore suplimentare, muncesc și în weekend și sunt mereu obosiți.

Copiii stau cu bonele sau, în cazuri fericite, cu bunicii. Urmează cursurile celor mai bune/scumpe școli, își petrec vacanțele în fel și fel de tabere scumpe în care au te miri ce activități. Își văd părinții rar și, atunci când îi văd, acestia sunt obosiți pentru că toată ziua muncesc pentru a le asigura viitorul: să le lase case, să le lase bani, să le lase averi.

Suntem dispuși să ne sacrificăm toată viața pentru ca ei să aibă, peste ani și ani, tot ce credem noi acum că le-ar trebui.

De când se nasc, nu facem decât să ni-i proiectăm într-un viitor îndepărtat în care se vor bucura de ”amintirile” materiale care le rămân de la noi și, în goana noastră pentru a le asigura acest viitor, uităm cu desăvârșire de prezentul pe care, vom constata mai târziu, îl consumăm prost.

Viitorul nu este departe. Viitorul este aici și începe acum. Viitorul e în ochii copiilor voștri. Uitați-vă în ochii lor și dacă vedeți altceva decât fericirea că sunteți lângă ei, atunci acest text este inutil și ați pierdut timp prețios citindu-l. Iertați-mă!

Citește și ”Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte”, de Robin Grille, cartea care te va ajuta să ai încredere în instinctele tale de părinte. O lectură obligatorie pentru fiecare părinte! Aceasta este disponibilă AICI.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa