Adulterul afectează unul din trei cupluri, însă mulți aleg să meargă mai departe. Povestea unei mame înşelate

Adulterul este larg râspândit şi afectează unul din trei cupluri, arată statisticile. Povestea unei mame înșelate și recomandările psihologului pentru reacțiile potrivite în astfel de situații.

Ileana Mirescu

Drama lăuziei mele: un soţ care pornise cu stângul în căsnicie, şi care părea că înşală. Spun «părea» pentru că nu am dovada palpabilă şi nici n-am mai căutat-o, din lipsă de timp pentru că în acea perioadă eu eram toată ziua cu copilul, dar şi din dorinţa de a nu o lua complet razna.

Din păcate pentru respectul meu de sine, dar şi pentru liniştea unui bebe de câteva luni, am reacţionat un pic cam violent. La propriu! Am ţipat, am trântit, am spart. Şi asta pentru că el încerca să plece în momentul în care îl confruntam cu ce ştiam. Am luat-o ca pe o sfidare la momentul respectiv şi voiam să tranşez lucrurile la cald, fără să-i mai dau posibilitatea să caute scuze.

Ce am facut? Am rămas, am plecat, apoi m-am întors.

Mai întâi, pentru confortul copilului, şi al meu, recunosc. Şi pentru faptul că nu-i puteam oferi lui bebe ce ar fi putut primi trăind lângă tată. Apoi, n-aveam nicio siguranţă materială, iar cu banii de la stat, ca fost angajat al statului, poţi cumpăra, cel mult, nişte scutece şi lapte praf.

Da, lapte praf, pentru că probabil din cauza stării mele emoţionale, lactaţia a scăzut considerabil, atfel încât la puţin peste patru luni, bebe a refuzat să mai sugă. Trist şi deprimant pentru mine, dar a trecut şi asta, acum creşte bine şi sănătos. Apoi, încet încet, am reluat timid un serviciu part-time, moment în care tatăl s-a apropiat foarte mult de copil şi viceversa.

Au fost momentele când am hotărât să renunţ temporar la ideea de a ieşi din căsnicia asta pentru că cei doi, tatăl şi fiul, se simt bine unul cu celălalt. M-aş considera egoistă dacă mi-aş priva fiul de joaca zilnică cu tatăl lui şi de consolidarea unei relaţii strânse pe viitor.

Se spune că o aventură se iartă, dar nu se uită…

În cazul nostru, nu e primul episod şi nici n-am totala convingere că e ultimul! Nu, nu am încredere în soţul meu, şi nu mă refer aici doar la relaţiile cu alte femei, n-am încredere în general. Dar nici nu mai stau să controlez. Din contra, are mai multă libertate decât a avut chiar la începutul relaţiei.  Acum tot ce vreau este să ne creştem copilul frumos, într-o aparentă linişte şi căldură. În timp, sper să-mi recâştige încrederea, să mă convingă că gesturile frumoase pe care le face acum nu sunt numai de moment şi ca doar noi contăm pentru el”.

Ce este adulterul şi câţi trec peste?

În termeni simpli adulterul, tradus şi prin infidelitate, înseamnă a avea relaţii sexuale cu un alt partener din afara căsătoriei. Adulterul mai poartă şi denumirea de relaţie extraconjugală. Termenul de „adulter” poartă adesea şi o semnificaţie morală sau religioasă, în timp ce „relaţie extraconjugală” este neutru din acest punct de vedere.

Adulterul este larg râspândit şi afectează unul din trei cupluri. Un raport publicat în „Journal of Couple and Relationship Therapy” notează că, până la vârsta de 40 de ani aproximativ 50% dintre soţii și 60% dintre soţi vor avea cel puţin o aventură extraconjugală. Psihologii estimează, astfel, că doar 35% dintre aceste cupluri vor rămâne împreună. Ceea ce înseamnă că majoritatea relaţiilor afectate de adulter se vor destrăma.

Şi totuşi, pentru cei 35% care aleg să meargă împreună mai departe există viaţă după adulter. Acelaşi raport spune că multe cupluri au rămas împreună cu ajutorul terapiei.

Conotaţii psihologice

Psihoterapeutul Claudia Necula ne-a explicat ce ar trebui să facem într-o astfel de situaţie:

„Primul lucru pe care ne putem focaliza este momentul în care infidelitatea s-a întâmplat. Sarcina, naşterea, apariţia copilului în viaţa celor doi părinţi, toate au avut o semnificaţie în acest context pentru ambii parteneri. La fel şi “iertarea” ce urmează după câteva luni. Acest context de transformare şi sensibilitate a cuplului amplifică trăirile emoţionale.

Termenul folosit, „a înşela” are în sine conotaţia de „trădare”, „minciună”, „fals”, „păcăleală”.

Imaginea fantasmatică a cuplului unit se spulberă şi o data cu ea toată încrederea investită până în acel moment în  partener. Imaginea de sine poate fi de asemenea afectată deoarece partenerul înşelat simte nu numai faptul că a fost trădat, ci că el însuşi s-a trădat pe sine printr-o alegere greşită a partenerului „trădător” în cele din urmă. Aceste constatări sunt însoţite cel mai adesea de sentimente de tristeţe, de furie, dar şi de vină pentru a nu fi corespuns aşteptărilor, dorinţelor celuilalt, de a fi eşuat.

Cadrul creat de venirea pe lume a unui bebeluş adaugă acestui amalgam de emoţii teama, insecuritatea, supraprotecţia, uneori chiar disperarea ce însoţeşte distrugerea unor iluzii.

După ce acest uragan de emoţii se domoleşte şi dacă între cei doi îşi face loc comunicarea şi curiozitatea autentică, ambii au şansa să descopere o frumoasă lecţie de viaţă, să crească, să îşi maturizeze aşteptările unul faţă de celălalt, să îşi descopere nevoile reale ce i-au adus până în acest punct în care să înşele şi să se lase înşelat.

Responsabilitatea este a amândurora. Dar pentru asta, trebuie să treacă dincolo de actul convenţional al iertării, să încerce să privească ce s-a întâmplat dincolo de o vină ce poate să fie sau nu iertată. Trebuie să ajungă la înţelegerea dinamicii relaţiei lor construite încă dinainte de actul infidelităţii, la înţelegerea semnificaţiei momentului în care aceasta s-a produs şi la redescoperirea valorilor comune. Uneori un demers psihoterapeutic poate fi de ajutor în aceste situaţii.”

Când la mijloc sunt copiii

Ce simte  un copil care se află între doi părinţi care trec printr-o criză provocată de adulter şi cum este el afectat pe mai târziu?

Un copil simte tensiunea dintre cei doi părinţi, simte răceala lor unul faţă de celălalt, tăişul cuvintelor, aruncătura privirii, lacrima din colţul ochiului, transpiraţia furiei, neliniştea celui înşelat, stânjeneala celui care este infidel. Simte toate aceste lucruri, dar nu ştie să şi le explice. Le preia ca atare şi le caută singur o explicaţie. Una dintre ele poate să fie faptul că propria lui persoană este de vină pentru toate aceste lucruri.

În sufletul lui încolţeşte şi se dezvoltă o vină covârşitoare şi inexplicabilă. Sau anticipează că ceva foarte important urmează să se întâmple. Începe să se dezvolte pas cu pas anxietatea. Poate deveni mai irascibil, poate solicita cu insistenţă atenţia părinţilor pentru a-i defocaliza de pe relaţia lor şi a se concentra pe nevoile lui.

Sau poate creşte cu toate aceste incertitudini, cu toate aceste modele comportamentale pe care inconştient şi le va însuşi şi le va replica la rândul lui, la momentul potrivit. Lipsa de autenticitate şi de asumare a deciziilor în relaţii îşi lasă invariabil amprenta în atitudinea celuilalt, cu atât mai mult în construirea unei proaspete personalităţi.”, ne descifrează psihoterapeutul Claudia Necula.

Cine iartă mai des?

Un studiu american tranşează problema infidelităţii în căsnicie şi plasează femeile şi bărbaţii pe locuri diferite. În timp ce 75% dintre femei sunt dispuse să acorde o a doua şansă partenerului care le-a înşelat, bărbaţii nu sunt atât de inimoşi. Ei declară că, odată ce partenera lor a înşelat, îşi pierd încrederea în ea şi doar 23% dintre ei pot trece peste adulter.

De ce se întorc femeile într-o relaţie după adulterul partenerului şi câtă siguranţă de sine mai au în continuare? Psihologul Claudia Necula, ne dă câteva indicii despre cum reacţionează femeile şi bărbaţii după ce au fost  înşelaţi.

Deseori o femeie alege să îşi ierte bărbatul şi să mai acorde una, două, n şanse pe fondul unor motive mai mult sau mai puţin asumate conştient. Este vorba despre acele beneficii secundare care ţin oamenii nepotriviţi alături timp de o viaţă întreagă, în ciuda supărărilor zilnice şi a conflictelor cu care se confruntă.

Putem pune în această categorie propriile insecurităţi (emoţionale sau materiale), teama de eşec, complacerea, impresia de bine faţă de copii, o nevoie inconştientă de autopedepsire, loialitatea faţă de părinţi în viziunea conservatoare asupra familei, nevoia păstrării iluziei unei familii perfecte şi multe altele.”

Bărbaţii, pe de altă parte, iartă mai greu.

Sunt, oare,  bărbaţii înşelaţi mai mândri decât femeile şi renunţă la căsnicie mai repede decât femeile, şi de ce?

„Acestea sunt nişte diferenţe cultural însuşite, şi îşi au originea în modelul patriarhal care ne guvernează societatea, dar şi în diferenţele biologice care determină la rândul lor diferenţe psihologice în asumarea masculinităţii şi a feminităţii, în raportarea la celălalt sex. Este un model transmis transgeneraţional, centrat în jurul temei posesivităţii, şi însuşit de fiecare băieţel şi fiecare fetiţă în parte. Dar nimeni nu are nimic de învăţat dacă se ghidează după orgolii în deciziile luate”, spune Claudia Necula.

Cum continui căsnicia dupa infidelitatea partenerului tău?

„În urma infidelităţii cu siguranţă că relaţia se schimbă, dar această schimbare poate fi şi într-un sens bun. Cei doi parteneri se pot redescoperi unul pe celălalt prin explorarea nevoilor neîmplinite care au stat în spatele adulterului (şi care pot avea rădăcini mult îndepărtate), pot să-şi restructureze scara de valori şi relaţia, sau pot descoperi şi-şi pot asuma cinstit faptul că nu sunt potriviţi unul pentru celălalt şi îşi pot urma căile separate în viaţă.

Dacă femeia consideră că relaţia este compromisă şi totuşi alege să o continue, atunci imaginea de sine va avea desigur de suferit, pentru că cine, în afară de ea însăşi, a făcut acest compromis? Devine o femeie care a făcut sacrificiul acceptării soţului înapoi, cu alte cuvinte – i-a făcut un favor – şi acest fapt, deşi îi poate “bandaja” stima de sine, va aduce necontenit conflicte între cei doi.

Neîncrederea va fi constant o piatră de poticnire. Siguranţa şi echilibrul emoţional nu pot apărea decât în urma descoperirii şi acceptării motivelor reale care au stat la baza infidelităţii şi în urma asumării unei decizii autentice”, zice Claudia Necula.

Psihologii recomandă terapia de cuplu pentru salvarea unei căsnicii, însă atunci când cei doi nu sunt siguri de această metodă ori nu au resursele materiale necesare, ei îi încurajează pe cei doi parteneri la o comunicare cât mai onestă, să fie conştienti că într-un adulter ambii pot fi vinovaţi iar aruncatul vinei nu este o soluţie.

  • Analizaţi împreună unde s-a produs ruptura şi hotărâţi de comun acord dacă puteţi repara ce s-a stricat.
  • Dă o şansă casniciei tale doar dacă simţi cu adevărat fără să îi reproşezi în mod repetat partenerului tău că te-a înşelat.
  • Dacă tu eşti cea care a înşelat, încearcă să îi asculţi durerea partenerului tău pentru a putea trece mai departe.

CITEȘTE ȘI:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa