Am zile în care îmi vine să plâng de oboseală, de nervi, de bucurie, de nerăbdare, de durere, de fericire. Am zile în care aș vrea să fiu un animal.
Am zile care încep frumos și continuă prost. Am zile care încep frumos, continuă frumos și se termină prost. Am zile care încep prost și se termină bine. Am zile în care singura mea consolare e faptul că am zile. Punct.
Viața unei mame, contrar a ceea ce vedem prin filme, nu e nicidecum cu copii care adorm seara singuri, în camera lor, cu ușa închisă, după ce mama le-a citit o poveste și i-a pupat pe frunte. Copiii nu mănâncă numai din farfurie și numai pe masă, șireturile de la încălțămintea copilului au talentul de a se încurca în momentul în care trebuie să ieși pe ușă, shake-ul are zile în care se întinde pe canapea și pe covor, oul moale fiert se pricepe de minune să alunece fie de pe masă, fie din mâinile copilului, pe hainele de grădiniță.
Te regăsești în ce povestim în acest articol? Atunci te invităm să citești și Când mama e furioasă.
Pornirea spre grădiniță se poate petrece și în 15 minute, dar și într-o oră, în funcție de intensitatea dramelor fiecărei dimineți. Drumul spre grădiniță nu e mereu drept și senin și, de multe ori, e plin de tot felul de obstacole, de la oameni care îl mângâie pe cap la semafor, până la oameni care îl invită la ei acasă sau, mai rău, îi zic că îl iau direct, fără nicio invitație.
Și în acele zile mi-aș dori să fiu altceva!
Mama leoaică
Nu vreau să fiu animal de pradă, dar vreau să fiu o fiară de temut atunci când cineva se atinge de copilul meu chiar și cu un deget. Nu vreau să-l văd nicio clipă nefericit și suferind și știu că nu îl voi putea proteja de tot ce va înfrunta în viață, dar acum, când e pui, dacă prind pe cineva că atentează la starea lui de bine și la spațiul să personal, mi-aș dori să scot ghearele, să răcnesc și să sar la jugulară. Mi-aș dori să-l apăr de toate primejdiile și de toți prădătorii, aș merge în cerc în jurul lui cu colții la vedere. Dacă aș fi leoaică. Dar nu sunt. Sunt mamă-om și, pentru binele celor din jur, bine că nu sunt mamă-leoaică.
Mama focă
În afară de faptul că gestația durează mai mult, n-aș avea nicio problemă să-mi alăptez copilul numai o lună și jumătate și, în acest timp, să-l învăț tot ce ține de viață. În câteva luni, termin cu mămicia. Puii de focă devin independeți foarte repede și se nasc pregătiți pentru asta – se nasc cu un creier foarte mare, aproape cât 70% din cel al mamei (la om e cam 25%). Deci sunt și deștepți de mici, vorba aceea! E drept că foca își părăsește puiul după cele șase săptămâni, cât îi ia să-l învețe să se descurce singur, și asta n-as putea să fac, dar am momente în care mi-aș dori ca și puiul de om să învețe să se descurce singur cât mai repede!
Momentan, într-o singură privință aș putea să spun că sunt aproape mamă-focă: numărul kilogramelor. 🙂
Mama râmă
Fără nicio legătură cu faptul că aș fi doi în unu, pentru că asta deja cam sunt, dar dintr-un motiv aș vrea să fiu râmă și din altul chiar aș crede că sunt. Mă simt ca o râmă în zilele în care sunt obosită, copleșită de probleme, tristă și lipsită de vlagă. Atunci, chiar simt că mă târăsc ca o râmă…
Și aș vrea să fiu râmă pentru că aș vrea să mă regenerez. Aș vrea, pur și simplu, să mă repar. Să-mi repar, în fiecare seară, după o zi grea, psihicul obosit și să am puterea și răbdarea de a mă juca ascunselea prin casă cu un copil de șase ani plin de energie. Aș vrea să mă pot regenera după nopțile în care îi monitorizez febra și îi șterg mucii. Aș vrea să mă regenerez după fiecare nor care-mi umbrește existența.
Dar nu pot. Nu sunt nici mama-leoaică, nici mama-focă, nici mama-râmă, sunt doar mama-om, iar mamele-om au zile în care își mai doresc să fie și mame-căluț-de-mare – să n-aibă nicio treabă și să facă tatăl totul, dar și mame-vidră – să doarmă cu puiul pe burtă:
Dacă tot am vorbit despre diferite mame, iată de ce nu trebuie să te pui niciodată cu mamele.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să ne dai like și pe Facebook. Te vei întâlni cu multe articole simpatice!
