Povestea Rowenei, fata care, dintr-o comunitate de romi argintari, a ajuns să lucreze pentru Google, în New York

„Suntem femei, dar dincolo de această etichetă suntem suflete care își doresc să creeze, să exploreze, să înfrunte viața în felul lor propriu”. Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, Rowena, care va deveni în curând mamă, povestește cum a reușit să-și ia viața în propriile mâini.

Laura Udrea, redactor
Rowena Marin. Fata care a încălcat toate regulile pentru a fi cine e azi

    Rowena Marin locuiește în New York și lucrează la Google. Este co-fondatoarea unei companii, a unei comunități pentru femei și scriitoare. Înainte de a ajunge aici, Rowena a fost doar o fată dintr-o comunitate conservatoare de romi argintari din București, o fată al cărei rol în viață era predefinit, ca al majorității femeilor din comunitatea ei. Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, Rowena, care va deveni în curând mamă, povestește cum a reușit să-și ia viața în propriile mâini și să ajungă acolo unde fetele din comunitățile conservatoare nici nu îndrăznesc să viseze.

    Am plecat din Baia Mare, Maramureș, unde m-am născut acum 34 de ani și unde am crescut până la 8 ani, înconjurată de cei din comunitatea mea de rromi argintari. Nu știu exact câți suntem. Probabil câteva sute, dar pe acea vreme eram foarte legați unul de altul, chiar dacă nu locuiam neapărat în același oraș. Lumea mea era comunitatea mea. Părinții mei au fost primii tineri cu studii superioare. Mama a terminat clasa a X-a, iar tata, facultatea. Majoritatea celor din generația lor aveau câteva clase; minimul legal sau minimul necesar pentru a avea un permis de conducere. Învățam de mici să gestionăm banii, pentru că, la bază, argintarii sunt comercianți, iar școala îi ajuta la număratul banilor. Dar odată ce argintarii din generația părinților mei aveau aceste noțiuni, educația nu mai avea niciun sens. Bunicii mei și generațiile anterioare se semnau cu degetul, deci nici gând de mers la școală.

    Rowena

    Dar ea era altfel. Avea vise. A simțit mereu că lumea ei nu se rezumă la granițele comunității de romi. La 21 de ani, Rowena a încercat să plece la studii în Anglia. A renunțat la visul acesta pentru a nu-și strica reputația în comunitate. Ca tânără necăsătorită, risca să nu o mai ia nimeni de nevastă dacă ar fi pățit ceva prin Anglia. A intrat la Academia de Studii Economice din București. Conform tradițiilor lor, s-a căsătorit (nelegal) la 22 de ani cu băiatul cu care începuse o relație la 19 ani. Tatăl îi murise când ea avea doar 10 ani, locuia cu mama ei, iar destinul ei prestabilit de legile comunității se rezuma la a avea copii, o mașină mai bună și la susținerea familiei.

    Singurul lucru care o diferenția de celelalte femei era educația de care avusese parte fiind „fata lui tata“, un adevărat filozof în comunitatea lor de romi argintari. În rest, regulile erau clare – bărbații făceau bijuteriile, iar femeile le vindeau. Pe lângă vânzarea la tarabă, Rowena lucra cu fratele ei la o firmă de consultanță. Plecase deja din Baia Mare cu toată familia, acum locuiau la București.

    Împreună cu tatăl ei, când era mică. Cu mama, acasă.

    În fața morții, i-a murit frica. Și a plecat.

    La 25 de ani, viața Rowenei, care intrase deja pe aceeași traiectorie pe care o avusese și viața mama ei, s-a schimbat brusc, după moartea tragică a băiatului unui văr primar, un copil de 19 ani care avea visuri ca ale ei – să plece, să descopere lumea, pe el, și să-i ofere mamei lui un trai mai bun. În fața morții lui, a descoperit că doar frica este ceea ce o ține încă în locul acela. Frica de a nu se descoperi niciodată, frica de a nu reuși să devină ceea ce își dorea să devină, frica de a nu rămână singură.

    Deși luase hotărârea să se despartă de băiatul cu care era și despre care aflase că o înșelase, ca să liniștească spiritele, le-a spus tuturor că vor lua doar o pauză. În aceeași săptămână a aplicat pentru un masterat în Madrid și pentru o bursă educațională. Cinci luni mai târziu, se muta în Spania. Le primise pe amândouă!

    Mai întâi, și-a descoperit curajul

    Își amintește că s-a mirat de cât de bine pregătită era față de colegii ei de la facultatea cu campus din Spania. Descoperise că e curajoasă. Și informată. Apoi a devenit voluntară pentru o asociație studențească ce organiza un Start-up Weekend în campus. În scurt timp, a devenit lider al organizatorilor. Descoperise că, fericită fiind, putea aduce bucurie și motivație și altora.

    Pentru că masteratul pe care îl urma presupunea să studieze în mai multe locuri din lume, în iarna aceea plecase în Asia. Mai întâi, Mumbai, India. O vizită într-un bazar indian a ajutat-o să-și redescopere abilitățile de negociator pe care le învățase acasă, în comunitatea de romi argintari. De Moș Nicolae, anul acela, era în Beijing. Pusese pe Facebook o poză cu ea însoțită de melodia Acasă, a lui Smiley. A primit mesaje de la cei din familie care nu vedeau cu ochi buni această părăsire a lumii lor. A fost momentul în care a decis să se îndepărteze sufletește de ei. Să nu mai spună nimănui cine e ea și de unde vine. Nu o ajuta nici faptul că e româncă, cu atât mai puțin că e de etnie romă, nici măcar că e femeie. A decis să continue să se descopere. Dar drumul vieții avea alte planuri cu ea…

    De la stânga la dreapta: Patrick – nepotul Rowenei; sora ei, Loredana; Ana – nepoată, fetița lui Lucian; Andrei – nepot, băiatul lui Lucian; Cristina – mama lui Andrei; fratele ei, Lucian; Raymond – cel de-al doilea frate; Mihaela – soția lui Ray; Alexandru – nepot, fiul lui Ray; Rowena și, pe scaun, mama ei. „Numele ei este Ileana, dar ea este Buna“, completează Rowena. @ Luchian Comsa

    Întoarcerea acasă și a doua plecare. Definitivă

    Primul job l-a avut într-un start-up. Doi ani de basm, după cum spune. Salariul era suficient cât să-și plătească chiria la Madrid, să trăiască decent și să trimită și bani acasă. Mama ei nu mai trebuia să vândă la tarabă în Obor. Apoi a apărut un alt job, în Paris. Sora ei mai mare i-a dat vestea că va avea un copil. Apoi a aflat că firma la care lucra se va închide. Constrânsă de toate acestea, a decis să se întoarcă acasă.

    Doar că Rowena nu mai era doar o femeie romă. Experiențele prin care trecuse, descoperirea de care avusese parte o schimbaseră și o făcuseră nepotrivită în comunitatea ei de romi. Avea curaj să-i înfrunte, să-și spună părerea, și cel mai important, nu mai simțea frică. Își amintește ultima discuție avută cu băiatul care îi fusese sortit de comunitate, dar cu care era în pauză de relație: „O femeie e femeie cu adevărat când știe să facă față la tot și reușește să îndrepte lucrurile”, zicea el. „Atunci de ce are nevoie de un soț?”, îl întreba ea.

    În New York, orașul unde locuiește și lucrează astăzi (stânga). Susținându-și discursul, la Aruba Motivation Summit

    Capitolul final

    A aplicat pentru un job la IBM și a început un capitol nou. Un capitol în care a pus punct definitiv relației cu băiatul cu care era de la 19 ani. Convingerile lor erau foarte diferite. Un capitol nou care a însemnat a doua plecare de acasă și redescoperirea ei până la capăt.

    A aplicat pentru un nou job, de data aceasta la Google, și a plecat definitiv din țară, în Irlanda. A lucrat alături de colegi, femei și bărbați, din toată lumea și s-a convins, în cele din urmă, de faptul că este egală cu ceilalți. Dumnezeu i-a așternut în față drumul pe care trebuie să-l urmeze prin oamenii pe care i-a cunoscut. Spre exemplu, colega din Grecia. Cea mai bună din clasa ei, terminase magna cum laude la Oxford, în Anglia. Blondă, înaltă, cu ochi albaștri, mari – cum o descrie Rowena, intimidantă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Până când a aflat că mama ei a terminat școala la aproape 50 de ani, pentru că la 18 a fost obligată de familie să învețe să coasă și să se mărite. Descoperirea asta le-a unit. 

    Suntem cu toții făcuți din același aluat, indiferent de unde venim. Dar în niciun caz nu suntem inferiori sau superiori nimănui. Lucrez pentru o companie care întruchipează valorile diversității și incluziunii. Locuiesc cu soțul meu, în New York, și așteptăm o fetiță, în două luni. Dar cel mai important este că iubesc și mă simt cu adevărat iubită și îngrijită, așa cum ar trebui să fie fiecare femeie. Acest nivel de intimitate și dragoste era ceva la care nici nu știam să visez, pentru că nu l-am văzut la nimeni în jurul meu. În comunitatea mea cu siguranță sunt cupluri care se iubesc cu adevărat, dar e aproape imposibil să își permită să exploreze acea iubire, pentru că sunt foarte multe presiuni din partea celor două familii care se unesc, și/sau greutățile vieții nu le oferă ocazia. Iar pentru că eu și Roger ne ajutăm foarte tare, în ultimii doi ani am pus pe picioare o companie: The School of Reinvention și amândoi am publicat câte o carte. Cartea lui se numește The Journey to Reinvention și face parte din categoria self-help, pentru că la bază el este profesor, coach și speaker motivațional. Iar eu am scris un memoir despre propria mea călătorie către răspunsul la întrebarea: Cine sunt eu pe lumea aceasta? Nici unul dintre noi nu am fi devenit autori dacă nu ne-am fi susținut reciproc.

    Rowena
    În câteva săptămâni, Rowena se pregătește să devină mamă. În dreapta, alături de Roger Osorio, soțul ei

    Lungul drum al cărții spre public

    Cartea Rowenei este, de fapt, jurnalul în care a scris mai bine de 10 ani despre femeile din comunitatea în care a crescut, povești care se împletesc cu povestea ei. Nu s-a gândit niciodată să publice. Dar, într-o zi, comentariile extrem de rasiste la un articol despre un tânăr de etnie romă care lucrează ca fotomodel în New York au pus-o pe gânduri. Și unul dintre aceste gânduri a fost să scrie o carte din care oricine să poată învăța ceva despre el însuși. A fost sfătuită să scrie un eseu și să-l publice în România. Așa a făcut. Apoi s-a mutat în SUA și a întâlnit-o pe Cécile Barlier și cartea ei, A Gypsy’s Book of Revelation.

    Am luat legătura cu ea și mi-a devenit mentor. M-a îndemnat să mă înscriu la o școală numită The Writes Studio, unde am cunoscut-o pe minunata Michelle Herman, care folosește o tehnică foarte interesantă pentru a încuraja începători ca mine să scrie povești scurte. În câteva luni aveam deja prima parte a ceea ce este acum cartea mea. Așa am început. Apoi, în timp ce scriam diverse povești scurte despre femeile din familia mea, am văzut imaginea de ansamblu, am văzut ce ne leagă și de ce suntem așa cum suntem. De aceea am decis să le pun laolaltă în aceste 4 părți ale cărții. Astfel, sper ca oricine să vadă cum istoria familiei ne afectează deciziile și cum deciziile de supunere ale generațiilor anterioare pot avea implicații și în viața noastră.

    Rowena
    Alături de Michelle Herman (centru) si alte colege de la The Writes Studio

    Pentru a putea găsi banii necesari publicării cărții, Rowena a inițiat o campanie de finanțare prin crowdfunding (o tehnică de finanțare a proiectelor folosind forumuri, platforme de socializare, resurse online).

    Tocmai s-a încheiat campania de crowdfunding, care a reprezentat partea a doua a unui program de 12 luni în cadrul Georgetown University, menit să ajute un autor nou să publice o carte de la zero. Prima parte a fost scrierea manuscrisului, timp de 7 luni. Am încheiat campania la început de septembrie și am reușit să strâng fondurile necesare pentru a publica atât varianta print, cât și e-book și audiobook. Iar acum începe ultima parte – cea de editare și publicare a cărții. Cartea va deveni disponibilă în ianuarie 2023, în limba engleză. Anul viitor o voi traduce și în limba română și va fi disponibilă în librării și online. Sunt foarte recunoscătoare pentru susținerea de care am avut parte în acest proces.

    Rowena
    Anul viitor, în 2023, cartea Rowenei va fi disponibilă și în limba română

    Astăzi sunt Rowena, viitoare mamă, autoare, soție și mai presus decât orice – femeie. Aceste identități sunt, evident, doar pălării pe care le port în funcție de nevoie; mâine dacă îmi propun pot fi doar fata de etnie romă din Baia Mare, în altă zi co-fondatoarea ONG-ului Women Manifesto, iar în altă zi cineva nou. Acum că mă cunosc pe mine destul de bine, pot schimba aceste haine ușor pentru că nu mă leagă nimic. Sunt liberă să decid cine sunt, în fiecare zi. Iar acesta este cel mai frumos dar pe care puteam să mi-l fac vreodată.

    Rowena

    Dacă ți-a plăcut povestea Rowenei Marin, citește și poveștile altor femei puternice:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa