Prima zi de școală în anii `90: o uniformă, două pampoane și trei gulerașe croșetate

TOTUL DESPRE MAME

Cu nostalgie, despre prima zi de școală

(Delia Grigoroiu)

Vara a trecut, pozele de pe plajă sunt puse la păstrare într-un folder cuminte. Afară miroase a toamnă, au început să cadă castane pe asfalt și, inevitabil, se apropie începerea școlii. Niciun alt moment nu e mai bun pentru a ne aduce aminte de prima noastră zi de școală, de uniformele pepit de pe vremuri și de pampoanele devenit simbol al anilor ’80:

Când mă gândesc la școală, mă gândesc la următoarele cuvinte:

– Adu uniforma la baie că mâine o spăl și vreau să se usuce până seara să am timp să o și calc.

Vă recomandăm și ”Mitul temei pentru acasă”, de Alfie Kohn. Într-un sistem de învățământ în care aproape toate practicile au un discret parfum de absurd, lectura acestei cărți e un exercițiu de gândire critică aproape revoluționar. Detalii AICI.

Pentru fixarea cunoștințelor, vă aduc aminte că uniforma, unica uniformă din ciclul școlar 1-4 era dintr-un bumbăcel subțire, albastru marin, care se usca pe culmea de rufe la câteva adieri de vânt, nicidecum într-o zi întreagă, așa cum se neliniștea mama. Însă, ca fluxul de treburi casnice să fie complet, întotdeauna uniforma se spăla sâmbătă dimineață, după o înmuiere în prealabil de vreo oră, ca să iasă petele de cerneală, desigur.

Uniforma se apreta, apoi se călca cu mare grijă seara, înainte de apusul soarelui, și se așeza cu atenție să nu facă cute până luni dimineață, desigur, într-un loc ferit de joaca copiilor din casă. Cel mai sigur loc era un scaun lipit de o masă la care se ajungea cu mare greutate. Câteodată o mai așeza mama în dulapul adulților, pe umerașele cămășilor la fel de apretate în aceeași sesiune de călcat. Practic, uniforma devenea un scut pe care îl purtai doar pe drumul spre școală, preț de 5 minute, timp necesar unui material textile să se înmoaie. Apoi, după luptele din prima recreație devenea cârpiță.

Cele două pampoane albe

Următoarea operațiune era întotdeauna legată de cele două pampoane albe, în fiecare săptămâna spălate, apretate și așezate ca niște bibelouri la uscat. Și ele erau călcate și parfumate, mai apoi, iar greul greu era atunci când trebuia să fie montate pe o coroniță albă. Câțiva ani mi le-a cusut mama, până printr-a patra, pentru că eram de nota 10 la obiectul de studiu „Atelier”, mi-a fost predată mie această onoare de a coase pampoanele pe coronița de păr. Pe care, desigur, o purtam cu mare greutate chiar din cauza greutății pampoanelor din tulle dantelat.

Gulerașele!

Gulerașele erau de mai multe tipuri: croșetate (mândria familiei), dintr-o dantelă apretată sau dintr-o pânză albă dantelată. Eu aveam trei, de schimb. Niciodată nu știai când se poate murdări un guleraș în timpul săptămânii, și mai ales ce fel de pete pot apărea. Gulerașele mele stau și acum într-un dulap așteptând să le iau de acolo și să le aplic pe vreun tricou sau vreo rochie vintage.

Fiecare toamnă reîncepea cu scosul de la naftalină a garderobei mele de școală, iar mirosul din hainele proaspăt primenite mă duce mereu înapoi cu gândul la anii de școală.

Prima zi de școală sau „copilul cu trei capete”

(Vivi Gherghe) 

Am așteptat prima zi de școală cu sufletul la gură. Într-un fel, pentru mine era ziua în care deveneam mare. Mă săturasem să fiu aia mică. Aveam un frate mai mare cu patru ani decât mine. El mergea la școală, iar eu eram, așa cum am scris: aia mică. În mintea mea, școala era ceva care te făcea mare.

Abia așteptam să termin cu grădinița și să intru și eu în rândul lumii.

Visam zi și noapte la uniforma cu pătrățele. Bine, eu mă visam într-una mai micuță, mai potrivită, pentru că uniforma pe care mi-o cumpărase mama era mare de mine. (Eu n-am purtat niciodată, în copilărie, haine adecvate vârstei pe motiv că cresc. Mereu aveam pantalonii îndoiți, mânecile suflecate, ca să nu mai zic că în fiecare pereche nouă de încălțăminte eram ca-n bărci. Asta mă deruta cumplit. Pe de o parte creșteam, iar pe de altă parte rămâneam tot aia mică. ) Dar lasă, că mă duc eu la școală și mă fac mare! îmi ziceam mereu.

Cu chiu, cu vai, a venit și prima zi de școală. M-am îmbrăcat în uniforma pe care o aveam, mi-am pus șorțulețul, mi-am pus niște dresuri groase (că era curent dimineața) cu pantofi de lac. În uniforma mea cea mare, lungă până peste genunchi,  arătam ca o mămăiță care numai că nu aveam batic pe cap!

Oricum, ar fi fost minunat dacă aș fi avut batic! Înainte să ies pe ușă, mama m-a oprit și a scos ceva din sertar. Îmi făcuse ea niște fundițe, niște pampoane. Eram tunsă scurt, băiețește, dar mama mi-a înșirat pampoanele pe o cordeluță și mi le-a trântit pe cap. Înițial, am crezut că sunt frumoasă. De fapt, eram convinsă că pampoanele astea erau tot ce mă împiedica să fiu desăvârșită. Am ieșit mândră din casă, cu ghiozdanul în spate, cu mama de mână. La poartă, ne aștepta fratele meu. Eu am ieșit veselă, afișând un zâmbet până la urechi. Fratele meu nu era așa vesel ca mine, dar când m-a văzut parcă i-a dispărut orice urmă de bucurie de pe față.

S-a uitat la mine, aproape că s-a strâmbat și apoi i-a zis mamei:

– Dă-i alea jos!

Ce să-mi dea jos? Ce să-mi facă? Ce? m-am revoltat în minte.

– Hai, mami, dă-i alea jos. Tu nu vezi cum arată?

– Ce-are? Sunt frumoase! Ce au?

Era vorba despre pampoanele mele. Mi-am dat seama abia când am ajuns la școală și m-am văzut în geamul de la sala de clasă. Pampoanele mele erau chiar mai mari decât capul meu. Dacă te uitai la umbra mea, ziceai că am trei capete. Atunci mi-am dat și eu cordeluța jos să le văd. Nici măcar nu erau așa cum văzusem eu pe la alte fete. Ale mele erau făcute dintr-un material ca perdeaua simplă (adică fără niciun model), uriașe și, în loc să fie albe, erau cam îngălbenite.

De ce mi le-o fi cumpărat mama pe cele mai mari? Și-o fi imaginat că-mi crește capul? Le-am dat jos atunci și nu le-am mai pus niciodată. Au sfârșit prin sertarele din casa bunicilor. Am aflat peste câțiva ani că mama își tăiase rochia de mireasă ca să-mi facă mie pampoane.

P.S. Nu e de mirare că în familia mea nu s-a păstrat nicio poză din prima mea zi de școală.

Dar voi? La voi cum a fost prima zi de școală?

Fetița cu trei capete a crescut și a scris o carte, pe care o găsiți aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa