Haideți să recunoaștem, putem deveni niște scorpii la care partenerii noștri să se gândească mai degrabă cu teamă decât cu tadrețe! 
Unele dintre noi reușesc să-și modeleze atât de bine soții, încât după o vreme ei sunt convinși că a fost ideea lor să renunțe la seara de ieșit cu băieții pentru că trebuie s-o ducă pe aia mică la balet. Însă, în general, ei cam acționează de capul lor, iar când simțim că s-au cam săturat de cicăleala noastră ne apucă, tot pe noi, spumele. Ah, ce mi-o fi trebuit bărbat? Nu puteam eu să stau singură, uite, acum îi lăsam pe ăștia mici la mama, ieșeam și eu la disco cu fetele, beam o bere, două, trei, mă ciocneam cu vreun necunoscut pe ringul de dans, poate se înfiripa vreun flirt, un blues ceva, ne mai pipăiam și spre dimineață gata, fără obligații, fără șosete aruncate lângă coșul de rufe, fără observații malițioase că nu gătesc niciodată ce-i place lui, ci numai ce le place lor, copiilor. Vă sună cunoscut acest scenariu? Bine, nici nu mai contează că nu-i mai spune disco, ci club, că nu se mai bea bere, ci mojito, dar cine spune că nostalgiile trebuie să fie în pas cu moda? Sau încă una: auzi întâmplător o melodie la radio și brusc rememorezi vremea când erai o divă rebelă cu plete în vânt, sânii stăteau bine la locul lor și el, ah, el te strângea în brațe ca într-o menghină și tremura imberb în timp ce te săruta în lumina obscură a vreunei sufragerii comuniste plină de mileuri, în timp ce la casetofon se auzea Looove huuurts, looove huuurts, baby! Era drăguț, mirosea bine și te iubea tare, oare pe unde o fi el, o fi cu cineva? Oare are aceleași buze cărnoase? Oare acum ce miroase așa a ars? Ups, friptura s-a lipit de tigaie. Cam așa stă treaba cu noi, nu ni-i imaginăm pe iubiții din tinerețe cu burtă și chelie, așa n-are niciun farmec. Bine, fie, voi mame serioase, nu vă imaginați nimic de genul ăsta. Doar noi, astea mai hormonale și puse pe nostalgii. Nouă ne place un zâmbet aruncat la semafor de un necunoscut din mașina de alături, ne place un compliment inofensiv făcut de vreun coleg mai îndrăzneț, ne place când tânărul vânzător de la raionul de haine ne recomandă o bluză cam de puștoaică pe motiv că ne-ar confunda cu una. Ne place, place, place. Dar și lor, soților, le place. Să fie admirați, să întoarcă o necunoscută capul după ei pe stradă din cine știe ce motiv inexplicabil, să primească un compliment din senin.
Nu vă instig la adulter, Doamne ferește!
În fond, nu ne-a obligat nimeni să ne căsătorim și, din fericire, trăim vremuri atât de libere în acest sens. Nostalgiile astea sunt în regulă până la un punct. Dacă ele nu se prelungesc și nu se transformă în depresie sau dacă într-adevăr nu există probleme reale de incompatibilitate în cuplu, mi se pare OK să revizităm câteodată trecutul și să ajungem, din aproape în aproape, chiar la motivațiile care ne-au adus aici, care ne-au făcut să ne dorim copii, soț, soție, o viață de familie. Pe de o parte. Pe de altă parte, ar fi mare fun să putem discuta liber și fără prejudecăți cu partenerul, să ne spunem toate acestea și să ne dăm seama cât de asemănător gândim atunci când ne vine să fugim de acasă.
Acum, dacă tot ne-am împăcat cu nostalgia și ne-am decis să nu ne mai simțim vinovate, haideți să ne reamintim care sunt lucrurile pe care regretăm (un pic) că nu le-am făcut înainte să devenim mame.
