Primăvara această ne-a înconjurat casa cu verdele vibrant al ierbii proaspete. Munţii, care ne fac să ne simţim ca aşezaţi pe fundul unei ceşti, ne conturează orizontul cu tonuri de verde profund. Peste pădurile lor se aşează aburul norilor perlaţi. E o opera de artă!
Primăvara aceasta mi-au înflorit copiii!
Mă bucură să văd cât au crescut. Se transformă, precum gutuiul din grădină, acoperit de frunze moi şi flori rozalii. Mai ieri, era un copăcel cu doar trei frunze. A crescut ca voi, copiii mei, dând timpului care se scurge un rost bun.
Ce minunat Artist trebuie să fie Cel care v-a creat!
Pe tine, băiatul meu cel mare, te-a creat în lumină! Era, desigur, într-un loc senin, iar lumina se revărsa printre frunze de copaci înalţi. Aşa e sufletul tău, ca o privire în sus printre copaci, spre un petec de cer auriu. Ochii tăi au prins recent culoare de pădure şi soare, deşi multă vreme au fost albaştri. Eşti atât de frumos, copile!
Pe fetiţă Dumnezeu a creat-o cu vârful degetelor. A închis ochii şi a picurat în ea tot ce e dulce de simţit prin pipăit. De aceea, când s-a născut, obrazul ei avea moliciunea unei cupole de păpădie împufată. Ieri ne-am plimbat pe dealuri şi am cules zeci de păpădii, pe care mi le-am lipit de obraz şi mi-am amintit de zilele naşterii tale, fetiţă frumoasă. Părul tău e mătase de aur înfăşurată pe degetul meu, buzele tale coraline au ştiut să zâmbească din prima zi, ai mâini subţiri, graţioase, ele însele nişte balerine. Dacă deschid ochii, pot să văd toate asimetriile cu care te-ai născut, tot ce pare strâmb şi nedesăvârşit. Cu ochii închişi, ştiu exact de ce ai fost creată aşa, de ce sufletul tău a fost turnat ca un parfum de preţ într-un vas imperfect. Cum altfel ai fi înmiresmat lumea în jurul tău, de capacul vasului s-ar fi potrivit întocmai?
Pe tine, fiul meu cel mic, Dumnezeu te-a creat când era fericit! Îmi dau seama de asta după zâmbetul tău care luminează toată casa, după hohotele tale de râs, viguroase, pline, vindecătoare. Te-ai născut din bucurie, ai o teribilă îndrăzneală cu care iei viaţa în piept şi un curaj fantastic de descoperit lumea. Lângă tine, nimeni nu mai ştie sa fie deprimat. Tu ştii ce vrei şi nu ai răbdare să aştepţi să ţi se dea. Muşti din viaţă cu poftă, ca dintr-un măr bun, şi te ador pentru asta.
Primăvara aceasta apusurile sunt liliachii, pe iarbă sunt pâlcuri de flori mărunte, albe, care promit frăguţe în câteva luni.
E o primăvara plină de motive de recunoştinţă.
Un copil care a învăţat să citească, o fetiţă care sfidează toate prevestirile sumbre de la naşterea sa şi gustă pentru a cincea oară din tort la ziua ei, un băieţel cu puf de aur pe cap, care face primii paşi pe iarba din curte. O listă lungă de binecuvântări, un ceas de pace, o respiraţie adâncă în aer curat, un mulţumesc din inimă pentru ceea ce sunteţi voi, copiii mei.
Primăvara aceasta puful de păpădie zboară prin aer plin de dorinţe, zâmbim cu nostalgie când vedem tineri îndrăgostiţi, ne apucăm mai temeinic să ne primenim sufletele, trupurile, casele, curţile şi trăim Sărbătorile mai împăcaţi.
Pământul îşi întoarce faţa pe care stăm spre lumină.
Acestea sunt Paştile de bucurie şi veselie. Sărbători fericite!
Tot despre sărbători, dar despre sărbătorile de când eram noi mici, puteți citi aici: O poveste de Paști cu niște pantofi noi, din lac