Lavinia Jinar are 30 de ani, vârstă la care, așa cum spune ea, ar trebui să cucerești lumea. Și, chiar dacă nu știe, ea o face. Discret, din micul ei atelier AVINI din Sebeș, unde creează decorațiuni și accesorii alături de fetița ei Maia, de cinci ani, și de soțul ei, Dani. Lucrările ei sunt impecabile, nu-i scapă niciun detaliu și nu tolerează nicio abatere. Pe lângă har, determinare și pasiune, în spatele decorațiunilor și al accesoriilor migăloase stau însă și multe lacrimi. Și o cruntă durere fizică, ce o face uneori să urle.
Lavinia a pierdut șirul diagnosticelor. ”Boala mea? Am mai multe, cu care să încep? Dureri de spate am avut și înainte de sarcină, însă am avut o sarcina grea, am stat luni de zile în spital și la pat, cu contracții din prima lună. La internare, aveam o listă lungă de diagnostice, cât pentru toată secția. După sarcină, durerile de spate s-au tot agravat. Am fost operată de urgență la coloană, pentru hernie de disc toracală, cu compresie medulară. Am stat mult la pat, problema nu s-a rezolvat, am luat medicamente foarte puternice, însă durerile se ameliorau foarte greu. Mi s-au descoperit și alte probleme: atrofie cerebeloasă în stadiu incipient, discopatii cervicale și lombare, siringomielie (lichidul LCR de la creier se adună în interiorul măduvei spinării și o dilată, împingând-o în vertebre), hernie de disc toracală cu compresie medulară pe T7-T8, și una mai jos, care a fost operată. Mai jos am osteofite, care cresc spre măduva spinării, degenerare avansata a coloanei, cifoză, scolioză …Mai zic? :)))”.
Tăticul cu doi copii
Lavinia zice că e ca o bombă cu ceas. ”Doctorii mi-au spus că o să ajung să paralizez și nu se prea poate face nimic. Soțul a trebuit să renunțe la serviciu, pentru că aveam în mod constant nevoie de ajutor, și a rămas să ne ajute pe amândouă. Ne căra în brațe, ne dădea mâncare, ne schimba, parca avea două fete mici. Lui i-a fost cel mai greu. Când urlam de durere cu perna pe față să nu o trezesc pe Maia, mă ținea de mână, se punea în genunchi și se ruga pentru mine. Stătea nopți întregi la patul meu și mă mângâia pe frunte, mă ținea în brațe. Când eram internată, venea cu mancare la spital și plângea pentru mine când credea că nu îl văd”.
Lavinia a lucrat ca asistentă medicală până să o pună boala la pat, iar soțul ei e IT-ist. El a renunțat la serviciu ca să o poată îngriji și ajuta, iar pe parcurs și-au făcut un mic atelier în care fiecare are roluri bine stabilite. Lavinia concepe și creează decorațiuni și accesorii, Dani asamblează colete, pune etichete, duce pachetele la poștă, cumpără materiale. Iar Maia, după ce se întoarce de la grădiniță, se joacă, doarme și ”lucrează” și ea la măsuța ei din atelier. Nu se știe cât se vor mai bucura de cochetul atelier, pentru că în ultimele luni Laviniei i-a fost tot mai rău, așa că nu exclude varianta de a-și muta lucrul acasă, în dormitor. ”Îmi e greu sa-mi tin capul ridicat, am spasme la mâini, scap mult lucrurile din mână”.
Pasiunea Laviniei pentru handmade a început în liceu, cu felicitări și lucruri mărunte lucrate manual, care îi asigurau banii de buzunar. Când s-a mutat la casa ei, după facultate, a început să facă bentițe și a învățat să coasă la mașina primită cadou de la socri. Pasiunea creștea, produsele se diversificau, așa că cei doi soți au închiriat un spațiu mic, transformat în atelierul AVINI. ”Faptul că avem atelierul și lucrăm acolo, atât cât putem, ne ajută tare mult, mai ales psihic, pentru că ne concentram pe ce avem de făcut și trecem mai ușor peste probleme. Mă ajută să uit de durere și mă liniștesc când stau cu cafeaua lângă mine și fac flori, Maia desenează și Dani ambalează. Lucrăm, povestim, râdem împreună, ne mai și certăm ușor. Suntem împreună 24 de ore și asta ne ajută, pentru că știm că dacă se întâmplă ceva cu noi nu o să ne pară rău că nu am petrecut destul timp împreună, că nu ne-am ținut în brațe mai mult… Facem asta zilnic și încercăm să ne arătăm dragostea. Sper și vreau să cred că pacea aceasta și dragostea se reflectă în munca noastră. Lucrăm de toate, tot ce se poate face din flori, pe care la facem singuri, petală cu petală. Pe lângă accesorii vestimentare și de par, lucrăm și produse homedeco. Decorațiuni de toate felurile, unicate și cât mai frumoase. Ne perfecționam zilnic și încercăm să aducem produse finite cât mai frumoase. Nu lucrăm cantități mari, ci doar cât putem și cum putem. Am zile în care stau doar în pat din cauza durerilor, și atunci e nevoie ca Dani să stea cu mine și nu putem lucra. Nu e ușor, însă facem cât putem și o facem cu dragoste și bucurie”. Articolul continuă mai jos.
Momentele cel mai greu de suportat din viața Laviniei nu au fost cele în care a aflat diagnostic după diagnostic, ci replicile și cinismul medicilor. ”Eram într-o perioadă în care eram foarte vulnerabilă, iar ei mă înjurau că m-am operat la Sibiu și nu în altă parte. Mi-au spus că, în cel mai bun caz, voi paraliza de la mijloc în jos. Că operația nu poate rezolva mare lucru, ci doar să facă boala să stagneze, Asta dacă nu rămân legumă pe masa de operație. A fost greu să aud toate astea și să mi se prezică un viitor așa sumbru. Am învățat să trec peste toate astea cu ajutorul Lui Dumnezeu și prin credința în El. Am înțeles pe parcursul sarcinii, când stăteam în pat, că toate vin din mâna Lui, și încercări și bucurii”, spune Lavinia.
„Tati, noi doi trebuie să avem o discuție serioasă, mama asta uită să-și ia medicamentele”
Doza uriașă de empatie și de iubire și-o ia de la soț și, mai ales, de la micuța Maia. Când o vede pe mami că plânge de durere, Maia îi aduce jucăriile ei și șervețele. Dacă Lavinia nu poate coborî dimineața din pat, micuța își pune singură lapte cu cereale și insistă să-i facă mamei cafeaua.
”Are mare grijă de mine, mă trimite în pat să mă odihnesc, îmi pune capul pe piciorușele ei și mă mângâie. O doare inimioara dacă nu o pupăm seara înainte de somn sau dacă vede că tatăl ei mă pupă și mă îmbrățișează și nu o chemăm și pe ea. Înainte de somn, vrea îmbrățișarea de iubire, adică să ne îmbrățișăm toți trei și să ne rugăm. Dacă mă vede nervoasă, își pune mâinile în șold și îmi spune: „Of, mama, iar nu ți-ai luat medicamentele!”. Într-o zi, s-a dus la Dani cu mâinile în șold: „Tati, noi doi trebuie să avem o discuție serioasă, mama asta uită să-și ia medicamentele”. E un copil deosebit și mă face să vreau să merg mai departe. Când o aud că se laudă cu ce lucrează mama ei, mă bucur din toată inima. Le spune oamenilor: ”Mama mea e foarte bolnavă, dar știi ce face ea? Nu stă în pat, face handmade”.
Lavinia își dorește să îi arate fetiței că, deși bolnavă, poate merge mai departe. ”Încerc să o învăț ce e etic și să fie o persoană de valoare. Să știe să lupte pentru ceea ce e corect. Încerc să o învăț tot ce pot și tot ce știu, atâta cât mai sunt lângă ea. Pentru mine, e o provocare și să merg singură, uneori și să respir, așa că tot ceea ce fac în calitate de mamă e o provocare, însă una frumoasă. Visele mele legate ea sunt simple . Să învețe să rămână lângă Dumnezeu. Să mergă prin credință, să trăiască pentru Dumnezeu. Toate celelalte vin ca o binecuvântare”.
Lavinia Jinar este membră a comunității Work at Home Mums, care sprijină mămicile care au renunțat la carieră, de voie sau de nevoie, odată cu nașterea copiilor, și care lucrează de acasă. Majoritatea și-au urmat vechi pasiuni, în timp ce unele dintre ele au descoperit că au talente nebănuite pe care le pot valorifica. Totul Despre Mame va publica o serie de articole despre mămicile curajoase care și-au stabilit biroul de lucru în sânul familiei.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
