Ăștia ai mei, fiică-mea și ginere-meu, cred că s-au născut cu drumul în picioare. N-ar sta ei în vreun week-end acasă, măcar cât stă câinele în coadă. Ți-ai găsit… Păi deh, așa e când ești tânăr și mai ai și mașină… Țipă aia în parcare: „Mână, măăăă!” Eu cred că și nepoată-mea tot soarta asta o s-o aibă. Că de la trei săptămâni au pus-o în scoică și p’aci ți-e drumul. Eu le-am zis: „Mă mămică, voi n-aveți o boală sănătoasă… Unde plecați cu copil de nici o lună?” „Păi ce-are?!” Na întrebare! Ce să le răspunzi? Acuma, deh, era sfârșit de martie, dădea firul ierbii, era frumușel afară, călduț, unde să ții haiducii în casă?
O zi la Constanța, de probă
După aia, la două luni jumătate, în mijloc de mai, ni s-a făcut de mers la mare. Primul drum lung cu Neghiniță. Da’ așa, de-o zi, de dimineață până seara. Să ia fata aerosoli. La două luni și jumătate lucrurile sunt simple, cel puțin la drum. Că dormit aproape tot timpul, doar din când în când câte o trezire, schimbat scutec, dat lapte și înapoi pe domeniul lui Moș Ene. Cred că ginere-meu a făcut brâncă pe el. Așa încet nu cred că a condus în viețișoara lui, iar prima bandă i-o fi mâncat ficăciorii.
Ziua aia de mers la mare a fost, așa, un fel de test… Nu neapărat relevant pentru ce plănuisem, să mergem în septembrie, când Victoria făcea șase luni, în Thassos. Mai aproape de atât nu vroiam, mai departe nu ne încumetam. Și testul a ieșit foarte bine, măcar dacă așa va fi și în Grecia (gândeam atunci), cum a fost la Constanța. Că la Constanța fata a dormit blană în cărucior, la umbră, pe o terasă de pe plajă, iar noi lângă ea am rupt în două cafelele și limonadele.
Miracol! N-au rupt bagajele mașina-n două!
Păi și s-a făcut septembrie, și-am luat fata și câinele, pașapoarte, și duși am fost în miez de noapte. Adică nu noapte, că era 3 dimineața. NU VREȚI SĂ ȘTIȚI CU CÂTE BAGAJEEE! Bun a fost Dumnezeu cu noi când a făcut un miracol să ne încapă în mașină toate… Cele mai multe, desigur, ale fetei, că noi a trebuit să reducem „la sânge” necesarul. Și dacă stau să mă gândesc, ăla nici nu era bagaj. Era kit de urgență! Acum, scriind, mi-am adus aminte că pentru șapte zile mi-am pregatit numai patru ținute, pe care dacă le și combinam între ele cromatic, mă scoteam pentru toată perioada șederii. Dar nu asta voiam să vă povestesc. Pentru eficientizare, am pus fiecare ținută într-o pungă cu sistem de închidere zip și le-am și vidat cu aspiratorul, pentru că visam să-mi încapă în geantă și trei perechi de încălțăminte. Visam… În viața reală am luat două, cu tot cu târlicii pe care i-am avut în picioare pe drum. Când am început să pun pungile în geantă (i-aș fi zis poșetă!) de voiaj, m-a luat râsul. Pungile – spălate și curate, desigur –, inscripționate cu markerul în privința conținutului, aveau în istoria lor popasuri în congelator. Așa că ținuta 1 se numea „Pulpă porc”, ținuta 2 era ”Pentru ciorbă”, ținuta 3 era ”Piept pui dezosat” și, în final, a patra, „Coastă afumată țară”.
Totul… din mers!
Bagajul Victoriei… Ei da, bagajul Victoriei. Epic! Numai pătuțul nu l-au luat, că proprietara pensiunii la care mergeam ne-a spus că e dotată cu așa ceva. În rest… De la cărucior până la cremă de protecție solară, de la lenjerie pentru pătuț și jucării până la apă plată (da, da, au luat cu ei atâtea baxuri de apă plată pentru bebeluși de ne-am și întors cu ele!) și pachețele cu legume și fructe românești congelate, am avut cu noi DE TOATE! Chiar și o farmacie ambulantă în două gentuțe. Am fost fix ca un convoi umanitar. Doar câte scutece absorbante calculasem că ne vor trebui nu am putut lua, însă s-a rezolvat și treaba asta. La trei zile după noi urmau să vină niște prieteni, încă necăsătoriți și fără copii, tot cu mașina personală, deci numai buni pentru partea asta logistică.
Drumul nostru București – Sotiros, de la ieșirea din casă până la intrarea în camera pensiunii, cu tot cu traversare cu ferry și un raid rapid în Lidl-ul din Limenas (urla foamea-n noi, șa-la-la-la-la, și cu ea urlam și noi, șa-la-la-la-la-la), a durat zece ore și jumătate. C-am trecut prin vămi ca prin brânză. Septembrie, v-am zis… Victoria nu ne-a ridicat absolut nicio problemă, a dormit buștean, a fost hrănită și schimbată din mers, scurtele popasuri au fost mai mult pentru noi. Trează de-a binelea a fost pe ferry, că la halul ăla de vânt nici n-aveai cum să fii altfel.
Dezbracă-te că te-ai încălzit, îmbracă-te că s-a trezit!
Cu dormitul în pătuț străin, pentru ea n-a fost nicio problemă, însă pentru maică-sa, noaptea, un chin. De ce? Pentru că la pătuțul ei de acasă înălțimea saltelei era reglabilă, pe când la acesta nu, și de câte ori o mufa noaptea la biberon, trebuia săraca să se ridice în capul oaselor și apoi să se „rupă” de la jumate, aplecată peste apărători, ca să ajungă la fomistă. Și fără nicio legătură cu patul, salteaua și culcatul, încă un avantaj al concediului la mare în luna septembrie, în a doua ei jumătate, este că se poate supraviețui fără aparatul de aer condiționat în funcțiune. Care nu este pentru copil cea mai bună opțiune.
La mare, la mare, dar plajă pe sponci. Că nu poți sta nici măcar în septembrie cu copilul mai târziu de 10.30, hai 11, cu toate umbrelele, umbrarurile și copacii. Că nu e safe pentru ghimijdroc. În perioada aia fata a început să aibă peste zi somnuri scurte. Atât de scurte că nici n-apucau maică-sa și taică-său să azvârle hainele de pe ei și să se arunce în apă ca Omul din Atlantis, că dușmanca se și trezea. Asta protecție solară, acvatică, nevrotică… Așa că de bine ce ajungeau pe plajă (mult spus plajă unde am fost noi, un petecuț de nisip, colo), trebuia făcut drumul înapoi și împins cu greu căruțul care prin nisip merge ca naiba. Mai greu ca beduinii printre dune. Așa că dacă mergeți în concediu la mare cu copil mic, luați cu voi și sistemul de purtare, că s-ar putea să fie util într-o mulțime de situații.
Una peste alta aș putea spune că, cel puțin în cazul nostru, vacanța cu un copil de șase luni nu a fost traumatizantă. Niciunul dintre noi nu a avut nevoie nici de terapie, nici de spitalizare. Nu am avut după cine să alergăm, nu am avut la cine să țipăm (decât noi între noi, unii la alții), dar având în vedere că ne-am ambiționat să începem acolo diversificarea, am avut neicușorule ce să spălăm…
