Ghid de conversaţie pentru nemămici

Ora 21:36
Citeam cu un ochi contractul de la grădiniţa pe care (aproape) că o alesesem pentru fiul meu şi cu celălalt ochi mă uitam pe site-urile de prezentare ale altor grădiniţe. Voiam s-o aleg pe cea mai bună, bineînţeles, şi amânam decizia de frică să nu cumva să greşesc. Să fie lângă casă sau lângă locul de muncă? Dacă aleg ultima variantă să fie lângă locul meu de muncă sau lângă al tatălui? Să fie cu program scurt, mediu sau lung?

Ajunsesem la listele cu opţionale şi făceam o mică analiză, când sună telefon. Eram convinsă că e mama, mă aşteptam să vină cu o idee care să mă ajute să decid. Arunc un ochi (cel cu care citeam contractul, să nu credeţi că am trei) pe ecranul telefonului, era prietena mea din copilărie. Trebuie să fie ceva grav, din moment ce mă sună la ora asta. (După ce am devenit mamă, apropiaţii au încetat să mă mai sune mai târziu de ora 21.)

Şi am răspuns. Cu o voce pierdută printre accese de plâns prietena mea încerca să-mi spună că n-a mai venit. Cineva n-a mai venit… Dumnezeule mare, cine a murit? Am avut nevoie de minute bune s-o calmez şi de multă, multă răbdare.

Ce se întâmplase, de fapt? El, El-ul ei, nu mai venise la ea. Se dusese la alta. Alta care, evident, e urâtă şi proastă (aşa cum sunt altele, de obicei.)

Ora 22:36
Încă mai vorbeam la telefon. Accesele de plâns nu se terminaseră, dar aveam impresia că se mai răriseră. Sau, cel puţin, îmi plăcea să cred asta în speranţa că, în curând, vom putea termina conversaţia. În toată această oră eu n-am apucat să spun mai mult decât “calmează-te”, iar dacă am apucat am folosit oricum tot un sinonim. Îmi povestise toată viaţa ei amoroasă. Aflasem că El era cu alta. Aflasem şi cum ea, prietena mea, aflase despre această alta urâtă şi proastă: primise El un bip de pe un număr privat într-o seară, în urmă cu câteva săptămâni. Şi atât. Prietena mea n-o văzuse, dar ştia cum e şi cum arată. Am întrebat-o de unde ştie că e urâtă şi proastă? Răspuns: „Păi cum să fie? Crezi că prostul ăsta alege femei ca lumea?”

Ora 22.53
Mi-a venit ideea salvatoare: „Mi se termină bate…” Punct.

Am revenit la ale mele, după aproape două ore în care ascultasem, din respect, lucruri care chiar nu mă interesau. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să întocmesc o listă cu lucruri care, dragă nemămicilor, nu prea le interesează pe prietenele voastre mămici:

Ce nu vor să aprofundeze prietenele voastre care au copii:

Viaţa voastră amoroasă în amănunt. (Nu mai intru în detalii aici. Le-aţi citit mai sus deja.)

Cluburile pe care le frecventaţi la fiecare sfârşit de săptămână. (Mă rog, dacă vorbiţi de cluburi de lectură sau pictură la care sunt primiţi şi copiii, atunci e OK. Dar să povestiţi cum aţi băut şase Campari Orange şi aţi dansat pe bar o lasă rece pe o mămică. Ultima noapte nedormită a fost când a avut copilul 41 şi a fost muuult mai palpitant decât un dans pe bar.)

Ţinuta vestimentară pentru cluburile mai sus amintite (Eu, de cele mai multe ori, am ca oglindă geamurile mari de la clădirea de birouri de lângă bloc. Plec mereu în grabă de acasă şi mă uit în oglinda de la baie cât să-mi văd faţa şi atât. Nu am timp de probe şi de piruete. Prietenele mele fară copii sacrifică o zi întreagă pentru o seară în club. Q.E.D.)

Locuri şi vacanţe în care nu poţi merge cu copilul decât după ce împlineşte 18 ani. (Să ştiţi că mămicile visează la locuri în care măcar noaptea să fie linişte.)

Ce vor prietenele voastre care au copii:

Vor să fie întrebate despre copiii lor. Daţi-le ocazia să vă spună că micuţul lor de doi ani numără singur până la 10, chiar dacă pentru voi e unul şi acelaşi lucru dacă un copil de 10 ani numără până la 2 sau un copil de doi ani numără până la 10.

Nu vor doar să vă asculte vouă problemele, au şi ele problemele lor, cum ar fi alegerea unei grădiniţe. Chiar dacă nu le veţi putea ajuta cu mare lucru, e reconfortant să vadă că cineva le ascultă.