Deşi am jurat că nu le voi rosti din nou niciodată, uneori îmi ies de pe buze fraze ciudate
Cu ceva ani în urmă, pe când eram mămică începătoare şi fiecare lucru nou şi ciudat pe care îl făceau copiii îmi aşeza pe faţă o expresie perplexă de scurt circuit al logicii. Visam şi eu, ca fiecare dintre voi, la zilele în care îmi va creşte băiatul mare şi ne vom înţelege „ca oamenii”. Ne vom zâmbi nonstop şi, în general, vom pluti prin interioare imaculate şi luminoase, ca în reclamele cu balerine.
Când viața îți dă un copil energic te simți ca într-un carusel care merge permanent. Din cartea Cum să crești un copil energic afli cum e viața cu un copil energic când știi cum să te porți cu el. Spoiler, poate să fie chiar ușoară.
Ei bine, fără a avea intenţia de a vă reteza cabriole-ul, aşa ceva nu se va întâmpla! Am băiat mare, de şcoală generală şi încă mă mai trezesc depăşită de meandrele concretului. Acelaşi concret din urmă cu ceva ani, numai că în uşor diferite alte forme. În acele momente îmi ies de pe buze ciudățenii, precum acestea:
„Nu mai face pipi ca un campion!”
Nu, serios, m-am săturat să şterg urme de pipi de pe lângă toaletă tot atât cât m-am săturat să mă aşez buimacă de somn în picăturile de pipi de pe colac. Ghinionul face ca fix în spatele toaletei să fie o fereastră cu o privelişte foarte frumoasă. Prilej de a-ţi exersa capacitatea de a face pipi ca un campion, adică cu pieptul bombat înainte şi fără a te ajuta de mâini. Ce, vreţi să spuneţi că nu e supermegatare să poţi face asta?!…
„Adună-ţi cele trei perechi de chiloţi de sub pat!”
Am văzut şi eu filme cu adolescenţi la viaţa mea. De la „Salvaţi de clopoţel” până la „Trainspotting”. Ei şi, ce dacă? În mintea mea dezordinea din camera unui băiat aproape adolescent însemna, cel mult, o cană de cacao cu lapte uitată pe birou, câteva cărţi pe jos şi un tricou uşor transpirat aruncat pe spătarul scaunului şi nu în coşul cu rufe murdare. Cum arată ea, în realitate? Lenjerie intimă purtată aruncată pe, sub şi lângă pat. Cel puţin trei căni în care (sper că) a fost ceai. Resturi de sanvişuri, piese de lego, cărţi, căşti, încărcătoare, o piatră, pensule, o şurubelniţă, o pompă de bicicletă şi câţiva magneţi creează o atmosferă de basm în camera cu aer închis şi firişoare colorate de praf plutitor.
„Bine, bine şi eu te urăsc!”
Ştiţi cum se întâmplă: e weekend, te trezeşti, auzi deja pasarelele vesele ciripind, deschizi uşor un ochi şi vezi un colţişor de cer senin şi soarele jucându-se printre ramuri. Îţi aminteşti, încă toropită de somn, că pentru azi aţi programat un picnic. Când, deodată, zbang! Treizeci de kile pe tine: Hahaaa! Bună dimineaţa! Mârâi încercând să zâmbeşti şi te îndrepţi spre baie. La cafea răspunzi monosilabic tirului de întrebări şi noutăţi adunate peste noapte (??!). După micul dejun, lucrurile se precipită din ce în ce, trebuind să refuzi cu tărie accesul la internet în favoarea picnicului programat. Totul culminează cu Te urăsc! Eşti cea mai rea mama din lume!, moment în care de buze, precum niște fluturaşi, îţi iese: Bine, şi eu te urăsc, numai hai să ajungem odată la afurisitul ăla de picnic!
„Dacă nu mă laşi să termin ce am de lucru nu o să avem bani, o să murim de foame şi o să umblăm în fundul gol!”
Nu, nu, nu şi nu! Asta este genul de frază pe care aproape că mi-am tatuat-o în perioada sarcinii, sub capitolul: niciodată să nu îi spui copilului aşa ceva! Dar ştiţi ce, sunt o mamă care lucrează de acasă! Atât am avut de spus. Aş mai adăuga în apărarea mea numai faptul că îmi ies destul de rar vorbele acestea şi întotdeauna numai după ce am auzit a catralioana oară: Ai văzut cumva o sabie micuţă? sau Pot suna să comand o pizza?
„Te rooog, trece-mă şi pe mine la următorul nivel!”
Sunt zile în care cedez nervos, transpir rece şi mâinile îmi tremură spasmodic. Acestea sunt zilele în care rămân blocată în acelaşi şi acelaşi nivel al unui joc de pe telefon, oricâte bombe de culoare, diamante sau superputeri câştig. Cu ultima fărâmă de raţiune nepusă la bătaie pentru a depăşi afurisitul ăla de pod, strig aproape în lacrimi: Nu mai am vieţi! Te rog, trece-mă şi pe mine la următorul nivel, altfel voi zdrobi telefonul ăsta de primul perete. Îmi plătesc scump dependența: Te trec, dar asta înseamnă că apoi am şi eu voie la calculator, da?
„Te plătesc, fă-mi un masaj, te roooog!”
Mă gândesc că nu e chiar greşit să verific din timp dacă celebra „cană cu apă” de la bătrâneţe chiar îmi va fi adusă au ba. Construiesc încă din tinereţe o relaţie de iubire şi armonie cu propriul copil, oferindu-i stimulente băneşti iar uneori, la maxima disperare, chiar dulciuri. Răspunsurile primite, aproape invariabil, sunt: A. Nu ştii, mami, că nu e bine să mă mituieşti cu mâncare? sau B. Suma asta este prea mică, plusează!
Când viața îți dă un copil energic te simți ca într-un carusel care merge permanent. Din cartea Cum să crești un copil energic afli cum e viața cu un copil energic când știi cum să te porți cu el. Spoiler, poate să fie chiar ușoară.
