Cititoarea noastră Elena ne-a scris povestea unui divorț de un soț violent și cea a nașterii celor trei fiice ale ei. Copiii au tați diferiți și, deși Elena s-a despărțit de doi dintre ei, fetele țin legătura cu ei. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Numele meu este Elena, am 34 de ani și trei fete minunate. La 18 ani m-am îndrăgostit, iar după câteva luni ne-am căsătorit. Totul a fost bine și frumos timp de doi ani. Am rămas însărcinată, urma să nasc un băiețel, iar din cauza lipsei banilor am plecat cu soțul în Spania, cu gândul să îi oferim copilului ce urma să vină un viitor mai bun.
Prea mică să înțeleg situația
La două săptămâni după ce am ajuns, mi-am dat seama că nu mai simt copilul. Am mers la medic, iar la control s-a constatat că băiețelul murise. M-au internat de urgență, iar seara am născut un băiețel fără viață. Eram prea mică să înțeleg situația. Am intrat în depresie, plângeam mereu, iar soțul s-a schimbat radical. Îmi reproșa că este vina mea, că i-am omorât băiatul.
Atunci a început calvarul pentru mine, cu certuri și bătăi, dar am rezistat, pentru că îl iubeam. După câteva luni am rămas din nou însărcinată, iar la 21 de ani am dat naștere unei fetițe. El nu s-a schimbat după venirea fetiței. Eu mergeam la muncă, făceam curățenie la o familie care îmi știa situația și care m-a ajutat enorm, cu copilul în cărucior.
Am revenit în România
Când a împlinit copilul 3 ani, am hotărât să plec. M-am dus la mama mea în Italia, cu fetița, și am luat-o de la zero. El mi-a reproșat atunci că am pe altul, însă eu, fiind cu familia mea, am avut curajul și i-am zis tot ce nu am putut să îi spun în toți acei ani. Eram liberă, fericită că pot să îmi cresc copilul în liniște.
După doi ani am cunoscut pe cineva, dar nu locuiam împreună. Am rămas însărcinată, el nu a fost de acord să păstrez sarcina, însă am făcut-o, iar așa s-a născut cea de-a doua minune a mea, o fetiță sînătoasă, de 4.200 kg. Tatăl a recunoscut-o legal, iar când a împlinit fetița doi ani (în 2017) am venit în România cu fetele să divorțez de primul soț. Aici, surpriză! Fiind căsătorită legal cu primul soț, nu am putut să fac certificatul celei mici decât în instanță, cu test de paternitate și hotărâre de divorț.
O nouă relație și încă un copil
Am făcut totul cum mi-a cerut statul, ne-am prezentat la IML București, am terminat actele și am obținut certificatul copilului după 3 ani. În acești trei ani a fost greu singură cu doi copii. Eu lucram, una dintre fete era la școală, cealaltă la grădiniță. Ca să pot face față, m-au ajutat sora, bunica și o bună prietenă, și ea mamă de doi copii, care mai stătea cu fetele mele. A fost o perioadă grea, dar a trecut.
Acum trei ani și jumătate l-am cunoscut pe soțul meu actual. Sincer, îmi era frică de o relație. Aveam deja doi copii, el nu avea nici unul, mă gândeam că n-o să meargă. Însă tot timpul îmi spunea că mă iubește, nu doar pe mine, ci și pe fetele mele. După aproape un an am rămas însărcinată și i-am spus că dacă vrea să recunoască copilul e bine, dacă nu, mă descurc.
Azi pot să zâmbesc și să spun că sunt fericită
M-a privit în ochi și mi-a spus că tot ce își dorește suntem noi: eu și copiii. Eram însărcinată atunci în patru luni. M-am mutat la el și evident că au fost discuții cu soacra, cu lumea, că așa e la țară. Dar noi ne-am văzut de ale noastre. Am născut prematur o fetiță, care a fost însă sănătoasă. În prezent locuim în casa noastră, alături de trei fete minunate, de 13 ani și jumăte, 8 ani și 2 luni și jumătate. Anul trecut ne-am căsătorit și totul e ok.
Nu facem diferențe între copii, nu există discuții, în familia pe care o am este armonie și iubire. Am un soț muncitor și iubitor, care a știut de la început situația copiilor. Copiii sunt minuni de la Dumnezeu, iar atunci când se închide o ușă, se deschide alta.
Cu toate că mi-a fost greu ani la rând, astăzi pot să zâmbesc și să spun că sunt fericită alături de familia mea. Fetele țin legătura cu tații lor biologici. Aceasta a fost decizia mea, nu vreau să mă acuze când o să fie mari că nu își cunosc tații. Vă doresc tuturor să fiți iubite, să nu stați bătute și înjurate, pentru că nu meritați asta. Noi, femeile, suntem puternice!”
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste, îți recomandăm să citești și:
- Intervenția de urgență în caz de violență domestică: Cum pot fi ajutate victimele
- Violența în familie. ”Da, am semne pe mâini, dar de data asta nu m-a lovit. Doar voia să fiu a lui”
- Confesiunea unei fiice cu tată violent. „Fără să vrea, mama ne-a arătat cum e să fii preșul unui bărbat”
- „Mă bate, dar stau să aibă copilul tată!” Cum îi afectează de fapt violenţa pe copii?
