Despre asemănările dintre un băiețel aproape adolescent și un pisoi aproape motan
Nu îmi pot da prea bine seama cum e la fete, însă perioada asta a preadolescenței la băieţi e ceva ce mă năuceşte complet. Nici băiat, nici bărbat, sau şi una şi alta în acelaşi timp ori la distanţe de câteva secunde de-a lungul unei zile. Un carusel de emoţii şi comportamente nou apărute în care noi, mamele de băieţi, ne urcăm din dragoste şi cu un entuziasm ciudat. Descoperim însă pe parcurs că nu e atât de încântător precum ne închipuiam că va fi şi că bebeluşul nostru moale şi parfumat e acum ceva ce seamănă mai degrabă a motan hotărât se bântuie acoperişuri decât a pisoiaş drăgăstos, cuibărit în baratele tale.
Familia noastră este mare iubitoare de pisici! În fapt, am şi avut de-a lungul vremii mai multe feline care ne-au populat casa. Ultima dintre ele a fost un motan portocaliu, rasa hoţ-de-tomberon. Cel care a insistat cel mai mult să adoptăm o pisică a fost băiatul nostru. A plâns o lună, două, trei până când am cedat şi i-am luat copilului motanul cu pricina. Asta se întâmplă acum doi ani. Ehe… pe vremea aceea Petru era încă Petruţ, adică nu un băiat mare, ci un băieţel mic, băiatul lu’ mama, cu pielea încă fină şi gândul doar la jucării.
Abia după ce s-a cazat la noi motanul hoţoman, am înţeles eu de ce băietul cerea tocmai o felină de sex masculin: sunt fraţi gemeni, nu încape îndoială! Asemănările sunt cu atât mai izbitoare cu cât ne apropiem de adolescentă. Şi vă voi demonstra:
1. Felidele sunt animale de pradă abile şi solitare; fiecare dintre ele ocupa un teritoriu propriu de vânătoare, suficient pentru a-şi asigura apă şi hrana în toate anotimpurile.
Au trecut de mult vremurile în care abia reuşeai să îl smulgi de la locul de joacă! Amintiri! Cât e ziulica de weekend de lungă, băiatul nostru aproape adolescent sta închis în camera lui, de preferat în pat, într-un culcuş bine construit din perne, paturi şi alte textile confortabile. Nu, nu se îmbolnăveşte, navighează! Surfează prin miile de biţi, înfăşurat în pixeli, vorba poetului. Poziţia sa este una dintre cele mai bizare – o contorsiune a gâtului şi braţului evidentă, generată de scurtimea cablului de alimentare al gadgetului aferent (tableta sau telefon, după caz). Îşi părăseşte teritoriul numai în caz de forţă majoră – a se citi necesităţi primare – suficient pentru a-şi asigura apă şi hrana, conform manualului.
2. Pisica prefera să aleagă singura unde şi cu cine să trăiască şi suporta greu impunerile şi interdicţiile dar, cu siguranţă, nu este un animal asocial.
Se da următoarea situaţie: zi de vacanţă/weekend; familie relaxată, dornică de aer liber. Părinţi veseli. Copil absent din peisaj, prezent în teritoriul propriu de vânătoare. Baţi sfios la uşa teritoriului: „Hai, mami, îmbracă-te, ieşim afară/la pădure/să ne vedem cu X”. „Eu nu ies! Nu am ce face acolo/vorbi cu X.”
Părintele, nu atât de vesel precum la început, dar cu o doză de autocontrol încă demnă de admirat: „Hai, uite, o să fie frumos, e soare, ce rost are să stai în casă…?” „Nu mai sunt copil mic să mă iei în parc!”
Părintele, de această dată plin de nervi, cu flăcări ieşindu-i pe nări: „Ai fix cinci minute să te îmbraci altfel nu mai pupi…” (aici se completează cu diverse obiecte de care „motanul” este ataşat).
Aceeaşi familie, seara. Părinţii obosiţi, copilul obosit. Motanul către aparţinători: „Dar ce zi frumoasă am avut! Ce supermegatare a fost!” Părinţii: „Mrrrrrrr!”
3. Pisicile care trăiesc într-un loc fix au tendinţa de a se aduna în mici nuclee matriarhale.
Pentru exemplificare, vom reda cititorilor câteva dialoguri, mai bine spus monologuri, întrucât mama, acest personaj redevenit deodată centrul universului preadolescentului nu răspunde verbal, ci doar prin priviri scurte şi ascuţite. „Maaaamiii, mi-ai văzut cumva şapca? Mi-ai pus apa la mine? Ai găsit cumva o sabie mică, din lego? Mi-ai pus telefonul la încărcat? Pantalonii mei verzi sunt curaţi? Îmi faci şi mie clătite, te roooog?” etc.
4. Masculul este legat de teritoriu şi îşi exprimă această trăsătura prin marcarea acestuia, urinând şi frecându-se de locurile cu cel mai mare potenţial de stres.
Masculul de om aflat în prag de adolescență face deseori pipi ca un campion, marcându-şi bine teritoriul. Alte semne prin care se desemnează arealul în care activează pot fi: pantalonii de sub pat, cănile de pe birou, diversele ambalaje din camera sa, geanta de şcoală de pe podeaua holului de la intrare, piese de lego strategic amplasate pe masa din bucătărie, pervazul de la baie sau biroul mamei.
5. Pisica cercetează cu grijă toate camerele, frecându-şi capul de mobile, pentru a-şi lăsa amprenta olfactivă care îi dă senzaţia de siguranţă.
A spus cineva amprenta olfactivă? Înseamnă că aici intră cu siguranţă adidaşii, după ora de sport, şosetele şi tricourile de lângă coşul de rufe murdare, cotoarele de măr, sâmburii de fructe, resturile de sandviş uitate cu zilele în ghiozdan, mirosul „fresh” din cameră în timpul jocurilor pe calculator sau preferinţa pentru diverse combinaţii alimentare extrem de dubioase, motivate de dorinţa de inovaţie şi cercetare a mediului specifică vârstei motanului.
6. Pisica nu renunţa întotdeauna din proprie iniţiativă la singurătate, dar face din socializare o virtute: în casă se ataşează de oameni, cărora le oferă multe şi simpatice dovezi de afecţiune.
Fie că lucrez, văd un film sau împăturesc sarmale, băiatul meu în contur de aproape bărbat, dar cu ochi încă de băieţel mic, vine din când în când, mă ia în braţe şi mă pupă tare pe obraji, întrebându-mă: „Ce faci, eşti bine, vrei să stau cu tine?” Iar asta mă face să zâmbesc sau poate chiar să lăcrimez pe furiş: am încă băiat mic, lipit de mine. Mai e puţin când va pleca pe acoperişuri, însă până atunci, încă îl mai pot strânge în braţe la orice oră!
