Dacă ar fi să mă gândesc la unul dintre cei mai iubitori părinţi din lume şi la una dintre cele mai iubitoare fiice de pe planeta Pământ, n-aş avea niciun dubiu în a spune că aceştia au fost mama mea şi eu. În urmă cu aproximativ 25 de ani, relaţia dintre noi era atât de puternică, încât nu exista oră petrecută împreună în care să nu ne strângem puternic în braţe, să nu ne acoperim obrajii cu pupături lipicioase şi să nu ne povestim una alteia tot felul de lucruri. Știam și simțeam din plin cât de mult mă iubește.
Apropierea asta, însă, crea oarecare mirare în jurul nostru, mai ales în mijlocul oamenilor care aveau la rândul lor copii şi care mențineau cu aceştia o relaţie mult mai protocolară. Copiii li se adresau cu dumneata sau matale, îmbrăţişările şi încurajările lipseau, iar săruturile aveau loc condescendent, pe frunte sau pe cap, însoţite de o bătaie uşoară cu mâna pe umăr, fără ca cele două corpuri să intre prea mult în contact. Mărturisesc că mă gândeam adesea, cu mintea mea de copil, dacă părinții aceia își iubeau sau nu copiii.
„Copiii se pupă doar în somn”
Adesea am auzit şi critici răspicate la adresa mamei, căreia i se reproşa că o să i se urce fiica în cap şi că o să se transforme într-o răsfăţată de zile mari. „Copiii se pupă doar în somn” era sloganul pe care mama îl primea cel mai des din partea binevoitorilor, dar se făcea elegant că nu aude sau că nu înţelege, continuând, ca şi până atunci, să îşi reverse asupra mea valuri, valuri de afecţiune și iubire necondiţionată, care mi se păreau cel mai firesc lucru de pe pământ.
Copiii au nevoie de dovezi de iubire
Rememorând toate aceste lucruri, sunt sigură că nu există părinţi care să nu-şi iubească copiii. E imposibil să nu simţiţi cum inima ta dă pe dinafară de iubire când îţi priveşti puiul. Dar această mentalitate adânc împământenită în noi, cum că iubirea dinăuntru, odată revărsată către copil, îl transformă pe acesta într-un mic manipulator care face fel de fel de lucruri pentru a-l avea pe părinte la degetul mic, este cum nu se poate mai greşită. Orice acțiune a copilului, care poate ne-ar face să ridicăm puțin din sprâncene, nu este un semn de manipulare. Copiii nu manipulează şi nici nu încearcă să-și testeze părinții prin comportamentul lor, ci le testează limitele dragostei. Sau, aşa cum spune Alfie Kohn, copilul nu vrea altceva decât să simtă că e iubit şi acceptat aşa cum este, nu să fie iubit pentru că face ceea ce i se spune.
În plus, oamenii sunt fiinţe afective care se dezvoltă şi prin interacţiunea de acest fel cu semenii lor şi, aşa cum plantele prind elan şi cresc bogat, semeţ şi surprinzător, atunci când sunt atent îngrijite, aşa şi oamenii.
Iubirea e chiar mai mult decât o îmbrățișare
Iar partea cea mai frumoasă este că iubirea se poate manifesta nu doar prin apropiere fizică, vorbe frumoase și încurajări. Un gest cât de mic, un obiect ales pentru copil, cu tot dragul şi gândul bun din lume, o oră ruptă din programul tău şi acordată doar copilului, toate sunt dovezi mari de iubire. Și râs, râs mult în tandem, care descrețește inima și fruntea.
Nu renunţaţi deloc la a fi afectuoşi cu copiii voştri, în orice fel puteţi. Doar pentru că părinţii voştri (care, indiscutabil, v-au iubit) nu au ştiut cum să vă arate acest lucru, nu înseamnă că trebuie să vă răzbunaţi pe cele mai importante fiinţe din viaţa voastră.