Cum să-ți menții gospodăria în stare perfectă atunci când lucrezi de acasă

Anca Vlad

Cine n-ar vrea să aibă 30 de minute pentru sine, să fie acasă atunci când vine copilul de la școală și să aibă un program flexibil de lucru? Să poți să lucrezi de acasă a fost cea mai minunată găselniță a epocii moderne.

Dacă ești însă o mamă care vrei să-și menții gospodăria în stare perfectă, să alergi cu copilul prin tot orașul la școală și antrenamente și să excelezi și la locul de muncă, atunci ai parte de o adevărată provocare. E dificil să muncești atunci când chiuveta e plină de vase murdare și stiva de rufe spălate așteaptă să fie împachetată. E adevărat și că e tentant să fugi din fața calculatorului și să te ocupi de câte ceva prin casă, dar atunci poți avea probleme legate de sarcinile de serviciu.

Balanța înclină tot timpul când într-o parte, când în alta și-ți e greu să găsești echilibrul să lucrezi productiv și să ai o casă curată.

Ce crezi? E posibil să ai ordine în casă fără să-ți sacrifici munca. Tot ce ai de făcut e să aplici o anumită disciplină și să aplici câteva strategii.

Cum să fii eficientă când lucrezi de acasă

Ia o pauză

Pentru început, fii mai indulgentă cu tine. În principiu, ești Femeia Fantastică, dar nu te poți aștepta ca în casă să fie la fel de curat ca în casa unei casnice. Dacă pe măsuța de cafea s-a adunat o stivă de ziare sau rama unui tablou nu a mai fost ștearsă de praf de două săptămâni, lasă-le așa. Ai destule pe cap fără să te mai învinovățești că nu ai casa lună.

Alocă timp pentru tine

Ideal ar fi să faci ce ai de făcut pentru serviciu, după care să te ocupi de treburile casnice. Sunt însă zile în care nu te poți concentra asupra problemelor de serviciu din cauza treburilor casnice.

Fixează o perioadă de 30 de minute în care să faci cât mai multe pentru serviciu. Apoi, alte 15 pentru treburile casnice. În cazul în care e nevoie, poți mări sau micșora timpul alocat, dar aceste mod de organizare dă rezultate minunate.

Antrenează-te pentru succes

Curățenia e mult mai ușor de întreținut dacă pregătești totul de seara. De exemplu, e mai bine să scoți vasele din mașină înainte să te culci. Cât despre rufe, le poți pune în coșuri diferite pe culori și poți instrui familia să se sorteze decât să le arunce claie peste grămadă. Poate că nu vor fi perfecte separate, dar asta te va scuti de multă muncă.

Singurătatea proaspetei mămici, o situație puțin înțeleasă. Ce trebuie făcut

Atunci când ieși din cameră, aranjează 5 lucruri

Chiar dacă nu ai timp să întrerupi munca la proiectul pentru serviciu, tot trebuie să bei, să mănânci sau să mergi la toaletă. De fiecare dată când te ridici pentru una dintre aceste treburi, ia 5 lucruri care nu sunt la locul lor și pune-le unde trebuie: dacă vrei, poți crește numărul obiectelor. E un proces lent, dar în timp va avea rezultate remarcabile.

Meniuri și mâncare congelată

E dificil să stai să gătești în fiecare seară, dar nici nu e în regulă să comanzi pizza sau hamburgeri. E nesănătos și costă mult și de cele mai multe nici nu oferă posibilitatea petrecerii timpului cu familia. Poți depăși această problemă făcând meniuri la sfârșitul săptămânii pentru perioada următoare. De exemplu, poți face sâmbăta o listă cu câteva preparate pe care le poți încropi numaidecât și servi în timpul săptămânii. Preparatele congelate pot fi puse în cuptorul cu microunde în zilele în care ai multă treabă.

Fă paturile și aranjează pernele de pe canapea

Îți va lua mai puțin de 10 minute să aranjezi fiecare pat și pernele de pe canapea și fotolii, dar rezultatul va fi de lungă durată. Camerele vor arăta mai ordonate și mai primitoare și asta va crea o atmosferă plăcută în care poți lucra cu mai mult spor.

Nu încerca să faci totul singură

Nu ești singura care locuiește în casa aia și nu ar trebui să fii singura care o întreține. Include-i în treburile casnice pe toți membrii familiei. Deleagă îndatoririle casnice și instituie ordinea de seară, când toată lumea face câte ceva pentru a doua zi. Aceste momente reprezintă oportunitatea de a întări legătura cu copiii tăi, dar și de a-i responsabiliza.

Nu trebuie să fii mama perfectă pentru fiica ta

Scapă de anumite lucruri

Copiii pot lăsa în urmă un adevărat balamuc, aruncându-și peste tot șosetele sau jucăriile. Adevărul este că marea dezordine este dată de mulțimea de lucruri pe care le adunăm. Rezervă câteva ore pe săptămână pentru a scăpa de talmeș-balmeșul din casă. Verifică hainele, jucăriile, cămările, garajul și dă de-o parte toate obiectele la care poți renunța. Gândește-te că în afară de anumite amintiri, nu sunt decât obiecte de care te poți dispensa.

Odată ce-ți reduce din lucrurile care înconjoară, vei fi uimită cât de ușor îți va fi să păstrezi ordinea. Fiecare lucru va avea locul lui, iar tu îți vei putea petrece sâmbetele cu familia în loc să faci curățenie.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa