La cratiță, din nou și din nou
Pe vremuri, adoram să gatesc. De la feluri pe care mi le aminteam din copilărie, la feluri adunate de peste mări și țări.
Când intram în bucătărie, eram într-o lume a mea, secretă, departe de toate. Toate simțurile mi se ascuțeau. Mirosul, la aromele de scorțișoară sau nuci coapte. Simțul tactil răsfățat de aluatul viu, simțul văzului… dar și imaginația. Eram Masterchef, eram Julia Child, eram cine aveam eu chef să fiu. E drept, episoadele astea aveau loc tot când aveam eu chef.
Citește și: De ce să-ți iei copilul în bucătărie?
Bucătărit post-copil
Odată cu copilul, s-au schimbat termenii poveștii de dragoste. Dintr-o relație romantică, a devenit una intensă, fără pauză. În scurt timp, evident, m-am săturat de cratițe și chiuvete pline cu vase murdare ca de mere acre. Asta, desigur, mă privea. Era fix problema mea. Am continuat să gătesc cu sârg, conștiincios, cât mai sănătos, până când am simțit că nu mai pot și că vreau să divorțez. De oale! Și atunci, am intrat în terapie de cuplu cu bucătăritul și ne-am salvat relația cu un set nou de reguli. Dacă ești și tu în impas, te poftesc să guști din rețeta mea de pace cu gătitul.
Nu te complica!
Atunci când gătești complicat și mult, când te dai peste cap să faci cine știe ce feluri care te țin ore în șir în fața blatului, ai așteptări mari și de la cei care vor gusta bucatele tale. Iar copiii sunt cinstiți. Dacă nu le place ceva, îți vor spune verde în față indiferent dacă au șase luni sau șase ani. Riști să te frustrezi tare, tare și să îți vină să arunci conținutul oalelor direct la gunoi. Învață rețete simple, sănătoase și rapide. Când aduci un aliment nou în meniul copilului, servește-l separat ca să vezi dacă îi place și ca să ai varianta să îl excluzi dacă nu e pe placul său. De exemplu, dacă vrei să îi faci cunoștintă cu mazărea, nu o adăuga în ciorbă, ci fierbe-o separat. Îi place gustul? Poate să pună câteva bobițe în supă. Nu îi place? Uite supa fără mazăre!
Organizează-te!
Fă-ți planul la început de săptămână. Ce vrei să gătești? Ce mâncare ține două zile? Ce prânz poate deveni și cină, a doua zi, ce ai putea găti ca să servească și pe post de pachet la birou sau la școală? Ce ingrediente îți trebuie, ce ai prin casă și ce trebuie să mai cumperi? O aprovizionare făcută cu cap te ajută să câștigi o grămadă de timp, iar cu excepția pâinii, cam orice rezistă în frigider o săptămână. Apropos de pâine, eu am mereu în congelator o franzelă feliată, care mă scoate din bucluc când uităm să cumpărăm pâine proaspătă.
Atunci când faci meniul, implică toată familia. Cei mici au pofte și preferințe de care trebuie să ținem cont, mai ales dacă vrei să le dai și lor sentimentul de mâncare “ca la mama acasă”.
De asemenea, nu uita că unele lucruri stau și la congelator. Sarmalele se pot congela, o bucată de friptură, sosul pentru paste, supa limpede de pui și multe altele. Gătește porții mai mari și pune la congelat o parte să fie, de rezervă, pentru zile prea aglomerate.
Nu ești singură
Se spune că marii bucătari ai lumii sunt bărbații. Nu comentez. Dar folosesc asta în avantajul familiei. Întâmplător, soțul meu gătește – aproape- la fel de bine ca mine. Și îi cedez cu încredere șorțul o dată, de două ori pe săptămână. La fel de bine se descurcă și la cumpărături, în timp ce eu fac atacuri de panică în aglomerație. Implicit, îi revine rolul de a face piața, ceea ce pentru mine chiar reprezintă un ajutor. Și copiii sunt de nădejde în bucătărie. Dă-le sarcini în funcție de vârstă. La doi ani, îți pot aduce un cartof din cămară, mai apoi pot spăla legume, pot pune toppingul pe pizza de casă, pot face forme din aluat. Începe ca un joc, dar iată că la 9 ani, cât are al meu acum, chiar e de ajutor și are inițiativă. Tot copilul e responsabil să treacă pe lista de pe frigider mâncărurile care îi plac și la care dorește din nou. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să gătesc ceva bun și apoi să uit, pur și simplu, de felul respectiv.
Cam așa a decurs terapia mea de cuplu cu bucătăria. Nu zic că suntem pe rozele cele mai roz, însă nu mai suntem nici la cuțite.
