Ce faci când soțul/ partenerul amână la nesfârșit reparații și zugrăveli în casă. În afară de a-l cicăli…

Theodora Fintescu, redactor
Atmosfera se destinde când ai la îndemână un loc în care găsești specialiști pentru toate problemele casei.

Atenție! Acest articol nu este despre discreditarea soților, taților, partenerilor, prietenilor noștri! Ei sunt grozavi! Și (aproape) perfecți! Au calități incontestabile, sunt responsabili și îi iubim așa cum sunt!

Acest articol este despre noi, mamele care „stau” acasă cu copiii, mamele care lucrează de acasă în timp ce „stau” cu copiii sau cele care merg la serviciu, iar după 9 ore de muncă se relaxează trebăluind prin casă, gătind și ocupându-se de cei mici. Și care, în tot acest timp, jonglând cu liste de to do-uri și făcând șnițele cu un copil agățaț de un picior, se lovesc de tot felul de neajunsuri, stricăciuni și improvizații de care partenerii lor au declarat, în repetate rânduri, că „se ocupă”.

De montarea aparatului de aer condiționat, cumpărat cu o jumătate de an în urmă, „se ocupă”. A venit vara, sunt 32 de grade Celsius afară, dar ce atâta grabă? Dacă a zis că „se ocupă”, până în 1 septembrie sigur se ocupă.

De montarea lustrelor și a aplicelor care așteaptă cuminți în cutii „se ocupă”. Până atunci, ce-o fi așa complicat să învârți în oala cu mâncare la lumina becului care atârnă în bucătărie?

Apropo de bucătărie și de zugrăvirea pereților ei, știi bine că „se ocupă”. Și dacă și-a luat angajamentul ăsta, evident că o va face. Dar până atunci, ce drăguț e să vezi peste tot pe pereți urme de mânuțe de acum 2, 3 ani, când copiii erau mici și, mânjiți cu broccoli și piure de morcov, se țineau de pereți ca să se deplaseze! Ce momente prețioase, de care, iată, ai ocazia să-ți amintești zilnic!

Și de repararea stației de călcat „se ocupă”, dar mai târziu, spre binele tău, că prea ai multe de făcut, iar hainele se pot purta și dacă le netezești puțin cu mâna.

Se ocupă și de tapetul care trebuie pus în camera copilului, și de înlocuirea bateriei de la cadă și de rezervorul de wc-ul din care picură apă, și de montarea plaselor de tânțari…dar de ce insiști atâta cu toate? Lista e lungă, omul are doar 2 mâini și ziua doar 24 de ore. Când să le facă pe toate?

„Nu știi pe cineva care…”

Dar îi iubim în ciuda amânărilor repetate și știm că nici viața lor nu e ușoară, cu serviciu solicitant și copii acasă. Îi prețuim pentru restul lucrurilor pe care le fac în familie și-i înțelegem când spun că sunt obosiți sau că le e greu să găsească meșteri buni pentru lucrări mici. Însă unele lucruri trebuie totuși rezolvate, iar cineva, cumva, trebuie să ia taurul de coarne. Începem cu întrebarea clasică, în dreapta și-n stânga: „Nu știi pe cineva care…” Cerem numere de telefon, referințe, oferte, negociem….

Avem însă la dispoziție, de curând, și o variantă mai simplă și mai eficientă. Pentru noi, mamele acestea cu așteptări și pretenții, există acum un serviciu care te ajută să găsești, online, soluții la toate problemele tale, fie că sunt urgențe, fie amânări care te frustrează. www.utilmond.com este o platformă unde poți să scrii ce nevoi ai, care este perioada în care vrei să le rezolvi, iar specialiștii îți fac o ofertă de preț. Dacă îți convine prețul și te conving ratingul și evaluările furnizorului, problema e ca rezolvată. Plătești reparația sau serviciul conform ofertei și nimic altceva în plus. Sigur, poate te va costa și îmbufnarea partenerului, când va vedea că i-ai furat șansa de a-și dovedi priceperea și îndemânarea.

Locul în care cererea se întâlnește cu oferta

Ca să-l îmbunezi, anunță-l și pe el despre platformă, poate are un business pe care vrea să îl înscrie aici și să oferteze, la rândul lui, atunci când există cereri în aria lui de expertiză. Sunt disponibile peste 300 de domenii și subdomenii de servicii, din cele mai diverse categorii: întreținere și reparații pentru casă și grădină, servicii de înfrumusețare, amenajări interioare, probleme juridice, alimentație, service, turism, organizare de evenimente, traduceri etc.

Iată, pe scurt, cum funcționează platforma, atât pentru clienți, cât și pentru furnizori:

  • Clientul își postează pe utilmond.ro un proiect, o nevoie, o cerere de ofertă.
  • Toți furnizorii din domeniul respectiv primesc notificare că există un proiect și decid dacă vor să-l oferteze. În acest moment, ofertarea este gratuită pentru orice furnizor.
  • Clientul primește câteva oferte și alege în funcție de preț, condiții, termen de livrare, rating-ul furnizorului etc.
  • În momentul în care clientul a ales o cotație, discuția se poate purta direct între client și furnizor pentru finalizarea proiectului.
  • La sfârșitul proiectului fiecare îi poate lăsa celuilalt un rating.
  • Pe scurt, clientul își listează nevoia pe platformă și primește oferte de la mai mulți furnizori din domeniu, înregistrați pe platformă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa